Suntem cu certitudine toţi, produsul educaţiei pe care am primit-o. Şi, ca atare, chiar dacă evoluăm continuu, autoeducându-ne, rămânem uneori tributari, unor vechi mentalităţi şi credinţe de tipul: “aşa e de când lumea”, sau “aşa am crescut şi eu şi a fost foarte bine”, uitând că cel mai potrivit mod de a ne privi copilul este ca pe o individualitate şi nu cape un Alter Ego în devenire. Aşadar, copilul meu este o individualitate care se dezvoltă şi evoluează într-un alt moment faţă de cel în care am trăit “eu-părintelelui”, care are altă personalitate decât am avut eu şi are alţi părinţi decât am avut eu şi, care e important să se adecveze realităţii interioare şi exterioare, pe care o trăieşte el.
M-am gândit să împărtăşim aceste lucruri, pentru că zilele trecute am auzit o mămică spunând că nu şi-a înscris copilul de 4 ani la grădiniţă, pentru că “are bunici cu care să stea acasă”… Ştiu că există argumente care pot susţine această opinie, şi că mulţi copii “au sărit” peste grădiniţă şi s-au dezvoltat bine, însă, chiar nu putem cuantifica cum ar fi arătat evoluţia lor dacă “ar fi parcurs” şi anii de grădiniţă.
Nu contest buna îngrijire şi securitatea emoţională pe care o pot asigura bunicii care stau acasă cu nepoţii, însă mi se pare foarte important să ne reamintim despre toate beneficiile de care ar putea avea parte copiii, chiar de la intrarea într-o colectivitate organizată, ca cea a unei grădiniţe….
Încă de la primii paşi într-o grădiniţă, se pot observa mici schimbări în atitudinea copilului faţă de alţi copii, care relevă de fapt o schimbare pozitivă a percepţiei de sine. Chiar şi cei care au unele dificultăţi în a se adapta în primele zile, reuşesc să îşi îmbunătăţească această raportare. Şi acesta este doar începutul unei noi etape în dezvoltarea micuţului, aât din punct de vedere psihic, cât şi comportamental.
Se constată în fiecare zi, cum copii care “cresc” în grădiniţe, sunt mai sociabili, mai capabili să interacţioneze sănătos şi autentic cu alţi copii, dar şi cu adulţii; ei evoluează evident înspre conştientizarea şi satisfacerea nevoii de mărirea gradelor de independenţă şi autonomie (mănâncă singuri, se spală singuri pe mânuţe, se îmbracă şi se încalţă singuri, acceptând din ce în ce mai puţin ajutorul celor mari) şi, nu în ultimul rând, în sprespecializarea comunicării şi dezvoltarea continuă a limbajului. Tot datorită evoluţiei în colectivitate, micuţii învaţă să îşi exprime trăirile emoţionale şi să îşi assume consecinţele acestor trăiri, aspecte foarte importante pentru menţinerea echilibrului psiho emoţional, dar şi social.
La fel de importante ca cele déjà menţionate, sunt rezultatele mai puţin formale ale activităţilor curriculare şi extracurriculare, adică acele lucruri pe care le învaţă copiii noştri (şi noi alături de ei), despre ce anume le place şi ce anume nu le place să facă sau, şi mai interesant, spre ce anume au înclinaţii sau aptitudini speciale.
Şi, nu în ultimul rând, sunt sigură că ştiţi deja, un alt aspect demn de luat în analiză, este că la intrarea în şcoală, copiii care au fost institutionalizaţi în grădiniţe, se adaptează mai uşor şi mai rapid, ceea ce influenţează pozitiv procesul învăţării şi respective performanţele obţinute.
Mămici şi tătici, completez argumentele prezentate, cu o ultimă idee, aceea că, ar fi minunat ca peste douăzeci de ani, copilul dumneavoastră să poată spune cu drag şi mândrie despre prietenul lui: “suntem prieteni de la grădiniţă!!”. Gândiţi-vă! E mare lucru să îi oferiţi această posibilitate!
Cristina Fülöp
Psiholog psihoterapeut
Cabinet Individual de Psihologie
Tel.O722 509 713/0748 752 538
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu