Istoria medicinei si a farmaciei romanesti, dezbatuta pe larg de reprezentantii UMF „Carol Davila”


UMFAl  VIII-lea Congres Naţional de  Istoria Medicinei şi a  Farmaciei  va avea loc în perioada 26-28 iunie 2014,  la Hotel Howard Johnson (Grand Plaza Hotel) din Bucureşti.

Timp de două zile cei prezenţi la eveniment vor răsfoi file din istoria medicinei româneşti, împreună cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, una din cele mai vechi şi prestigioase instituţii de profil din România.

Printre temele ce vor fi abordate de reprezentanţi de seamă ai medicinei româneşti se număra: Istoricul vieţii academice în medicina şi farmacia românească, Istoricul neuroştiinţelor în România, Istoricul medicinei româneşti în mediul urban, Istoricul eticii biomedicale în România, Medicina şi farmacia în epoca brâncovenească şi multe alte teme de interes.

Evenimentul este organizat de Societatea Română de Istoria Medicinei, Societatea Română de Istoria Farmaciei, Catedra de Istoria Medicinei din cadrul UMF „Carol Davila”, Asociaţia Medicală Română şi Caterdra de Istoria Farmaciei din cadrul UMF „Carol Davila”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu