Aproximativ 150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând circa 60% din totalul deceselor înregistrate, iar estimările indică date la fel de alarmante pe viitor, în special prin contribuţia factorilor de risc cardiovascular: hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat, obezitate, fumat, sedentarism.
De altfel, potrivit statisticilor, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate din lume, iar situaţia va rămâne la fel şi în următorii 20 de ani, România rămânând una din ţările cu risc crescut.
„Alarmant este că a scăzut şi vârsta la care apare boala, pentru că toată această patologie este cauzată de modul nostru de viaţă. Boli care apăreau la 40-50-60 de ani apar acum la 20 de ani", a declarat Prof. Dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.
„La nivelul Uniunii Europene, bolile cardiovasculare ucid aproximativ două milioane de cetăţeni anual (cât o Slovenie întreagă!!!), mai mult decât toate formele de cancer la un loc. Deşi în unele ţări mortalitatea este în scădere, la nivel global situaţia se înrăutăţeşte, pe fondul creşterii tulburărilor metabolice (în special diabet zaharat şi obezitate) şi a unei populaţii îmbătrânite”, a declarat Fausto Pinto, preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie, prezent la European Heart Network Annual Workshop and General Assembly, eveniment organizat de Fundaţia Română a Inimii, ca parte a Săptămânii Europene a Prevenţiei.
Prin numărul mare de cazuri (59.000/an) şi mortalitatea ridicată (1 din 6 pacienți decedează la un an de la diagnostic), Sindromul coronarian acut (SCA) reprezintă principala cauză de mortalitate cardiovasculară în România. SCA se defineşte prin incapacitatea sângelui de a circula, ca urmare a îngustării arterelor şi reprezintă cea mai comună şi cea mai importantă boală cardiacă existentă. Depistată la timp, boala este tratabilă, însă riscul cardiovascular rămâne crescut, iar tratamentul prescris de medicul cardiolog trebuie respectat cu strictețe.
Ce este de făcut pentru reducerea mortalităţii prin boală coronariană în România?
Similar cu alte ţări din Europa, în România au fost dezvoltate programe speciale ce au ca scop prevenţia bolilor cardiovasculare. La doar patru ani de la lansare, Fundaţia Română a Inimii (FRI), entitate înfiinţată de către membrii Societăţii Române de Cardiologie pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare, a găzduit în premieră pentru Europa de Est, European Heart Network Annual Workshop and General Assembly – cea mai importantă întâlnire a liderilor europeni din domeniul fundaţiilor ce luptă împotriva bolilor cardiovasculare.
Deşi cei mai importanţi factori de risc ai bolilor de inimă şi ai accidentelor vasculare cerebrale sunt dieta nesănătoasă, lipsa de activitate fizică şi consumul de tutun, adeseori schimbarea acestora nu este suficientă, ci este nevoie şi de intervenţii coronariene şi tratament medicamentos. Astfel, pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, au fost lansate pe piaţa din România medicamente foarte eficiente, de nouă generaţie, însă pacienţii trebuie să respecte în totalitate sfaturile medicului şi să combine aceste medicamente cu un stil de viaţă optimizat. De subliniat este faptul că tratamentele prescrise de medic trebuie urmate pe termen lung şi nu întrerupte de îndată ce simptomele bolii au fost ameliorate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu