Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi – Interdisciplinaritate în tratamentul recuperator

”REABILITAREA PULMONARĂ: de la ghiduri la practica medicală” şi 
“DE CE REABILITARE PULMONARĂ?”

au fost cele două manifestări ştiintifice organizate şi coordonate de Conferenţiar Universitar Doctor Paraschiva Postolache cu ocazia Conferinţei ”Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi – Interdisciplinaritate în tratamentul recuperator”, la Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi, în perioada 27 – 28 martie 2014, la care au participat peste 200 de specialişti din specialităţile medicale şi chirurgicale, medici de familie, precum şi medici rezidenţi şi studenţi.

În cadrul celor două manifestări interactive şi cu multe aplicaţii practice, la care a participat întreaga echipă de reabilitare pulmonară din Secţia Clinică Recuperare Medicală Respiratorie a Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, coordonată de Conf. Univ. Dr. Paraschiva Postolache – medic şef, a fost evidenţiat rolul şi locul reabilitării pulmonare în managementul afecţiunilor pulmonare cronice, indicaţiile, limitele şi contraindicaţiile, beneficiile pentru pacienţii cu afecţiuni pulmonare cronice şi pentru cei supuşi intervenţiilor chirurgicale, chimio- şi radioterapiei, modalităţile de evaluare a pacienţilor pentru includerea în programul de reabilitare pulmonară, precum şi a rezultatelor pe termen scurt şi lung. 

Reabilitarea pulmonară (RP) reprezintă un standard de îngrijire pentru pacienţii cu boli pulmonare cronice motivaţi să participe la programul de reabilitare pentru a deveni mai activi fizic şi mai independenţi, fiind parte integrantă a managementului clinic şi a menţinerii stării de sănătate a acestor pacienţi, care rămân simptomatici şi cu afectarea semnificativă a calităţii vieţii şi a activităţilor zilnice după aplicarea tratamentului medical standard.
Această intervenţie terapeutică implică o abordare multidisciplinară a pacienţilor cu funcţia respiratorie compromisă din cauza bolilor pulmonare obstructive (astm bronşic, bronşiectazii, bronşite cronice, emfizem, BPOC, fibroză chistică, sarcoidoză), restrictive (boli interstiţiale, ale peretelui toracic, neuromusculare, sindrom postpoliomielită şi anomalii ale cutiei toracice), mixte sau a cancerului pulmonar stabil. De menţionat, că RR este parte integrantă şi a tratamentelor pre- şi postoperatorii pentru transplant pulmonar, reducerea volumului pulmonar, sau pentru orice intervenţie chirurgicală toracică ori abdominală, etc. 
Programele de RP se aplică şi afecţiunilor pulmonare în stadii avansate sau ireversibile, cât mai precoce în exacerbările bolilor pulmonare, pe termen lung, în spital, în ambulatoriu şi la domiciliu, sunt individualizate şi realizate de o echipă de specialişti în îngrijiri de sănătate (medici, asistente medicale, exploraţionişti, balneo-fizio-kineto-terapeuţi, dieteticieni sau nutriţionişti, psihologi şi asistenţi sociali) în parteneriat cu medicul de familie, RP fiind o intervenţie multidisciplinară şi cuprinzătoare.  
Ghidurile internationale, care se aplică şi în ţara noastră, prevăd şi recomandă ca în programele de RP să fie incluse următoarele intervenţii terapeutice: antrenamentul fizic, strategiile respiratorii, suportul psiho-social şi nutriţional, tehnicile de conservare ale energiei, şi educaţia, acestea presupunând reantrenarea respiraţiei şi a tusei, antrenamentul fizic pentru musculatura respiratorie şi a extremităţilor, drenajul bronşic şi tehnicile de relaxare. Programele de RP au rolul de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin creşterea gradului de independenţă, de a reduce numărul exacerbărilor şi a spitalizărilor datorate acutizărilor, precum şi durata acestora, cu reducerea semnificativă a costurilor, de a ameliora semnificativ simptomele, în special, dispneea şi complicaţiile, de a reduce decondiţionarea musculară şi de a creşte capacitatea de exerciţiu, de a reduce anxietatea şi depresia şi de a îmbunătăţi starea de bine emoţională.

CONFERINȚA NAȚIONALĂ CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ “PE DRUMUL CUNOAŞTERII ÎN AUTISM”


Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) și Universitatea  Spiru Haret, prin Facultatea de Sociologie-Psihologie, organizează Conferința Națională cu participare internaţională “PE DRUMUL CUNOAŞTERII ÎN AUTISM”, care se va desfășura în perioada 3-4 aprilie 2014 în București, la Universitatea Spiru Haret, Sala Studio (Str. Ion Ghica nr. 13, Bucureşti).

Evenimentul organizat de  Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România şi Universitatea Spiru Haret marchează şi Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, sărbătorită anual, la nivel mondial, pe data de 2 aprilie, în vederea dinamizării eforturilor mondiale de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi a creşterii nivelului de conștientizare în rândul publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.

Conferința Națională cu participare internaţională “Pe drumul cunoaşterii în autism”  urmărește să prezinte informaţii la zi cu privire la cauzele apariţiei, evoluţia, terapiile, standardele de îngrijire specifice persoanelor cu autism (copii,tineri şi adulţi), abordate holistic integrativ.
            
Printre cei care vor susține prezentări în plen se află specialişti în domeniul tulburărilor din spectrul autismului: 
  • Prof.univ.dr. Iuliana Dobrescu, UMF Carol Davilla, Şef de secţie Neuropsihiatrie infantilă, Spitalul Al. Obregia, Bucureşti; 
  • dr. Florina Rad, Spitalul Al. Obregia, Bucureşti; 
  • dr. Cristina Anghel Spitalul Al. Obregia, Bucureşti; 
  • dr. Rodica Urziceanu, Spitalul C-tin Gorgos,Bucureşti; 
  • dr. Vasilica Plăiaşu,Departamentul de Genetică Clinică, IOMC Alfred Rusescu, 
  • Psih. Paul Moroşanu; psih. Radu Stoenescu, Spitalul C-tin Gorgos, Bucureşti;
  • lect.univ.dr. Simona Marica, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Universitatea Spiru Haret; psihopedagog Georgeta Crişu, ANCAAR; 
  • Steven Richardson, BCBA, U.S.A.), precum şi workshop-uri pe problematici variate ale domeniului (Hetty Joustra, Centrum Autisme, Olanda; logoped Daniela Niculescu, Spitalul C-tin Gorgos, Bucureşti; asist.univ.drd. Loredana Bănică, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Universitatea Spiru Haret.

            
Tematica evenimentului cuprinde
  • Comorbidităţile tulburărilor de spectru autist în relaţie cu evoluţia şi prognosticul
  • Părinţii copiilor cu tulburare de spectru autist din perspectiva teoriei hipersistematizării,  
  • Ar putea fi rezilientă persoana cu autism?
  • Tulburările de spectru autist în genetica clinică, 
  • Recunoaşterea emoţiilor în tulburarea de spectru autist,  
  • Introducere în BCBA,  
  • Pivotal Response Treatment: Focus on motivation and communication, 
  • Verbal Behavior – modalități de lucru în cadrul unui program intensiv de terapie, 
  • Dificultăți de socializare și comunicare, pattern-uri de comportament și abordarea lor în cazul adolescenților cu autism.

            
Alături de prezentările în plen, organizatorii pregătesc și câteva workshop-uri speciale cu maximă aplicabilitate practică:
  • Joustra Hetty: PRT (două workshopuri): Pivotal Response Treatment: how to stimulate children with Autism to initiate;  
  • Daniela Niculescu: O altfel de logopedie;   
  • Paul Morosanu: Comunicare facilitata;  Workshop ANCAAR: Criza la adulții cu tulburare de spectru autist;         
  • Loredana Bănică: Psihodrama.


Workshop-urile susţinute de Hetty Joustra (psiholog la Centrum Autisme, Olanda) propun participanţilor înţelegerea intervenţiei prin metoda PRT. Tehnicile de lucru prezentate au drept scop experimentarea unor secvenţe de lucru pentru stimularea interacţiunii sociale şi a comunicării, cu accent pe exersarea tehnicilor motivaţionale  importante.

Înscrierile la workshop se fac în limita locurilor disponibile (maximum 25 participanți/workshop).
            
Publicul ţintă al evenimentului este format din medici specialişti, medici de familie, psihologi, pedagogi, psihoterapeuţi, asistenţi social, familii ale persoanelor ce prezintă tulburări din spectrul autismului, deopotrivă studenţi, masteranzi şi persoane interesate de problematica abordată.
            
Evenimentul este creditat de Colegiul Psihologilor din România, astfel:
·        5 credite pentru prelegeri (nu se cumulează cu celelalte)
·        10 credite pentru participare cu lucrare
·        10 credite pentru minimum 2 workshop-uri (acestea se cumulează).

Taxele de participare sunt de 25 lei/zi (pentru prelegeri), 100 lei/workshop (la workshop-urile susținute de Hetty Joustra) și 50 lei/workshop (la toate celelalte workshop-uri). Membrii ANCAAR și studenții Universității Spiru Haret beneficiază de acces liber la eveniment.

Management eveniment: Houston NPA
Contact înscrieri: Corina Stancu, 0723 856 179, corina.stancu@houston.ro
Contact de presă: Alexandra Nistoroiu, 0729.144.261, alexandra.nistoroiu@houston.ro.

Bolnavii de aritmie au o nouă alternativă de tratament în România: ablaţia epicardică

Spitalul Monza, centru specializat în chirurgie cardiovasculară, a anunţat o nouă intervenţie realizată în premieră pentru România: ablaţia epicardică în cazul bolnavilor de aritmie ventriculară. Intervenţia a fost efectuată de Dr. Radu Vătăşescu, medic specialist cardiologie-aritmologie. 

“În contextul în care bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în lume, iar România se situează pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte numărul deceselor cauzate de acestea (60% din toate decesele), prevenţia şi metodele noi de tratament sunt o necesitate. De-a lungul timpului, ne-am implicat activ în ambele direcţii: am derulat campanii de informare şi evaluare pentru prevenţie, şi am realizat anumite intervenţii pentru prima oară în România”, a spus Carmen Drăgan, Preşedinte Spitalul Monza.

Tahicardiile ventriculare (ritm cardiac anormal, accelerat, cu originea în ventriculi) sunt întâlnite frecvent la pacienţii cu afectare structurală cardiacă, în special când performanţa de pompă a inimii este semnificativ afectată — între 30 şi 50% dintre pacienţii cu insuficienţă cardiacă decedează subit prin mecanism aritmic. În mod frecvent, în tahicardiile ventriculare, zonele care cauzează aritmia sunt situate în grosimea peretelui cardiac (intramurale) sau pe suprafaţa externă a inimii (epicardice).

Până în prezent, în România, bolnavii ce prezentau aceste zone aritmogene pe exteriorul inimii nu aveau o metodă de prevenţie şi tratament dedicată. Defibrilatorul implantabil salvează vieţi, oprind aritmiile, dar nu poate preveni recurenţa acestora. În plus, adesea, intervenţia defibrilatorului afectează calitatea vieţii pacienţilor, şi cel puţin pentru şocurile electrice se asociază cu exces de mortalitate. Medicamentele antiaritmice au o eficienţa limitată atât în terminarea aritmiilor, cât mai ales în prevenirea acestora, fiind totodată grevate de frecvente şi severe efecte secundare.

Ablaţia clasică (endocavitară sau endocardică) la pacienţii cu tahicardie ventriculară cu circuit pe exterior nu este la fel de eficientă precum în cazul celor cu circuit pe interior: cauterizezi pe interiorul inimii, în speranţa că vei atinge zona aritmogenă aflată pe exterior. Abordarea epicardică —sau ablaţia celulelor de pe exteriorul muşchiului cardiac— asistată 3D este soluţia de prevenţie şi tratament în cazul bolilor structurale de inimă. Această metodă poate fi curativă, adesea nemaifiind necesară o medicaţie antiaritmică ulterioară”, a declarat Dr. Radu Vătăşescu.

Spre deosebire de procedura clasică, în care cateterul este introdus printr-o venă sau arteră a piciorului, în cazul ablaţiei epicardice se introduce un ac special în regiunea situată imediat sub stern. Procedura se efectueaza sub anestezie locala; daca nu există complicaţii, aceasta durează 1-2 ore, iar pacientul poate pleca acasă a doua zi.

Pentru pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală pe cord (cum ar fi o intervenţie de bypass coronarian, sau plastie de valvă) procedura de ablaţie epicardică trebuie uneori modificată, fiind necesar un abord chirurgical, combinat cu cel epicardic. Pentru aceste situaţii, dar şi pentru a preveni orice risc, intervenţiile epicardice se vor efectua în prezenţa unui chirurg cardiovascular din echipa condusă de Dr. Theodor Cebotaru, Director Departament Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Monza.

www.spitalulmonza.ro

Zâmbeşte România, susţinută de Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® şi Corega®.

„Zâmbeşte România” invită părinţii şi copiii să arate că statisticile negative cu privire la sănătatea orală pot fi demontate 
  • Statisticile arată o Românie cu o stare de sănătate orală precară: 80% dintre români au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventă afecţiune (71%); 
  • Rezultatele celui mai nou studiu privind sănătatea orală la copii, derulat de Zâmbeşte România în 2013 în şcoli, arată că 75% din copiii de până în 13 ani au carii pe dinţii temporari;
  • 4 din 10 copii au carii pe dinţii definitivi, în vreme ce aproape 90% dintre acestea sunt netratate;
  • Campania Zâmbeşte România dă startul Campionatului Naţional de Periaj şi îi invită pe copii şi părinţi să demonstreze că ştiu să aibă grijă de dinţii lor.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale (20 martie), GSK Consumer Healthcare lansează cea de-a treia ediţie a campaniei de educare şi promovare a igienei orale corecte, Zâmbeşte România, susţinută de Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax®  şi Corega®.

Campania demarează şi în acest an ca răspuns la statistici care indică necesitatea programelor de prevenţie şi educaţie pentru sănătatea orală. De-a lungul anului, campania va cuprinde activităţi care vor urmări obiectivul de a facilita accesul la educaţie privind igiena orală, oferind soluţii şi gratuităţi, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rândul populaţiei din România.

Starea de sănătate orală a noii generaţii, în statistici

Campania “Zâmbeşte România” debutează în acest an prezentând concluziile celui mai recent studiu  cu privire la nivelul de sănătatea orală a copiilor, desfăşurat pe parcursul anului 2013, în şcolile din pricipalele 7 oraşe din ţară şi arată că există în continuare o nevoie pronunţată de educaţie atât în rândul copiilor, cât şi al părinţilor. 

Dinţii de lapte ai copiilor, neglijaţi 

Potrivit studiului, 75% dintre copiii între 5 şi 13 ani au carii pe dinţii temporari. Totodată, în medie, 3/4 din dinţii afectaţi ai acestor copii prezintă carii netratate, în timp ce 4% din numărul de dinţi afectaţi au fost extraşi din cauza cariilor. În acest context, specialiştii atrag atenţia părinţilor că neglijarea şi netratarea dinţilor temporari poate să aibă consecinţe asupra dentiţiei definitive.


Dinţii permanenţi, afectaţi de timpuriu

Conform rezultatelor, 4 din 10 copii de până în 13 ani au deja carii pe dinţii definitivi,1 fapt îngrijorător dat fiind că unii dinţi definitivi încep să apară foarte devreme, la vârsta de 6 ani. În plus, 88% din dinţii permanenţi afectaţi ai copiilor sunt afectaţi de carii care sunt neglijate şi nu sunt tratate1, , ceea ce afectează încă de timpuriu starea generală a danturii.

Incidenţa ridicată a cariilor atât în cazul dinţilor temporari, cât şi al celor definitivi, arată lipsa unui comportament de prevenţie şi nevoia de educare cu privire la regulile esenţiale pentru o igienă orală corectă. De asemenea, nivelul ridicat de carii netratate din ambele tipuri de dinţi indică necunoaşterea consecinţelor pe care le poate avea absenţa tratamentului asupra stării generale de sănătate. 

Totodată, studiul arată că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă1, fapt ce semnalizează o stare precară de igienă orală. Placa dentară favorizează apariţia cariilor şi problemelor gingivale şi este un indicator pentru faptul că cei mici nu au o igienă orală corespunzătoare.

Conform unui studiu Zâmbeşte România desfăşurat în rândul populaţiei generale în 2012, 80% dintre români au probleme dentare, cariile reprezentând cea mai frecventă afecţiune (71%).1 Obiceiurile de igienă orală şi atitudinea de prevenţie a părinţilor se răsfrâng şi asupra copiilor lor, fapt sprijinit de rezultatele studiului Zâmbeşte România din şcoli.

„Profilul stării de sănătate orală al şcolarilor, evaluat în cadrul studiului, arată că leziunile carioase şi anomaliile dento-maxilare rămân în continuare o problemă majoră de sănătate publică. Pe lângă acestea, studiul arată că igiena orală a copiilor este neadecvată. Sunt necesare în continuare eforturi susţinute pentru tratarea cariilor, prevenirea apariţiei celor noi, inclusiv prin sigilări, încurajarea şi educarea elevilor pentru o igienă orală corectă, folosirea produselor auxiliare pentru evitarea apariţiei cariilor în zone predispuse, precum şi iniţierea tratamentelor ortodontice precoce”, declară Conf. Univ. Dr. Adina Dumitrache, şef al Disciplinei de Sănătate orală şi Ştiinţe comportamentale, Facultatea de  Medicină Dentară, UMF  "Carol Davila", Bucureşti.

„În primul rând, ca să ne luptăm cu statisticile cu privire la nivelul scăzut de sănătate orală, care afectează populaţia de toate vârstele, trebuie să ne axăm pe prevenţie – şi aceasta începe cu educarea permanentă a copiilor României. Încurajarea vizitelor la stomatolog, programele naţionale în şcoli, facilitarea accesului la informaţii despre igiena orală, cea mai simplă şi la îndemână metodă de prevenţie, precum şi explicarea consecinţelor neglijării ei – toate acestea sunt foarte importante pentru o mai bună sănătate orală  şi, de aceea, ne bucurăm să sprijinim iniţiative foarte utile, precum campania Zâmbeşte România”, a adăugat Rodica Nassar, Preşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor.

Consumul de produse de igienă orală la români: creştere în mediul rural

Cel mai recent studiu de piaţă  arată că, şi în 2013, românii au folosit în medie, pe tot parcursul anului, puţin peste 1 tub de pastă de dinţi, ţara noastră situându-se în continuare la o distanţă mare faţă de media europeană. 

Totuşi, în anul 2013, consumul mediu de pastă de dinţi la nivel naţional a înregistrat o creştere uşoară  - influenţată de faptul că în mediul rural consumul de pastă de dinţi aproape s-a dublat, în timp ce în mediul urban, acesta a scăzut uşor.  Astfel, s-a calculat că acum populaţia rurală foloseşte 1 tub de pastă de dinţi la 3 ani în loc de 6 ani, însă la nivel urban, consumul a coborât la numai 1 tub şi jumătate pe an în 2013, faţă de 2 tuburi în 2012. 

De asemenea, studiile de piaţă arată că la nivel naţional se foloseşte în medie, aceeaşi periuţă de dinţi timp de 2 ani. În mediul rural, oamenii îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la 10 ani, mai des în comparaţie cu datele Nielsen de anul trecut, având acum o perioadă de folosire redusă la jumătate, însă datele sunt în continuare îngrijorătoare. La nivel urban, populaţia foloseşte acum aceeaşi periuţă de dinţi timp de 2 ani, mai mult decât anul trecut, când o aruncau după 1,5 ani.6 În comparaţie cu datele de la nivel european, 77% dintre germani îşi schimbă periuţa cel puţin o dată la 3 luni. 

Aceste rezultate indică în continuare o igienă orală precară a populaţiei şi apar în contextul în care românii susţin că respectă regulile elementare de igienă dentară, declarând că totuşi îşi periază dinţii de două ori pe zi.

„Statisticile relevate de studiile Zâmbeşte România, atât la adulţi cât şi la copii, sunt corelate cu datele de consum de produse de îngrijire orală. Toate acestea arată că, în lipsa unor programe ample şi constante de educare pentru prevenţie, începând de la cele mai mici vârste, precum şi în rândul părinţilor, aceste date se vor perpetua. Prin activităţile pe care le facem an de an, mai ales în rândul copiilor, Zâmbeşte România urmăreşte să ajute românii să aibă grijă de dinţii lor, iar ei să arate lumii întregi că ştiu să o facă corect. Generaţiile care se formează acum pot modifica statisticile care situează România pe ultimele locuri în clasamentele europene”, a declarat Helen Tomlinson, General Manager GSK Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice. 


CALENDARUL CAMPANIEI ZÂMBEŞTE ROMÂNIA ÎN 2014 

Cu mesajul „Ai grijă de sănătatea dinţilor tăi!”, campania Zâmbeşte România susţine cei trei paşi esenţiali pentru o mai bună igienă orală, ca mijloc principal de prevenţie al problemelor dentare: 
  • periajul dinţilor de două, maximum de trei ori pe zi
  • vizită la dentist în mod regulat 
  • o dietă sănătoasă şi echilibrată, care să includă multe fructe şi legume

Campania din România continuă în 2014 cu programe educaţionale pe tema igienei orale şi un puternic apel la acţiune către consumatori, adresat copiilor, părinţilor şi educatorilor.

MARTIE - APRILIE 2014

Campionatul Naţional de Periaj Dentar –  un pariu pentru toată ţara

Odată cu lansarea noii ediţii, Zâmbeşte România, cu susţinerea Aquafresh®, dă startul unei competiţii naţionale care se adresează copiilor de până în 14 ani, familiilor lor, cât şi claselor din şcoala primară şi generală. Competiţia va premia creativitatea şi umorul în modul de a arăta cum îşi îngrijesc dinţii zi de zi. Premiile sunt pe măsură: o excursie la Disneyland împreună cu familia (pentru categoria „Familii”), respectiv 10 premii în valoare de 500 euro (pentru categoria “Şcoală”) pentru dotarea claselor. 

Înscrierile se fac în perioada 20 martie 2014 – 20 aprilie 2014 inclusiv, prin intermediul aplicaţiei de pe www.zambesteromania.ro sau pagina de Facebook Zâmbeşte România. 

Prin Campionatul Naţional de Periaj, Zâmbeşte România urmăreşte să disemineze exemple corecte şi să popularizeze obiceiurile de igienă orală în rândul copiilor, prin ideea că periajul poate fi distractiv. La finalul proiectului, micii campioni vor avea ocazia să facă parte şi dintr-un film-tutorial despre obiceiurile corecte de igienă orală, prin care Zâmbeşte România să arate lumii întregi că românii ştiu şi pot avea grijă corect de dinţii lor.

Campionatul Naţional de Periaj reprezintă, totodată, prima competiţie de educaţie alternativă a copiilor pentru o igienă orală corectă.

ÎNTREGUL AN

Programul de educare în şcoli continuă

Pe durata anului 2014, Zâmbeşte România va include şi un program de educare în şcoli din întreaga ţară, derulat alături de specialişti în igiena orală. Peste 20.000 de copii vor beneficia, în cadrul programului, de sfaturi privind igiena orală şi seturi complete pentru îngrijirea dinţilor, formate din pastă şi periuţă de dinţi.

ÎNTREGUL AN

Consultaţii stomatologice şi detartraje gratuite 

Pe lângă activităţile educaţionale, începând cu 1 aprilie 2014 şi până la finalul anului, vor fi oferite consultaţii gratuite în cabinete stomatologice din întreaga ţară, uşor de rezervat prin intermediul site-ului www.zambesteromania.ro. În plus, în acest an, o parte din cabinetele stomatologice din campanie vor oferi şi detartraje gratuite. 

SEPTEMBRIE 2014

În luna septembrie, Zâmbeşte România va continua programul Caravanei Naţionale „Rabla pentru Periuţa Ta” în 7 oraşe mari din ţară. 

Despre Zâmbeşte România 

Campania Zâmbeşte România a fost dezvoltată în 2012 de GSK Consumer Healthcare, şi brandurile sale Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® şi Corega®, cu ajutorul specialiştilor în igiena orală, pentru a facilita accesul la educaţie şi la prevenţie, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rândul populaţiei din România. Proiectul face parte din Platforma Europeană pentru o Sănătate Orală mai Bună (BOHEP), amplă iniţiativă europeană lansată în 2012. Mai multe informaţii, sfaturi privind sănătatea orală şi harta cabinetelor medicilor dentişti disponibile pentru consultaţii gratuite sunt disponibile pe platforma online www.zambesteromania.ro şi pe pagina www.facebook.com/zambesteromania.

Despre GSK Consumer Healthcare – Oral Care

GSK - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la baza o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GSK se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. În România, obiectivul nostru este ca, prin tot ceea ce facem, să contribuim la creşterea speranţei de viaţa a românilor şi a calităţii vieţii acestora.
GSK Consumer Healthcare crează prima şi cea mai performantă companie de Fast Moving Consumer Health, la baza căreia stau ştiinţa şi valorile. Compania activează în peste 100 de pieţe din întreaga lume şi vinde peste 2 miliarde de produse pe an. 

În România, GSK Consumer Healthcare face parte din grupul de companii GSK, cu o tradiţie  puternică pe piaţa locală, de peste 20 de ani. Portofoliul său include mărci bine cunoscute precum Coldrex®, ParaSinus®, Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax®, Panadol®. Compania este un ambasador al igienei orale şi iniţiatorul proiectului educaţional Zâmbeşte România, care are ca scop atragerea atenţiei asupra importanţei prevenţiei şi igienei orale în România, prin implementarea de acţiuni pe termen scurt şi lung.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi: 
GMP PR

Campania Zâmbește România, susținută de GSK Consumer Healthcare


Campania Zâmbește România, susținută de GSK Consumer Healthcare prin brandurile sale Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® și Corega®, face parte din Platforma Europeană pentru o Sănătate Orală mai Bună și a fost dezvoltată pentru a facilita accesul la educație şi la prevenţie în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale, în rândul populației din România. Combină activități de conştientizare la nivelul autorităţilor, educare a consumatorilor și programe de responsabilitate socială.



În 2012, Zâmbește România a inclus activități de sensibilizare a autorităţilor, de sprijin pentru comunităţi defavorizate, de educare şi prevenţie pentru publicul larg:
  • O masă rotundă în Parlamentul României, urmată de evenimente similare în 7 orașe din România cu sprijinul facultăţilor de stomatologie, în vederea tragerii unui semnal de alarmă cu privire la stadiul igienei orale din România şi măsurile care se pot lua în această privinţă;
  • Un eveniment de strângere de fonduri în urma căruia s-au strâns 10.000 de euro pentru crearea unui program educativ pentru copii împreună cu Salvați Dunărea și Delta, United Way și Salvați Copiii;
  • Distribuția a peste 35.000 de kituri de îngrijire orală în maternități și clinici ginecologice pentru femeile însărcinate, pentru care igiena orală corectă este de importanţă vitală;
  • Program de controale stomatologice gratuite, în parteneriat cu 1.200 de cabinete stomatologice din întreaga țară. 


În 2013, Zâmbește România a continuat cu activități de educare adresate părinților, copiilor și profesorilor, dar și cu soluții pentru o sănătate orală mai bună, oferite publicului larg:
  • Zâmbește România a celebrat Ziua Mondială a Sănătății Orale, 20 martie, în Parlamentul României; o delegație a Ajutoarelor Zânei Măseluță a cerut parlamentarilor români din Camera Deputaților sprijin pentru campanie și a subliniat importanța educației în rândul copiilor; peste 50 de deputați, precum și Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, și-au manifestat sprijinul și prin votarea celor mai frumoase definiții ale zâmbetului, formulate de copii de 8 ani.
  • De asemenea, obiectivele, activitățile precum și misiunea campaniei au fost prezentate și în plenul Comisiei de Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, punându-se accent pe nevoia de sprijin din partea autorităților pentru implementarea unor măsuri de prevenție pentru igiena orală în România. 
  • Programul Rabla pentru periuța ta – caravană în șapte orașe din țară, prin intermediul căreia oamenii au fost invitați să aducă periuțele uzate în schimbul cărora au primit kituri de îngrijire orală și recomandări pentru o igienă orală corectă. Circa 7.000 persoane au răspuns invitației și au participat la activitățile din țară, la finalul cărora s-au colectat cca 60 de kg de periuțe de dinți uzate. 
  • Peste 20.000 de copii și elevi din școli în București și alte șapte orașe din țară au beneficiat de activități de educare în școală, cu ajutorul specialiștilor în igiena orală care i-au învațat pe cei mici ce înseamnă regulile de bază ale îngrijirii dinților. Toți participanții la activitățile campaniei au beneficiat de kituri gratuite de îngrijire orală, oferite de Aquafresh®.
  • În cadrul programului în școli, s-a realizat în premieră și un studiu privind afecțiunile dentare ale copiilor din ciclul primar, pe un eșantion format din 10.000 de copii. Rezultatele studiului au fost analizate de specialiștii Facultății de Medicină Dentară, UMF Carol Davila București
  • Program de control stomatologic gratuit pe durata întregului an, în parteneriat cu aproximativ 1.200 de cabinete stomatologice din întreaga țară.
  • În luna mai, echipa Zâmbeste România a dat „Bună dimineața” călătorilor din Gara de Nord, printr-un flashmob inedit, în pijamale; participanții la flashmob au distribuit apoi materiale de informare cu privire la pașii esențiali pentru o igienă orală corectă. 

„Platforma pentru o sănătate orală mai bună în Europa” 2012 - 2014

„Zâmbește România” face parte din demersul european de a îmbunătăți și a crește nivelul de conștientizare a populației cu privire la importanța sănătății orale, prin realizarea unor acțiuni atât pe termen scurt, cât și pe o durată mai lungă.

Platforma pentru o Sănătate Orală mai Bună în Europa este o inițiativă comună a Asociației Europene pentru Sănătate Publică Dentară (EADPH), a Asociației pentru Educație Dentară în Europa (ADEE), a Wrigley Oral Healthcare Program, a GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, a Fundației Internaționale pentru Sănătate Orală (IDHF) și a Consiliului European al Medicilor Stomatologi (CECDO). Platforma a fost creată pentru a răspunde invitației la acțiune prezentate de Membrii Parlamentului European către Comisarul pentru Sănătate Dalli în 2010 și urmărește o abordare europeană comună a educației, prevenției și accesului cât mai facil la o sănătate orală mai bună în Europa. Activitățile Platformei sunt susținute de GlaxoSmithKline Consumer Healthcare și Wrigley Oral Healthcare Program.


În 2012, Platforma pentru o Sănătate Orală mai Bună a publicat un amplu raport privind starea sănătății orale din Europa, care a prezentat cele mai importante direcții, cu privire la prevalența bolilor orale și costurile aferente de sănătate din domeniul public. Raportul a evidențiat faptul că:
  • În pofida realizărilor semnificative în prevenirea cariilor, boala rămâne o problemă atât pentru multe categorii de oameni din Europa de Est, cât și pentru cei din categoriile socio-economice defavorizate din toate statele membre ale UE;
  • Incidența parodontală (gingivală) a bolilor și cancerului oral din Europa este îngrijorătoare;
  • Îngrijirea cavității bucale este o adevărată povară din punct de vedere economic (aproximativ 79 de miliarde de euro cheltuite de UE în 2012);
  • Nu există un registru comun al pacienților pentru ca decidenții politici din statele membre UE să poată monitoriza și implementa politici eficiente de prevenție. 

Membrii Platformei consideră că decidenții politici europeni ar putea contribui la îmbunătățirea igienei orale prin eficientizarea costurilor, concentrându-se mai mult pe promovarea sănătății orale și prevenirea bolilor orale. O importanță deosebită prezintă necesitatea îmbunătățirii colectării de date, includerea sănătății orale ca parte integrantă a stării generale de sănătate precum și abordarea factorilor de risc comuni multor altor afecțiuni cronice, care includ dieta, fumatul și consumul de alcool. 

În acest scop, pe 5 martie 2013, Platformaa lansat în cadrul unei mese rotunde în Parlamentul European un set de Obiective europene pentru anul 2020 care au ca prioritate:

1. Sistemele de colectare a datelor;
2. Politicile de prevenție;
3. Educarea și conștientizarea importanței igienei orale.

Câteva exemple de obiective sunt crearea unei rețele de monitorizare și colectare de date permanente la nivel european, subvenționate de UE, care să centralizeze date anual, standardizat, din fiecare țară UE; dezvoltarea programelor naționale/regionale de prevenție în domeniul sănătății orale în școli primare și secundare – aceste programe pot include controale gratuite, având ca obiectiv principal educarea copiilor și a adolescenților în privința practicilor de igienă orală, utilizarea pastei de dinți cu fluor, obiceiuri alimentare sănătoase, reducerea consumului de zahăr și utilizarea alternativelor la zahăr.

„Platforma pentru o Sănătate Orală mai Bună în Europa”-  2014

Pe 18 martie 2014, în avanpremiera Zilei Mondiale a Sănătății Orale, „Platforma pentru o Sănătate Orală mai Bunăîn Europa” a reunit actori importanți din zona de sănătate publică, profesioniști și decidenți de marcă, pentru lansarea Buletinului European de Sănătate Orală, în cadrul unei mese rotunde ținute în Parlamentul European. 

Buletinul European de Sănătate Orală este rezultatul unui chestionar care a urmărit să evalueze gradul de eficiență a măsurilor de prevenție în sănătatea orală în Statele Membre UE. Buletinul conține indicatori care măsoară progresul obținut de-a lungul timpului în 28 de țări membre, printre care și România. De asemenea, Buletinul European de Sănătate Orală va da ocazia fiecărui stat membru să își evalueze starea sănătății orale în comparație cu un set de indicatori care pot fi utili pentru formularea unor politici și strategii de sănătate orală la nivel guvernamental. 

Raportul care a rezultat în urma chestionarului ar trebui să reprezinte un punct de plecare pentru eforturile crescute ale Statelor Membre și în special la nivelul UE, pentru a îmbunătăți politicile de prevenție în sănătatea orală. Rezultatele preliminarii despre status-quo-ulindicatorilor de sănătate orală definiți de Platformă arată o mare discrepanță în ceea ce privește calitatea datelor și metodologia aplicată și confirmă rezultatele Raportului asupra Sănătății Orale din Europa (2012). Având în vedere marea diferență de calitate în Managementul Practicilor de Prevenție sau al Afecțiunilor Orale, în cazul rolului jucat de profesioniștii în sănătate orală, și în ceea ce privește educarea și sensibilizarea populației, eficiența sistemelor actuale de îngrijire orală în scopul promovării sănătății orale este sub semnul întrebării în multe State Membre UE.

Prezent în calitate de gazdă a mesei rotunde de lansare a Buletinului în Parlamentul European, dl Ciprian Tănăsescu, Membru al Parlamentului European, a declarat pentru România: „Raportul Platformei Europene pentru Sănătatea Orală arată că la nivelul țărilor UE, o serie întreagă de măsuri sunt necesare pentru ameliorarea situației actuale în privința sănătății orale, precum și pentru a evita creșterea costurilor pe viitor. 

În cazul României, răspunsurile primite la Report Card au arătat o lipsă importantă de date legate de sănătatea orală, planificarea forței de muncă aferente și programele de prevenție. Sunt mândru că pot sprijini această inițiativă în eforturile depuse pentru a îmbunătăți situația sănătății orale la nivel european și în România.”

DetaliidespreBuletinul European de SănătateOrală pot fi găsitepewww.oralhealthplatform.eu



IMPACTUL SINDROMULUI DEPRESIV ASUPRA PACIENTULUI ȘI ASUPRA SOCIETĂȚII


- Conferință Națională Interdisciplinară dedicată depresiei - 23-24 mai 2014, București

Compania de comunicare medicală Houston NPA anunță organizarea Conferinței Naționale “Impactul sindromului depresiv asupra pacientului și asupra societății”, care se va desfășura la București, pe 23 și 24 mai a.c. (locația exactă va fi anunțată în curând). 

Obiectivele Conferinței: 
  • Furnizarea informațiilor legate de diagnosticul precoce al depresiei la nivelul cabinetului medicului de familie. Potrivit noului pachet de asistență medicală primară se va pune mai mult accent pe prevenție, iar medicii de familie vor trebui să depisteze din timp depresia la copii și la adulții peste 18 ani, cf unui program de screening pentru depresie, considerată afecțiune prioritară.
  • Facilitarea dezbaterilor între specialiștii implicați în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacienților cu depresie, crescând astfel nivelul de informare și conștientizare în rândul comunității medicale.


Program creditat EMC și EFC

Manifestarea științifică de înaltă ținută presupune o serie de prelegeri în plen (vineri 23 mai, între orele 14-20 și sâmbătă 24 mai, între orele 09-14) susținute de lectori de elită din mai multe specialități medicale implicate în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacienților cu depresie. 
La aceste prelegeri în plen sunt așteptați aproximativ 250 participanți: medici (medicină de familie&psihiatrie în principal, neurologie, boli metabolice, endocrinologie, geriatrie și gerontologie, cardiologie, medicină internă etc); psihologi, psihoterapeuți; medici rezidenți; farmaciști; reprezentanți ai asociațiilor de pacienți; ai autorităților din domeniul medical. 

Teme abordate

Cabinetul medicului de familie - primul popas în depistarea depresiei. Programul de screening pentru depresie; Depresia - o cauză semnificativă de dizabilitate. “Costurile” depresiei; Aderența la tratament-aspectul cheie în tratamentul depresiei; Noutăți în terapia antidepresivă; Antidepresivele și interacțiunile medicamentoase; Legătura medicina de familie-psihiatrie ambulatorie; Particularitățile depresiei la copii/adulți/vârstnici; Diagnosticul diferențial al depresiei; Impactul depresiei asupra sănătății inimii; Depresia-paravan pentru bolile somatice; Legătura sindromului depresiv cu sindromul dureros; Semnele psihiatrice și somatice ale sindromului depresiv; Simptomele de discontinuare în tratamentul antidepresiv; Amputarea afectivă și depresia; Depresia: perspectiva psihoneuroendocrinologiei; Factorii de risc la pacienții depresivi cu comorbidități; Influența depresiei asupra aderenței la tratament în cazul bolilor cronice; Manifestările endocrinologice/neurologice/de nutriție etc ale depresie; Comunicarea cu pacientul depresiv; Depresia și mediul virtual; Programe educaționale pentru depresie; Programul Național de Sănătate Mintală; Prezentări de cazuri clinice.

Înscriere
Taxele de participare pentru medici și farmaciști sunt cuprinse între 100 lei și 150 lei, pentru psihologi/psihoterapeuți între 150-200 lei, iar pentru asistenți și rezidenți între 50 și 100 lei. Taxele sunt reduse până la 1 mai! Taxele includ: accesul la lucrări, kitul de eveniment, creditarea EMC/EFC, mesele (cină vineri, prânz sâmbătă), pauzele de cafea. 

În demersul de organizare a acestei conferințe Houston NPA îi invită alături pe toți cei interesați să comunice și să afle informații de actualitate despre depresie, putând astfel influența major traseul pacientului și rata de succes a tratamentului, dar și pe cei care, în calitate de lectori, parteneri și susținători ai manifestării, pot deschide cu această ocazie noi căi de dialog și de informare astfel încât impactul sindromului depresiv asupra pacientului și asupra societății să fie cât mai mic.

Contacte:
  • Manager Proiect: Simona Oprea - PR Manager Houston NPA, simona.oprea@houston.ro, 0733.076.381.
  • Înscrieri: Corina Stancu - Events Manager Houston NPA, evenimente@houston.ro, corina.stancu@houston.ro, 021-317.09.43, 0723.856.179

Site eveniment: www.despre-depresie.ro (disponibil din 25 martie)

Campania Naţională “Controlează-ţi Diabetul” continuă cu cea de-a VI-a ediţie, la Galaţi


Ultimele statistici făcute publice de Federaţia Internaţională a Diabetului (IDF) arată că la nivel mondial peste 382 milioane de persoane au diabet. Pe lângă faptul că este o afecţiune severă, diabetul zaharat evoluează silenţios, fără semne distincte, fiind răspunzător anual de decesul a aproximativ patru milioane de oameni din întreaga lume, relevă aceleaşi date.

În acest context, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Galaţi organizează cea de-a VI-a ediţie a Campaniei Naţionale “Controlează-ţi Diabetul”, în perioada 28-29 martie 2014, la Galaţi. Prin această campanie, medicii diabetologi doresc să tragă un puternic semnal de alarmă asupra importanţei prevenţiei, depistării precoce şi controlului eficient al diabetului.




“Lupta împotriva diabetului se dă pe mai multe fronturi. În primul rând, în cabinetele medicale (la medicul diabetolog, la medicul de familie etc) iar apoi în locuinţa persoanei cu diabet, care trebuie sprijinită de membrii familiei. Combaterea acestei afecțiuni presupune însă si o informare și educare cât mai bună a populației cu privire la diabet şi exact acest lucru încercăm să facem prin intermediul Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul. Se impune şi preventia diabetului şi astfel dorim să tragem un semnal de alarmă şi în gradinite, scoli, universitati etc.“, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. 

Pentru a sublinia importanţa depistării precoce, în cadrul Campaniei Naţionale “Controlează-ţi Diabetul”, ediţia Galaţi, se va organiza o amplă acţiune de testare gratuită a glicemiei și a hemoglobinei glicate. Testarea se va desfășura într-un cort special amenajat în zona Potcoava de Aur din centrul oraşului. Concret, gălăţenii îşi vor putea testa glicemia gratuit pe 28 și 29 martie, între orele 09:00-16:00. De asemenea, în prima zi a campaniei vor fi organizate o serie de activităţi dedicate adoptării unui stil de viaţa sănătos, bazat pe o dietă echilibrată şi sport. Potrivit reprezentanţilor Federaţiei Internaţionale a Diabetului, practicarea zilnică a 30 de minute de exerciţii 

fizice reduce cu 40% riscul de instalare a diabetului de tip 2. Astfel, în cadrul acțiunii „Sport pentru tine, mişcare pentru sănătatea ta”, din 28 martie 2014, va fi promovat dansul ca exerciţiu fizic. 

“Stabilirea timpurie a diagnosticului de diabet zaharat este esenţială în tratamentul eficient al acestei afecţiuni. Boala poate fi depistată printr-un simplu test de glicemie, care se face în doar câteva secunde. Astfel, invit gălăţenii să vină în număr cât mai mare să-şi testeze gratuit glicemia în cele două zile în care se desfăşoară Campania Controlează-ţi Diabetul”, a declarat conf. univ. dr. Magdalena Moroşanu, şeful Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Galaţi şi coordonator local al Campaniei.

Pe lângă activităţile destinate publicului larg, Campania Naţională “Controlează-ţi Diabetul”, ediţia Galaţi, cuprinde şi o manifestare dedicată exclusiv profesioniştilor din sănătate. Astfel, pe 29 martie, nume mari din diabetologia românească vor fi prezente la Cursul Diabet, Sindrom metabolic şi alte boli legate de nutriţie (DIAMOND - Diabetes Metabolic Syndrome and Other Nutrition - related Diseases), organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Evenimentul adresat medicilor se va desfăşura la Hotelul Vega din Galaţi. Scopul acestei manifestări ştiinţifice este de a dezbate problematica diabetului zaharat în România, precum şi de a oferi informaţii actuale medicilor gălăţeni privind cele mai noi soluţii terapeutice în managementul acestei afecţiuni. 

Înscrierea medicilor la cursul DIAMOND este gratuită şi se va face online, pe site-ul campaniei: www.controleaza-diabetul.ro.  Evenimentul este creditat cu puncte EMC. 

Organizator ştiinţific: Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
Partener local: Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Galaţi   
Management eveniment: Sănătatea Press Group 

Zilele Institutului Naţional “Prof.Dr. N. Paulescu”


Nicolae Paulescu (1869-1931) este românul care a contribuit la salvarea a milioane de vieţi prin descoperirea insulinei, utilizată în tratarea diabetului.

Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice N. Paulescu aniversează 20 de ani de la înfiinţarea Secţiei de Nefrologie și Dializă, una dintre foarte puținele din Europa și chiar din lume care sunt specializate exclusiv pentru diagnosticul și tratamentul pacienților cu boală cronică de rinichi diabetică.

Fondarea Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ca și a primei (și până astăzi singurei) secții de nefrologie și dializă din țară dedicate exclusiv pacienților cu diabet zaharat sunt legate de numele profesorului Iulian Mincu, care în acea perioadă a fost ministru al sănătății și a avut un rol decisiv în aceste două momente.


În anul 1994, la cinci ani după revoluție, pacienților cu boală renală diabetică din România li se refuza practic accesul la terapia prin hemodializă, iar dializa peritoneală nu era practicată în niciun centru din țara noastră. „ În această situație, noi medicii din Institutul Paulescu, care aveam ca și astăzi sute de pacienți cu boală renală diabetică în evidență și monitorizare, asistam neputincioși la decesul prematur al acestora prin evenimente cardiovasculare sau în uremie”, a declarat Conf. Dr. Cristian Serafinceanu, şeful Centrului de Hemodializă din cadrul Institutului Paulescu.

Astăzi sunt cinci medici primari care lucrează în acest departament, toți având dublă specializare de nefrologi și diabetologi și mai mult de 3.000 de pacienți cu diabet zaharat au fost inițiați pe dializă în centru.

În acest Centru a fost de asemenea aplicată pentru prima dată în România cea de –a doua metodă modernă de substituție renală - dializa peritoneală continuă ambulatorie.

În prezent, peste 800 de pacienți cu boală renală diabetică avansată sunt în evidență și monitorizare ambulatorie, iar în secția de nefrologie sunt internați lunar aproximativ 150 de pacienți.

„Considerăm că în situația pandemiei actuale de diabet zaharat tip 2, când după estimările Federației Internaționale de Diabet numărul pacienților se apropie în prezent de 400 de milioane pe plan mondial, cel puțin 50 de milioane de oameni prezintă în acest moment o complicație renală mai mult sau mai puțin severă. Având în vedere costurile materiale și umane foarte ridicate ale acestei afecțiuni, este evident că boala cronică de rinichi diabetică reprezintă deja o enormă problemă de sănătate publică și acest lucru este (sau va fi în curând) valabil și în România. Prin aplicarea pentru populația țării noatre a datelor și procentelor statistice cunoscute, estimăm că în cel mai optimist scenariu este vorba despre aproximativ 150.000 de pacienți români cu boală renală diabetică, dintre care mai puțin de 10% sunt în evidență și monitorizare nefrologică”, a adăugat Conf. Dr. Cristian Serafinceanu.

Principala dificultate legată de boala renală diabetică este caracterul ei complex multidisciplinar. Se poate afirma că riscul unui pacient cu boală renală diabetică și denutriție proteică de a avea un eveniment cardiovascular major (infarct miocardic, accident vascular cerebral sau moarte subită) în următorii cinci ani este de aproximativ 30 de ori mai mare comparativ cu o persoană de aceeași vârstă și sex dar clinic sănătoasă.

„În anul înfiinţării Secţiei, diabetul zaharat era între primele trei cauze de insuficiență renală în lume, iar astăzi este pe primul loc în acest sumbru clasament, fiind responsabil alături de hipertensiunea arterială de aproximativ 75% dintre aceste cazuri”, a încheiat Conf. Dr. Cristian Serafinceanu.

RoVaccin 2014 - Cea mai importantă manifestare a profesioniștilor implicați în vaccinare


Vaccinarea reprezintă metoda cea mai eficientă de combatere și eliminare a numeroase boli transmisibile. Cu toate acestea, specialiștii consideră că acoperirea vaccinală în România este în scădere. Printre principalele cauze se numără insuficienţa informațiilor corecte în privința imunizării, care să provină de la medici specialiști ai domeniului.  

În acest context, Societatea Română de Microbiologie, organizează pe data de 5 aprilie, la Hotel Ramada Parc București, a doua Conferință Națională Actualități în Vaccinologie - RoVaccin 2014, cea mai importantă manifestare a profesioniștilor implicați în vaccinare. 

După succesul înregistrat cu prima ediție, desfășurată anul trecut, coordonatorii științifici ai Conferinței Naționale RoVaccin 2014 doresc și anul acesta să ofere informaţiile ştiinţifice necesare cu privire la vaccinare atât profesioniştilor din sănătate, cât şi reprezentanţilor mass media pentru o informare corectă a opiniei publice. Astfel, evenimentul va reuni importanți experți care vor dezbate subiecte de interes pe tema vaccinării în România, punând accent pe transmiterea de mesaje legitime bazate pe dovezi științifice, precum și pe încurajarea unei comunicări coerente medic-pacient referitoare la vaccinare. 

“Contextul epidemiologic este foarte sensibil, astfel că este extrem de important ca publicul larg să aibă acces la informaţii corecte, fundamentate ştiinţific, când vine vorba de vaccinare şi de importanţa acesteia asupra sănătăţii publice. Rolul evenimentului - RoVaccin, care se va organiza anual, este de a aduce în discuție și a lămuri cât mai multe aspecte legate de imunizare și de rolul acesteia. RoVaccin 2014 va însemna o dezbatere interactivă, dinamică și utilă, totul pentru ca profesioniștii în domeniul medical să afle ultimele noutăți și rezultatele celor mai recente cercetări în privința imunizărilor, iar prin intermediul mass-mediei, opinia publică să primească informații corecte legate de vaccinare”, a declarat conf. univ. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi coordonatorul conferinţei.

În cadrul Conferinței Naționale RoVaccin 2014 vor susține lucrări reputați medici cu preocupări în domeniul sănătăţii publice, microbiologi, epidemiologi, infecționiști, pediatri, reprezentanți ai medicilor de familie, pneumologi, totul pentru informarea corectă, facilitarea schimbului de informații și propunerea de soluții concrete în privința creşterii încrederii în programele de imunizări. 

La prima ediţie a manifestării, organizată în 2013, au participat peste 400 de medici din specialități precum medicină de laborator, epidemiologie, medicină de familie, medicină şcolară, pediatrie, neonatologie, pneumologie, boli infecţioase și ginecologie.

„Prima ediție RoVaccin a fost un adevărat succes atât prin numărul mare de participanţi interesați, cât şi prin problematica abordată, fiind o premieră pentru România. Participanţii au putut interacţiona cu experții din domeniu, au pus întrebări, au primit răspunsuri, iar asta cu atât mai mult cu cât la această manifestare ştiinţifică au participat profesioniști din mai multe specialităţi medicale, conferinţa având un puternic caracter multidisciplinar”, a adăugat conf. univ. dr. Alexandru Rafila.

Conferința Națională Actualități în Vaccinologie - RoVaccin 2014 este un eveniment dedicat profesioniștilor din domeniul medical implicați în vaccinare. Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face online pe www.rovaccin.ro. 

Evenimentul va fi creditat cu puncte EMC.
Organizator științific: Societatea Română de Microbiologie
Management eveniment: Sănătătea Press Group

Ziua Mondială a Somnului: “Somn odihnitor, Respiraţie uşoară, Corp sănătos”


 Vă simţiţi lipsiţi de puteri? Aveţi nevoie de o cafea în plus pentru a rămâne treji? Odihna este extrem de importantă în funcţionarea în parametri normali a organismului, iar obiceiurile de somn pe care le aveţi pot contribui la lipsa unui somn de bună calitate, ceea ce poate duce la alte probleme de sănătate.

Vineri, 14 Martie 2014, a fost celebrată la nivel global “Ziua Mondială a Somnului”, eveniment ce are ca scop aducerea în atenţia publicului a problemelor legate de somn - în condiţiile în care o treime din viaţa noastră o petrecem dormind.

Anul acesta, sloganul Zilei Mondiale a Somnului este “Somn odihnitor, Respiraţie uşoară, Corp sănătos”, un mesaj 3-in-1 ce are ca scop evidențierea factorilor de risc ai apneei în somn care pot fi preveniţi.
Somnul insuficient şi problemele de somn reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică şi de ordin social.

“Insomnia şi/sau hipersomnia sunt semnalate la 75% din persoanele cu boli depresive şi sunt asociate cu creşterea de 10 ori a riscului de dezvoltare a bolilor depresive şi tulburărilor bipolare”, a declarat Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Fondatorul Secţiunii de Somnologie.

Somnul este o componentă importantă pentru sănătatea indivizilor, încă din primii ani de viaţă. De altfel, potrivit Societăţii Europene de Studiu a Somnului (ESRS), medicina somnului ar trebui sa devină o specializare recunoscută în toate ţările europene.

“Între 25% şi 40% dintre copii pot prezenta un tip de tulburare de somn pe perioada copilăriei. Reducerea duratei de somn, un program de somn variabil şi calitatea slabă a somnului pot duce la afectarea performanţelor cognitive, cardiovasculare şi metabolice”, a declarat Dr. Mihaela Oros, preşedintele Asociaţiei pentru Tulburările de Somn la Copii şi Adolescenţi.

Potrivit acesteia, 10% dintre copii sforăie, iar 20% dintre aceştia suferă de apnee în somn, în timp ce 15% dintre copii adorm în timpul orelor de şcoală.

O altă categorie care este puternic afectată de problemele de somn este cea a şoferilor, în condiţiile în care somnolenţa şi problemele legate de somn determină 20% din accidentele rutiere şi au dus la catastrofe majore industriale şi de trafic în ultimele decade.

De altfel, potrivit unui ordin al Ministerului Transporturilor de la sfârşitul anului trecut, persoanele care suferă de sindromul de apnee în somn sever netratat, nu sunt apte pentru condus vehicule.

„În populaţia generală, problemele de somn sunt reprezentate de somnul prea scurt şi deficitul de somn/datoria de somn dar şi de existenţa unor boli nediagnosticate sau ignorate, precum insomnia, sindromul de apnee, hipersomnia şi administrarea anumitor medicamente”, a declarat Dr. Oana Deleanu, președintele Secţiunii de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă.

Potrivit studiului online “Wake up Bus”, proiect lansat în iulie 2013 şi ale cărui rezultate au fost prezentate Parlamentului European în octombie 2013 (simpozion la care a participat şi Dr. Oana Deleanu), România s-a situat pe locul 10, din 19 ţări, ca frecvenţă a adormirii la volan, dar pe locul cinci ca număr de accidente la volan cauzate de somnolenţă; dintre accidentele rutiere astfel provocate, 44% s-au produs în timpul orelor de serviciu; toţi şoferii implicaţi în accidente erau conştienţi că nu s-au odihnit corespunzător (din diverse motive) în noaptea anterioară. Iar dintre bărbaţii respondenţi la chestionar (chiar şi în absenţa somnolenţei sau a accidentelor rutiere), peste 60% prezentau risc intermediar sau mare de a suferi de sindrom de apnee în somn.

Efecte periculoase ale somnolenţei:
  •  Iluzii vizuale = “atracţii fatale’’;
  • Euforie/optimism crescut cu privire la capacitatea de a şofa;
  • Asumarea unor riscuri mai mari;
  • Percepţie distorsionată a deficitului de vigilenţă;
  • Efectul alcoolului se dublează la cei somnolenţi.

Celebrarea Zilei Mondiale a Somnului are scopul de a atrage atenţia asupra ecoului tulburărilor de somn în viaţa fiecărui individ, a necesităţii recunoaşterii acestei specialităţi şi în România şi a corecţiei legislaţiei privitoare la controalele somnografice la grupe de risc importante - şoferi, controlori de trafic, supraveghetori de trafic, mecanici de locomotivă.


Ziua Mondială a Rinichiului – un semnal de alarmă pentru români

În cinstea Zilei Rinichiului, bea un pahar cu apă!

În România, Boala cronică de rinchi este frecvent ignorată: deși peste 1,8 milioane de persoane sunt raportate de medicii de familie ca având factori de risc, numai 45.000 sunt diagnosticate de aceștia ca având boală cronică de rincihi.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, Societatea Română de Nefrologie doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de boala cronică de rinichi în rândul populaţiei. Anul acesta, România şi Republica Moldova celebrează Ziua Mondială a Rinichiului pe 13 martie, sub sloganul “În cinstea Zilei Rinichiului, bea un pahar cu apă!”.


“A avea boală cronică de rinichi din păcate, reprezintă poate cel mai important marker de prognostic negativ. Deci, dragi pacienţi, gândiţi-vă la rinichii dumneavoastră, testaţi-vă funcţia renală. Este poate cel mai important predictor de sănătate sau, dimpotrivă, de boală”, a declarat Prof. Dr. Adrian Covic, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie.

Din cauza prevalenței mari, de 11-15%, boala cronică de rinichi este recunoscută ca o problemă de sănătate publică în majoritatea țărilor lumii. Pacienții cu boală cronică de rinichi au un risc mare nu numai de a necesita tratament de substituție a funcțiilor renale prin dializă sau transplant, ci și de evenimente cardio-vasculare. Acest risc poate fi redus, dacă boala cronică de rinichi este diagnosticată în stadii de început și se aplică măsuri simple de încetinire a progresiei”, a declarat Prof. Dr. Gabriel Mircescu, preşedintele Comisiei de Nefrologie din Ministerul Sănătăţii.

Potrivit Profesorului Gabriel Mircescu, în România, boala cronică de rinchi este frecvent ignorată: deși peste 1,8 milioane de persoane sunt raportate de medicii de familie ca având factori de risc, numai 45.000 sunt diagnosticate de aceștia ca având boală cronică de rincihi.



“Cu alte cuvinte, din cele aproximativ două milioane de persoane estimate a avea boală crornică de rinchi, sunt diagnosticate și tratate numai 2%. Pentru remedierea acestei situații, o soluție ar fi îngrijirea integrată a pacienților cu boală cronică de rinichi, în grupuri de practică medicală pluridisciplinare, care includ cabinete ale medicilor de familie, diabetologilor și nefrologilor, spitale cu secții de nefrologie și centre de dializă sau de transplant renal”, a subliniat Prof. Dr. Gabriel Mircescu.

În 1995, în România existau doar 35 de centre de dializă, toate de stat, unde erau trataţi cei circa 1.200 de bolnavi. De atunci şi până acum, numărul centrelor de dializă a crescut puternic, doar în ultimii opt ani fiind înfiinţate 80 de centre noi.

Totodată, numărul total al bolnavilor aflați în tratament la sfârșitul fiecărui an (bolnavi prevalenți) a crescut continuu. Ritmul de creștere nu a fost însă constant: perioadei inițiale de creștere rapidă (1996-2000: +32,7%/an) i-au urmat perioade de creștere mai lentă (2001-2006), pentru ca ritmul să crească din nou la 7,8%/an în perioada 2007-2012, ca urmare a procesului de privatizare.

Anual, Ziua Mondială a Rinichiului abordează o temă specifică. Dacă anul trecut evenimentul a vizat lezinuile acute ale rinichilor, în 2014 motto-ul Zilei Mondiale a Rinichiului este “În cinstea rinichiului, bea un pahar cu apă!”.
Obiectivele acestei campanii sunt:
  • Încurajarea unui comportament preventiv;
  • Încurajarea monitorizării riscului de a dezvolta boală cronică de rinichi;
  • Educarea populaţiei în ceea ce priveşte rolul lor esenţial în depistarea şi reducerea riscului de boală cronică de rinichi.
  • Rinichii sunt responsabili cu detoxifierea organismului ajutând la eliminarea substanţelor toxice şi a surplusului de lichide din organism.
  • Diagnosticarea precoce a bolii cronice de rinichi este esenţială şi permite tratarea corespunzătoare, înainte ca boala să se agraveze. Diagnosticarea precoce este singura alternativă prin care se poate limita semnificativ impactul bolii cronice de rinichi asupra sistemului de sănătate.
Ce trebuie să faceţi pe 13 Martie si nu numai:
  •  Începeţi ziua prin a bea un pahar cu apă;
  •  Încurajaţi-vă familia să bea zilnic un pahar cu apă înainte de micul dejun;
  •  Transmiteţi-le prietenilor şi colegilor care este importanţa rinichilor şi încurajaţi-i să bea suficientă apă zilnic;
  •  Postaţi pe pagina de Facebook Ziua Mondială a Rinichiului o poză cu dvs. bând un pahar cu apă.

Risc și factori de risc ai bolii cronice de rinichi

Știați că o persoană își poate pierde până la 90% din funcția renală înainte ca primele simptome care indică boala cronică de rinichi să apară? 

Această afecțiune nu ține cont de vârstă, sex sau rasă. De cele mai multe ori este asimptomatică și câteodată este diagnosticată în stadii avansate. Boala cronică de rinichi presupune o degradare progresivă și ireversibilă a funcției renale, de aceea prevenirea și diagnosticarea precoce devin obiective esențiale.

În România, specialiștii sunt de părere că ne confruntăm cu o creștere a prevalenței tulburărilor cronice de rinichi, pe de o parte, și cu o tendință de subdiagnosticare a acestora, pe de altă parte. În acest context, a fost înființată Asociația pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale, o nouă entitate care se alătură eforturilor de combatere a bolii cronice de rinichi, în special a problemelor metabolice si de nutriție ale persoanelor cu boala cronică de rinichi. Scopul principal al asociației este acela de a ameliora sănătatea și calitatea vieții pacienților cu boală cronică de rinichi, cu probleme metabolico-nutriționale, prin optimizarea cantitativă și calitativă a actului medical adresat acestora.


”Pacientul cu boală cronică de rinichi necesită o abordare pluridisciplinară, datorită complicațiilor pe care le aduce cu sine. Astfel pentru optimizarea îngrijirii persoanelor cu boală cronică de rinichi este necesar un efort comun al tuturor specialiștilor care intră în contact cu aceștia: medicul nefrolog, medicul diabetolog, medicul cardiolog” a declarat conf.dr. Cristian Serafinceanu, Președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale și șef Centru Hemodializă Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof.Dr. N.Paulescu”.

Boala cronică de rinichi este asociată de cele mai multe ori cu alte afecțiuni precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat sau obezitatea. 

“Boala cronică de rinichi este asimptomatică şi din acest motiv este de cele mai multe ori descoperită şi referită târziu. Acesta este şi motivul pentru care ne confruntăm cu bolnavi ajunşi deja în insuficienţă renală cronică avansată. Trebuie să insistăm pe prevenţie şi pe depistare precoce, deoarece complicaţiile bolii cronice renale sunt la fel de severe. Amintesc aici bolile cerebrovasculare şi atacul vascular cerebral”, a explicat prof. dr. Mihai Voiculescu, şeful Clinicii de Nefrologie şi Medicină Internă din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Specialiştii susţin că o atenţie aparte trebuie acordată şi complicaţiilor renale la pacienţii cu diabet.  Aceştia sunt trataţi şi monitorizaţi în Centrul de Hemodializă din cadrul Institutului Paulescu, care din prisma acestui aspect este unic în România. De altfel, Centrul de Hemodializă este printre puţinele din Europa care se adresează exclusiv persoanelor cu diabet şi boală cronică de rinichi.

 “Avem aproximativ 6000 de pacienţi cu diabet zaharat pe an, din care 50% sunt din afara Bucureştiului. Dintre aceştia, aproape 1000 prezintă şi complicaţii renale”, a precizat Robert Agafiţei, managerul Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof. Dr. N. Paulescu”.
Numărul cazurilor de boală cronică de rinichi nou descoperite creşte anual cu un procent care variază între 5 şi 10%.

“Boala cronică de rinichi reprezintă o mare dramă pentru că evoluează foarte rapid. De aceea milităm pentru educarea populaţiei în ceea ce priveşte controlul periodic anual şi efectuarea analizelor medicale de bază. Afecţiunea poate fi depistată prin trei analize simple: glicemie, creatinină şi sumar de urină. Recomandăm tinerilor să-şi facă aceste trei analize o dată la trei ani, în timp ce persoanele cu vâste peste 50 de ani ar trebui să şi le facă anual”, a mai adăugat conf. dr. Cristian Serafinceanu.

De asemenea, medicii recomandă controlul regulat al rinichilor, în special fumătorilor şi persoanelor care au rude directe cu boală cronică de rinichi. 

Boala cronică de rinichi este o problemă de sănătate publică, implicând costuri considerabile. Tocmai din acest motiv, conf. dr. Alexandru Rafila, specialist în sănătate publică face apel pentru identificarea persoanelor la risc: “Introducerea în programul de dializă se face destul de abrupt şi asta pentru că nu există un program de predializă. Aici intervine această nouă Asociație pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale, care poate oferi reperele de identificare a pacienţilor la risc”.
Boala cronică de rinichi poate fi prevenită prin practicarea unui sport sau a mișcării, menținerea sub control a nivelului de zahăr din sânge, monitorizarea tensiunii arteriale, însușirea unei alimentații sănătoase și menținerea sub control a greutății corporale, consumul corespunzător de lichide, evitarea fumatului și nu în ultimul rând, controlul medical specific al rinichilor.


Organizator: Asociația de Studii Reno-Metabolice și Nutriționale 
Partener instituțional: Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof.Dr. N.Paulescu”

9 din 10 pacienți diagnosticați ar putea fi salvați dacă s-ar prezenta la medic încă de la primele simptome

Luna martie este Luna Internaționala de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros, ocazie cu care Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) și Liga Română de Cancer continuă, pentru al treilea an consecutiv, seria de acțiuni menite să atragă atenția opiniei publice cu privire la acest tip de cancer și la simptomele sale, modalitățile de prevenire și diagnosticare precoce.


Ce este cancerul intestinului gros?

Intestinul gros este alcătuit din colon și rect. Alimentele digerate care au fost fragmentate în intestinul subțire ajung în intestinul gros, un tub muscular lung de circa 1,5 metri. Intestinul gros absoarbe apa și substanțele minerale din bolul alimentar și elimină materiile reziduale, denumite scaun sau materii fecale. Prima porțiune de aproximativ 1.3 metri din intestinul gros se numește colon, iar restul este rectul. Cancerul intestinului gros este o tumoare solidă, care își are originea în straturile interne ale peretelui intestinal, dar poate crește, străbătând în întregime acest perete. 

Conform celor mai recente date Globocan 2012, cancerul intestinului gros a urcat pe locul al II-lea în randul celor mai frecvente forme de cancer, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, în țara noastră. Datele privind incidența acestei boli în România arată că 10256 de români sunt diagnosticați în fiecare an cu această formă de cancer, iar 5675 de persoane pierd anual lupta cu boala.

Simptomele cancerului intestinului gros

Semnele și simptomele cancerului intestinului gros pot varia de la cantități microscopice de sânge în scaun până la modificarea tranzitului intestinal. Cele mai frecvente simptome ale cancerului intestinului gros includ: 
Sângerare rectală (scaun cu sange)
Modificarea tranzitului intestinal
Dureri sau crampe abdominale
Anemie fără o explicație
Pierdere inexplicabilă în greutate

Cancerul intestinului gros este diagnosticat cel mai frecvent la persoane cu vârsta peste 50 de ani. De aceea, este recomandat ca toți cei care manifestă simptome ce pot indica un posibil cancer să se prezinte imediat la medic.

Una dintre cauzele principale incriminate pentru creșterea numărului de cazuri de cancer al intestinului gros este atitudinea generală a publicului.

“Oamenii evită să meargă la medic pentru că le este jenă sau frică. Statistic, la nivel mondial, 93 din 100 de persoane pot fi salvate dacă sunt diagnosticate precoce, prin control periodic! Din păcate, rușinea îi impiedică pe cei care prezintă primele simptome să apeleze la medic”, a declarat Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România

România se alătură pentru al treilea an consecutiv acțiunilor ce marchează Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros 

Campania organizată în acest an de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Liga Română de Cancer se bucură de o imagine cu un impact vizual puternic, care va fi afișată pe panouri outdoor în București, Iași, Brașov și Cluj, precum și pe autobuzele RATB de pe liniile: 104, 123, 330, 313 si 331. Un spot de informare va fi difuzat în luna martie pe Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Iași și Radio București.

La sfârșitul lunii, în data de 30 martie, FABC și Liga Română de Cancer vor organiza un eveniment în parcul Tineretului. În cadrul acestei acțiuni, cei interesați vor putea afla direct de la medici și vedete informații despre pericolul pe care îl reprezintă cancerul intestinului gros, cât și despre simptomele și metodele de prevenție și diagnosticare precoce a acestei bolii. 


Despre Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, institutiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC numără peste 35.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. 

FABC este o federaţie formată din 16 asociaţii care activează pe plan local, la nivelul judeţelor. Misiunea 
FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: http://www.fabc.ro/.

Despre Liga Română de Cancer
Liga Română de Cancer este o  organizaţie neguvernamentală, ce își desfășoară activitatea în domeniul oncologiei şi funcţionează cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei – Direcţia Politici de Sănătate. 
Principalele obiective ale Ligii Române de Cancer sunt: reducerea incidenței cancerului și a mortalității în urma cancerului, creșterea ratei de vindecare a cancerului, reducerea impactului psihologic și socio-economic asupra celor bolnavi de cancer, îmbunătățirea standardului de viață pentru pacientul oncologic, sprijinirea factorilor guvernamentali pentru a îndeplini programele naționale de prevenire a cancerului, luarea de măsuri de reintegrare socio-profesională a pacienților bolnavi de cancer.