Se afișează postările cu eticheta Toujeo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toujeo. Afișați toate postările

Sanofi anunţă lansarea în viitorul apropiat a unor noi medicamente şi vaccinuri inovatoare

  • Sanofi preconizează lansarea într-un ritm accelerat, începând cu 2014, a unor noi medicamente şi vaccinuri cu potenţial ridicat 

  • Până la 18 noi lansări sunt aşteptate în următorii 7 ani, care au un  potenţial de a genera vânzări cumulate de peste €30 miliarde în primii 5 ani 1,2

  • Sanofi a dezvoltat un model de colaborare productivă în aria de cercetare și dezvoltare, bazat pe forţa inovaţiilor deschise
  • Sanofi are o echipă puternică de lideri în aria de cercetare și dezvoltare care duc înainte abilitatea companiei de a livra noi medicamente 

Sanofi a prezentat recent, în cadrul unui Seminar Tematic privind Medicamentele Noi, intenţia de a lansa noi medicamente şi vaccinuri cu potenţial ridicat, generând astfel aproximativ 18 noi lansări în perioada 2014-2020. Aceste noi lansări au potenţialul de a genera vânzări cumulate de peste €30 miliarde în primii 5 ani1,2 şi confirmă dezvoltarea puternică a ariei de cercetare şi dezvoltare a companiei, precum şi capacitatea acesteia de a genera noi terapii într-o gamă largă de arii terapeutice. 

“Aceste lansări potenţiale confirmă strategia Sanofi, adoptată în 2008, şi demonstrează clar avântul puternic al portofoliului de cercetare şi dezvoltare al companiei”, a declarat Serge Weinberg, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO Sanofi. “Pe măsură ce ne îndreptăm spre această perioadă de lansări succesive de produse noi, investim în excelenţa în lansare şi execuţie,continuând, în acelaşi timp, să promovăm inovaţia pentru a ne extinde portofoliul existent de produse aflate în dezvoltare”. 

Seminarul Sanofi a cuprins o serie de prezentări referitoare la nouă medicamente şi vaccinuri noi: 

Boli rare 
  • Cerdelga™ (eliglustat): Singura terapie orală de primă linie aprobată de FDA pentru anumiţi pacienţi adulţi cu boala Gaucher de tip 1. 
Scleroză multiplă (SM)
  • Lemtrada™ (alemtuzumab): Un tratament aprobat de FDA pentru pacienţii adulţi cu scleroză multiplă remitentă recidivantă care au avut un răspuns inadecvat la două sau mai multe terapii pentru SM. 
(1) La CER, 5 ani pentru fiecare produs începând cu şi incluzând primul an complet de la lansare 
(2) Proiecţii de vânzări neajustate la riscuri 

Boală cardiovasculară 
  • Praluent™3(alirocumab): Un anticorp monoclonal investigaţional care ţinteşte PCSK9(proproteina convertază subtilisin/kexin tip 9), cu potenţialul de a transforma managementul LDL colesterolului, dezvoltat în colaborare cu Regeneron –se preconizează că dosarul de autorizare va fi depus la agenţiile de reglementare din SUA şi UE înainte de finalulanului2014.* 
Diabet:
  • Toujeo® (insulină glargin [origine ADNr] injectabil, 300 U/mL): O nouă insulină bazală investigaţională aflată în prezent în proces de evaluare la agenţiile de reglementare din SUA şi UE.* 
  • Afrezza® (insulină umană): O nouă insulină inhalabilă, cu acţiune rapidă, aprobată de FDA, pentru adulţii cu diabet de tip 1 şi 2. 
  • Lixilan: O combinaţie investigaţională cu rată fixă de insulină glargin, principala insulină bazală utilizatăîn lume, cu lixisenatidă, un agonist al receptorilor de GLP-1, într-o singură injecţie zilnică, pentru tratarea adulţilor cu diabet de tip 2.
Vaccinuri: 
  • Vaccinul pentru dengue: Vaccinul candidat al Sanofi Pasteur pentru dengue, cu eficacitate demonstrată la toate serotipurile de febră dengue şi un profil de siguranţă favorabil, evidenţiat de două studii majore de fază 3, după o perioadă activă de supraveghere de 25 de luni. Se intenţionează depunerea dosarului de autorizare în 2015.* 
Imunologie și Inflamaţie: 
  • Sarilumab: Un anticorp monoclonal integral uman, aflat în investigaţie, care ţinteşte receptorul de IL-6(IL-6R) –dezvoltat în colaborare cu Regeneron –studiat, în prezent, la pacienţii cu poliartrită reumatoidă (PR).* 
  • Dupilumab: Un anticorp monoclonal integral uman, aflat în investigaţie, care blochează semnalele IL-4 şi IL-13 – dezvoltat în colaborare cu Regeneron: acesta a intrat în faza 3 la adulţii cu dermatită atopică moderat spre severă. Rezultate pozitive au fost, de asemenea, anunţate recent pentru dupilumab, aflat în faza 2b la pacienţi adulţi cu astm moderat spre sever necontrolat, şi în faza 2a cu sinuzită cronică cu polipi nazali.* 


“Echipele de cercetare şi dezvoltare ale Sanofi Global au creat o dinamică impresionantă care valorifică talentele interne şi inovaţia deschisă pentru a deschide noi drumuri în industrie”, a declarat Elias Zerhouni, MD, President, GlobalResearch and Development, Sanofi. “Sanofi are potenţialul de a lansa până la 6 noi medicamente în 2015 şi aproximativ un medicament nou o dată la şase luni între 2016 şi 2018. Aceste noi medicamente au potenţialul de a aborda arii terapeutice semnificative, precum boli rare, boli cardiovasculare, diabet, imunologie şi sănătate publică”. 

Prezentarea din Boston va demonstra capacitatea Sanofi de a genera creştere durabilă, pe fondul dinamicii puternice a platformelor de creştere şi al contribuţiei accelerate pe care produsele aflate în etapele finale de cercetare și dezvoltare o vor avea la vânzări. În Diabet, în pofida impactului potenţial al dinamicii pieţei pentru insulinele bazale din SUA asupra vânzărilor de Lantus®, Sanofi se aşteaptă ca vânzările globale ale diviziei de Diabet să rămână stabile sau poate să crească uşor în perioada 2015 – 20184. Aceasta presupune o migrare substanţială a pacienţilor de la Lantus® la Toujeo® în SUA şi Europa, continuarea creşterii produselor pentru diabet pe pieţele emergente, lansarea în SUA a Affreza®, Lyxumia® şi LixiLan. Se preconizează că lansarea de noi medicamente şi vaccinuri în alte arii terapeutice şi performanţa susţinută a altor platforme de creştere ale Sanofi vor reduce în continuare contribuţia relativă a Lantus® la performanţa generală a Grupului. Seminarul Tematic privind Medicamentele Noi, organizat de Sanofi,a avut loc joi, 20 noiembrie 2014,de la ora 8.30 EST / 13.30 GMT și s-a încheiat la 13.00 EST/ 18.00 GMT.

(3) PraluentTM este numele comercial ales pentru alirocumab. Numele comercial este în prezent pre-aprobat în UE dar nu şi în alte regiuni. 
(4) Excluzând intrareabiosimilaruluide insuline glargin cu potenţial de substituţie pe piaţa din SUA înainte de 2019. 

Seminarul Tematic a fost difuzat şi prin webcast online, la aceste link-uri: 
ENGLEZĂ:http://en.sanofi.com/investors/events/corporate/2014/2014-11-
 20_IR_Seminar_NMD.aspx
FRANCEZĂ:http://www.sanofi.com/investisseurs/evenements/evenements_groupe/2014/2014-11- 20_IR_Seminar_NMD.aspx



Sanofi anunţă rezultate pozitive în studiile de fază III pentru Toujeo® (insulină glargină [de origine ADNr] injectabilă, 300 U/mL)

  • O meta-analiză a trei studii clinice de fază III care au inclus persoane cu diabet zaharat tip 2 arată o reducere a riscului de episoade hipoglicemice nocturne de până la 31% comparativ cu Lantus 
  • Toate studiile programului de trialuri clinice de faza III „EDITION”, care a inclus şi un studiu cu persoane cu diabet zaharat tip 1 şi-au atins obiectivul primar
  •  EMA a acceptat spre evaluare dosarul pentru Toujeo

 Sanofi (EURONEXT: SAN şi NYSE: SNY) a anunţat că, într-o analiză cumulativă, produsul investigaţional Toujeo® [insulină glargină (de origine ADNr) injectabilă, 300 U/mL] a arătat constant reducerea semnificativa a numărului de episoade de hipoglicemie din orice moment al zilei, inclusiv pe timpul nopţii, comparativ cu Lantus® (insulină glargină [de origine ADNr] injectabilă, 100 U/mL). Analiza cumulativă a inclus datele de la trei grupuri diferite de pacienţi cu diabet zaharat tip 2. În această analiză s-au observat reduceri semnificativ mai pronunţate ale ratelor de hipoglicemie din orice moment al zilei, inclusiv nocturnă, la tratamentul cu Toujeo în perioada de titrare de 8 săptămâni, comparativ cu Lantus. 

„Toujeo a fost acceptat recent pentru evaluare de către EMA, ceea ce reprezintă un pas important  în extinderea portofoliului nostru de insuline”, a declarat Pierre Chancel, Senior VP, Divizia Globală de Diabet, Sanofi. „Suntem încurajaţi de rezultatele pozitive ale studiilor de fază III din programul EDITION, care demonstrează potenţialul Toujeo de a ajuta la rezolvarea nevoilor neacoperite ale persoanelor cu diabet.” 

Diabetul zaharat tip 2

Analiza cumulativă a cuprins studiile I, II şi III ale programului EDITION, studii clinice extensive de fază III desfăşurate la nivel mondial, care au evaluat eficacitatea şi siguranţa Toujeo la o populaţie largă şi diversă de pacienţi cu diabet zaharat tip 2. Rezultatele complete ale studiilor EDITION  I şi II au fost comunicate anterior.

Rezultatele complete ale studiului EDITION III au arătat că un număr semnificativ mai mic de persoane cu diabet zaharat tip 2, la care s-a iniţiat tratamentul cu insulină, au prezentat evenimente de hipoglicemie nocturnă pe perioada desfăşurării studiului (analiză post-hoc) la Toujeo comparativ cu Lantus. Acest efect a fost observat la un număr mai mare de pacienţi, deşi nesemnificativ statistic, pe parcursul primelor 8 săptămâni de titrare. 

Toate studiile de fază III din programul clinic EDITION prezentate în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Asociaţiei Americane pentru Diabet (ADA), la fel ca studiile raportate anterior, şi-au atins obiectivele finale propuse, demonstrând control glicemic similar al Toujeo comparativ cu Lantus. 

Geremia Bolli, Investigator Principal al studiului EDITION III şi Profesor de Endocrinologie la Universitatea din Perugia, Italia, a afirmat: „Evenimentele hipoglicemice, produse în orice moment al zilei şi pe timpul nopţii, nu trebuie subestimate – în special în cazul persoanelor care încep o nouă terapie cu insulină sau care schimbă regimul insulinic. După cum este cunoscut în practica clinică, multe persoane trec printr-o fază sensibilă atunci când încep tratamentul cu insulină, şi tind să renunţe la tratament sau să nu crească doza corect atunci când sunt expuşi la episoade de hipoglicemie. Reducerea evenimentelor hipoglicemice în această fază este relevantă pentru a-i susţine pe pacienţi astfel încât să îşi controleze mai bine diabetul.”  


Meta-analiza studiilor EDITION I/II/III

La o populaţie diversă de persoane cu diabet zaharat tip 2 (n=2676), o analiză cumulativă post-hoc a studiilor EDITION I, II şi III a demonstrat o reducere a raportului RR (rate ratio)(per participant-an) a evenimentelor de hipoglicemie nocturnă cu 31% (semnificativ statistic) pentru Toujeo comparativ cu Lantus pe perioada de studiu de 6 luni (raport: 0.69 [95% CI: 0.57 la 0.84]; p=0.0002). În plus, RR a fost redus (per participant-an) cu 14% (semnificativ statistic) pentru evenimentele de hipoglicemie din orice moment al zilei pentru Toujeo vs. Lantus (RR: 0.86 [95% CI: 0.77 to 0.97]; p=0.0116).

Abstractul meta-analizei studiilor EDITION I/II/III este intitulat: New insulin glargin 300 U/mL: Glycemic Control and Hypoglycemia in a meta-analysis of phase 3a EDITION Clinical Trials in People with T2DM (Ritzel et al. Poster Presentation, 15 June 2014, 12.00 – 14.00 pm PDT) [ABS 90-LB]).

Rezultatele complete ale EDITION III 

La persoanele cu diabet zaharat tip 2 care nu au reuşit să îşi controleze valorile glicemiei cu alte tratamente decât insulină, EDITION III (n=878) şi-a atins obiectivul primar, demonstrând un control glicemic similar comparativ cu nivelul bazal (reducere a HbA1C) între Toujeo şi Lantus după 6 luni de tratament [modificare medie LS -1.42 (0.05) şi respectiv -1.46 (0.05); diferenţă 0.04% (95% CI: -0.09 la 0.17)].

Procentul participanţilor cu evenimente de hipoglicemii severe sau confirmate (definite de glucoza plasmatică ≤70 mg/dL) produse pe timpul nopţii (hipoglicemie nocturnă) de la săptămâna 9 la luna 6 (principalul obiectiv secundar pre-stabilit) a fost asemănător. Pe durata perioadei de tratament de 6 luni, incidenţa unor astfel de evenimente de hipoglicemie pe timpul nopţii (% dintre participanţi cu ≥1 episod) a fost mai scăzută pentru cei trataţi cu Toujeo vs. Lantus [RR: 0.76 (95% CI: 0.59 la 0.99)], în special în faza de titrare a insulinei, cu o reducere de 26% a riscului la pacienţii cu evenimente hipoglicemice pe timpul nopţii cu Toujeo vs. Lantus [RR: 0.74 (95% CI: 0.48 la 1.13)] pentru primele 8 săptămâni de tratament.  

În plus, s-a înregistrat o reducere de 25% a riscului (eveniment/ participant-an) de episoade hipoglicemice din orice moment al zilei sau nocturne pe tot intervalul studiat de 6 luni pentru Toujeo vs. Lantus [RR: 0.75 (95% CI: 0.57 la 0.99)]. Rezultate asemănătoare între grupuri au fost înregistrate în cazul evenimentelor adverse, inclusiv reacţii de hipersensibilitate (6.9% vs. 5.7%, respectiv) şi reacţii la locul injecţiei (3.9% vs. 4.8%).  

Abstractul studiului EDITION III este intitulat: New Insulin Glargine 300 U/mL: Glycemic Control and Hypoglycemia in Insulin Naïve People with T2DM (EDITION 3). (Bolli et al. Oral presentation, June 14, 2014 09:00 am PDT [ABS 68-OR]).

Studiu privind variaţia în ceea ce priveşte momentul de administrare al Toujeo 

Sub-studii ale EDITION I şi II, cu durata de trei luni, desfăşurate pe pacienţi cu diabet zaharat tip 2, au arătat că variaţii ale momentului de administrare a injecţiilor cu Toujeo de ± 3 ore, de cel puţin două ori pe săptămână, au generat o reducere similară a glicemiei şi un procent similar al pacienţilor cu evenimente hipoglicemice comparativ cu un grafic fix de administrare zilnică. 


Grupurile tratate cu Toujeo în studiile iniţiale au fost apoi randomizate pentru a li se administra injecţia la un moment fix (la aceeaşi oră în fiecare seară) sau pentru a primi un regim de dozare adaptabil, care permitea o durată de 24 ± 3 ore între dozele de Toujeo, cel puţin de două ori pe săptămână. Acest sub-studiu a arătat că modificarea HbA1C (obiectivul primar) a fost similară între aceste regimuri de tratament [EDITION I: diferenţă 0.05% (95% CI: -0.19 la 0.30); EDITION II: diferenţă 0.13% (95% CI: -0.15 la 0.42)]. Procentele participanţilor cu ≥1 eveniment hipoglicemic în orice moment al zilei sau nopţii au fost, de asemenea, similare (EDITION I: 66.0% vs. 57.1% şi EDITION II: 41.9% vs. 36.4%, pentru regimul fix şi respectiv pentru regimul adaptabil). Abstractul studiului privind variaţiile în administrare ale Toujeo este intitulat: New Insulin Glargine 300 U/mL: Efficacy and Safety of Adaptable vs Fixed Dosing Intervals in People with T2DM. (Riddle MC et al. Poster presentation, June 14, 2014 11:30 am –13:30 pm PDT [ABS 919-P])

Diabetul zaharat tip 1: rezultatele EDITION IV 

Rezultatele integrale ale EDITION IV au arătat că persoanele cu diabet zaharat tip 1, randomizate pentru a primi tratament cu Toujeo, au înregistrat rate similare ale evenimentelor hipoglicemice nocturne şi din orice moment al zilei, comparativ cu Lantus. În faza de iniţiere a tratamentului cu insulină, adică primele 8 săptămâni ale studiului, ratele evenimentelor hipoglicemice nocturne au fost semnificativ mai scăzute la administrarea Toujeo comparativ cu Lantus. Mai mult, rezultatele studiului EDITION IV au demonstrat o reducere similară a glicemiei şi rezultate similare în ceea ce priveşte evenimentele adverse pentru Toujeo, indiferent dacă injecţia a fost administrată dimineaţa sau seara la pacienţii cu diabet zaharat tip 1. Variabilitatea momentului de administrare a fost, de asemenea, investigată şi în două sub-studii ale EDITION I şi EDITION II. Aceste sub-studii au demonstrat o reducere a glicemiei şi a numărului de evenimente adverse similare în cazul Toujeo vs. Lantus, atunci când pacienţii au putut să îşi varieze regimul de dozare al Tujeo cu până la ±3 ore.

La persoanele cu diabet zaharat de tip 1, EDITION IV (n=549) şi-a atins obiectivul primar, arătând că Toujeo nu este inferior Lantus în ceea ce priveşte controlul glicemic la 6 luni [modificarea medie LS a HbA1C -0.40 (0.05) şi respectiv -0.44 (0.05); diferenţă 0.04% (95% CI: -0.10 la 0.19)]. În acest studiu, pacienţii au fost randomizaţi 1:1:1:1 pentru a primi Toujeo sau Lantus o dată pe zi, dimineaţa sau seara, continuând să îşi administreze Insulina prandială.

Ratele evenimentelor de hipoglicemie confirmată sau severă din orice moment al zilei sau nocturnă, pe toată perioada de studiu de 6 luni, au fost similare la ambele grupuri. Studiul a arătat o reducere relativă a riscului de 31% (semnificativ statistică; eveniment/pacient-an) a evenimentelor hipoglicemice nocturne în primele 8 săptămâni, în cazul Toujeo vs. Lantus (7.8% vs. 11.2%, [RR: 0.69 (95% CI: 0.53 la 0.91)]. Numărul de evenimente adverse a fost similar între cele două grupuri. Nici controlul glicemic şi nici numărul evenimentelor de hipoglicemie nu au fost diferite între grupurile cărora li s-a administrat injecţia dimineaţa şi cele cărora li s-a administrat seara. 

Abstractul EDITION IV este intitulat: Glycemic Control and Hypoglycemia with New Insulin Glargine 300U/mL in People with T1DM (EDITION 4). (P.D. Home et al. Poster presentation,
June 15, 2014 12:00 − 14:00 pm PDT [ABS 80-LB]).

Toujeo® este numele comercial ales pentru insulina glargină [ADNr] injectabilă, 300 U/mL, cunoscută anterior sub acronimul “U300”. U300 nu este aprobat sau autorizat nicăieri în lume în momentul de faţă. 

Pe 27 mai 2014, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a acceptat spre evaluare dosarul de autorizare a punerii pe piaţă depus de Sanofi pentru insulina glargină (de origine ADNr) injectabilă 300 U/mL, pentru ţările UE. 

Sanofi a depus cererea de autorizare a unui nou medicament (NDA - New Drug Application) pentru   insulina glargină (de origine ADNr) injectabilă 300 U/mL, la FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA). Acceptarea formală a acestei cereri este în curs.