Cum ne menţinem echilibrul nutriţional în vacanţă?

 Dacă în zilele obişnuite respectăm un program alimentar bine stabilit, în care nu permitem excesele, în vacanţă lăsăm tentaţiile culinare să ne atragă, din toate părţile, în capcana lor. Sub pretextul „îmi permit orice pentru că sunt în vacanţă”, în cele din urmă tot noi vom plăti cu ceva ce nu are preţ: sănătatea noastră.
 
Cum putem să facem faţă ofertei culinare atât de apetisante din vacanţa noastră, mai ales dacă este şi all inclusive?
 
În mod frecvent, modul de servire în restaurantele hotelurilor cu servicii all inclusive, este bufetul suedez, de tip „mănânci cât poţi”. Este un mod de servire pe care specialiştii în nutriţie îl consideră un veritabil pericol, mai ales că unii oameni de ştiinţă au calculat că o persoană poate mânca într-o astfel de ocazie 3000 de kcal şi aceasta în cel mult 2 ore. Specialiştii în nutriţie ne sfătuiesc ca atunci când avem de-a face cu astfel de ocazii să începem masa prin a bea 1-2 pahare de apă, apoi trecem pe la sectorul de salate, peste care nu adăugăm sare, ulei, maioneză sau sosuri în exces, ci le condimentăm cu plante aromate (oregano, salvie, busuioc), suc de lamâie sau oțet balsamic și pe care nu le îmbogățim cu mezeluri sau brânzeturi grase. La felul principal să încercăm să eliminăm o parte din alimentele care conţin grăsime multă, cum ar fi șnițele, chiftele, tocănițe, iar garnitura să fie formată în primul rând din vegetale, orez brun sau paste din făină integrală. De asemenea, deserturile pot fi sărite sau înlocuite cu fructe proaspete.
 
De asemenea, nu trebuie să fim comozi. Chiar dacă este vacanţă, nu trebuie să încurajăm sedentarismul. Orice fel de mişcare este benefică, o plimbare după ce am servit masa, în ritm alert sau o alergare uşoară pe malul mării va compensa orice exces culinar făcut în timpul nostru de vacanţă.
 
Cum ne recuperăm nutriţional după o vacanţă cu excese culinare?
 
Dacă totuşi cădem în ispită şi comitem „abuzuri” culinare în vacanţă, putem recupera printr-un regim alimentar mai strict. Important este, menţionează nutriţioniştii, să nu comitem abuzuri peste abuzuri, deoarece vom distruge orice echilibru nutriţional pe care l-am clădit în timp. După o zi sau o noapte de „răsfăţ” culinar, este bine să consumăm a doua zi multe salate şi fructe. Dacă dorim ceva mai consistent, putem opta şi pentru un preparat din peşte, fără să fie însă prăjit sau afumat. De asemenea, cantitatea de lichide consumate trebuie să fie dublă, acestea însemnând apă plată sau minerală cu lămâie, ceaiuri şi infuzii, iaurturi degresate. La fel de benefică pentru „recuperare” este şi mişcarea fizică.
 
După o vacanţă în care am consumat alimente cu un conţinut bogat de grăsimi inclusiv nivelul colesterolului „rău” creşte.
 
Pâinea Dobrogea® Benecol® poate fi adăugată la dieta de recuperare post-vacanţă, datorită beneficiului său adus asupra sănătăţii. Pâinea Dobrogea® Benecol® este singurul produs din făină integrală de secară cu adaos de esteri de stanoli din plante, un ingredient testat la nivel mondial ce ajută la scăderea colesterolului.
 
Pâinea Dobrogea® Benecol® este produsă de către Dobrogea Grup, într-un sistem integrat de Management al Calităţii, Siguranţei Alimentului şi Mediului şi se comercializează în două gramaje:  80 g reprezentând o doză zilnică de patru felii pâine ce conţin cele 2 g de plant stanol ester necesare reducerii colesterolului şi de  240g reprezentând doza de utilizare pentru 3 zile de dietă.
 
 „Recomand pâinea de secară Dobrogea Benecol pentru dieta de recuperare după o perioadă de excese în grăsimi care au favorizat creşterea colesterolului. Studiile clinice realizate la nivel mondial, arată că produsele ce au în compoziţie esteri de stanoli din plante, consumate zilnic, reduc nivelul colesterolului total cu până la 10% și colesterolul LDL până la 15%, la un consum zilnic de min. 2g stanoli din plante. Consumul zilnic a doar 4 felii de pâine Dobrogea Benecol sunt suficiente pentru re-echilibrarea colesterolului din sânge.” a declarat ing. Maria Toma, Director General Dobrogea Grup.
 
Pâinea Dobrogea® Benecol® este recomandată de specialişti persoanelor care au colesterolul mărit, dar şi celor care vor să prevină această problemă de sănătate.
 
În aceeaşi măsură, produsul poate fi consumat cu încredere de toţi cei care doresc să adopte o dietă echilibrată şi un stil de viaţă sănătos. Pe lângă beneficiul principal de reducere a colesterolului pe cale naturală, pâinea Dobrogea® Benecol® este şi hipoglucidică, având 26,4g glucide/100g produs finit, cu peste 40% mai puţine decât pâinea albă de larg consum, ceea ce  o recomandă în alimentaţia diabeticilor.
 
Pâinea conţine  6,63 g fibre alimentare/ 100g produs finit, fiind clasificată conform Regulamentului CE 1924/2006, ca “produs bogat în fibre”, cu reale beneficii pentru  îmbunătăţirea digestiei.

Produsul este disponibil în retailul modern la nivel național: Carrefour, Real, Billa, Cora, Selgros, Auchan, Mega Image, Carrefour Market.

 
Distribuitorii şi reţelele interesate de listarea şi achiziționarea pâinii de secară Dobrogea Benecol sunt rugaţi să ne contacteze la următorul număr de telefon: 0241.482.103 sau la adresa de e-mail: marketing@dobrogeagrup.ro
 
Mai multe informaţii pe : www.benecol.com și www.dobrogeabenecol.ro

Produsele Dobrogea sunt echilibrate din punct de vedere nutriţional, sunt alimente sănătoase, de cea mai bună calitate, care păstrează gustul şi aroma produselor tradiţionale româneşti. Compania Dobrogea Grup a lansat de-a lungul timpului produse și activități în premieră pentru piața românească cu rol în îmbunătățirea stării de sănătate a organismului.
 
Dobrogea Grup este o companie privată cu capital 100% românesc şi reprezintă de peste 50 de ani unul din cei mai  importanţi producători din  domeniul  morărit-panificaţie din  România. Compania oferă azi clienţilor şi consumatorilor săi peste 300 de produse din 5 domenii de activitate: morărit, panificaţie – patiserie, produse congelate, cereale mic dejun şi biscuiţi.

Sursa: Sanatatea Press Group

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu