Se afișează postările cu eticheta hipertensiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hipertensiune. Afișați toate postările

Peste 90 de speakeri, 16 sesiuni ştiinţifice şi 5 workshop-uri la cea de-a II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune


                                                   -12-14 septembrie 2013-

66 de speakeri români şi 26 de invitaţi străini vor fi prezenţi în cadrul celei de-a II-a Conferinţe Naţionale, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune,  care se va desfăşura în perioada 12-14 septembrie 2013, la Crowne Plaza Bucureşti.
 
Unii dintre cei mai importanţi specialişti în hipertensiune vor discuta cele mai noi informaţii apărute în acest domeniu, în cadrul celor 16 sesiuni ştiinţifice dedicate. În prima zi, manifestarea va debuta cu sesiunea „Hipertensiunea şi metabolismul” moderată de prof.dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu şi prof. Claudio Borghi (Italia), în care va fi evidenţiată relaţia dintre hipertensiune şi afecţiunile metabolice. Rolul medicului de familie va fi subliniat în sesiunea moderată de dr. Rodica Tănăsescu şi prof. Rodica Avram.
 
Deoarece colaborarea internaţională reprezintă unul din obiectivele acestei conferinţe, vor fi organizate Simpozionul franco – român, moderat de prof. Xavier Gererd (Franţa) şi prof.dr. Maria Dorobanţu, preşedinte Societatea Română de Hipertensiune şi Simpozionul Ţărilor Balcanice, avându-i ca moderatori pe prof. Vesna Stojanov, vicepreşedintele Societăţii de Hipertensiune din Serbia şi prof.dr.Eduard Apetrei, preşedinte de onoare al Societăţii Române de Hipertensiune.
 
În a doua zi de conferinţă, punctul culminant îl va reprezenta abordarea celor mai noi ghiduri în hipertensiune, în sesiunea susţinută de prof. Giuseppe Mancia – preşedinte al Comitetului de Elaborare a Ghidurilor ESH-ESC de Hipertensiune, prof. Joseph Redon – preşedinte al Societăţii Europene de Hipertensiune, prof. George Bakris  - fost preşedinte al Societăţii Americane de Hipertensiune şi prof. Renata Cifkova (Serbia), care vor discuta împreună cu specialiştii români ultimele ghiduri ESH-ESC 2013.
 
Din sala de angiografie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti va fi transmisă live o intervenţie de denervare renală la un caz de hipertensiune rezistentă, în cadrul unei sesiuni moderate de prof. Guido Grassi (Italia) şi dr. Dan Deleanu.
 
Tot în cea de-a doua zi a conferinţei vor fi dezbătute “Controverse în HTA”, sesiune moderată de prof. George Bakris şi prof.dr. Ioan Bruckner, preşedinte Societatea Română de Medicină Internă, “Hipertensiunea şi patologia neurologică” - o sesiune moderată de prof. Antonio Coca şi conf.dr. Cristina Tiu, “Hipertensiunea şi patologia renală”- sesiune moderată de prof. Athanasios Manolis (Grecia) şi prof.dr. Eugen Moţa, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie.
 
În sesiunea “Hipertensiunea în condiţii speciale” moderatorii dr. Empar Lurbe (Spania) şi prof. dr. Doina Pleşca vor discuta despre situaţii de hipertensiune la copii şi la adolescenţi, urmând ca prof. Giuseppe Mancia (Italy) şi prof.dr. Carmen Ginghină să modereze sesiunea “HTA şi riscul cardiovascular”. A doua zi a Conferinţei este dedicată şi Sesiunii tinerilor hipertensiologi.
 
Cea de-a III-a zi a manifestării va aborda “Subiecte fierbinţi în HTA”, sesiune moderată de prof. Peter Nilsson (Suedia) şi prof. dr.  D.D. Ionescu, iar prof. Karl Stangl (Germania), Prof.dr. Leonida Gherasim şi Prof.dr. Crina Sinescu vor prezenta “HTA şi patologia asociată”.
 
Moderatorii prof. Csaba Farsang (Ungaria) şi şef lucr. dr. Roxana Darabont vor discuta cele mai întâlnite situaţii limită cu care un specialist se confruntă în tratamentul hipertensiunii în sesiunea  „Provocări în HTA”, iar prof. Philippe Van de Borne (Belgia) şi prof. dr. Maria Moţa, preşedinte Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice vor puncta „Urgenţele hipertensive”.
 
În cadrul celei de-a II-a Conferinţe Naţionale, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune vor fi organizate şi 6 workshop-uri, dintre care, în premieră, un workshop va fi dedicat rolului asistentei medicale în creşterea complianţei pacientului hipertensiv.
 
Mai mult, medicii participanţi la cea de-a II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune vor primi dublă creditare, manifestarea fiind acreditată atât naţional, cât şi european cu 16 puncte EMC şi 14 puncte EBAC.
 
A II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune se desfăşoară sub egida Societăţii Europene de Hipertensiune şi se adresează medicilor cardiologi, medicilor internişti, medicilor diabetologi, nefrologi, neurologi, medicilor de familie, ginecologi şi medicilor rezidenţi.
Informaţii suplimentare despre eveniment şi detalii despre înscriere sunt  disponibile pe site-ul www.societate-hipertensiune.ro.
 
Sursa:Sănătatea Press Group

Problematica hipertensiunii arteriale dezbătută la nivel înalt



A II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune
-12-14 septembrie 2013

La nivelul celor mai înalte foruri mondiale de sănătate, problematica hipertensiunii arteriale reprezintă un subiect prioritar. Din cauza implicaţiilor multiple pe care le are hipertensiunea în asociere cu alte afecţiuni, atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cât şi alte societăţi medicale internaţionale, au atras atenţia asupra acestei probleme de sănătate publică.
 
Potrivit statisticilor OMS, la nivel mondial, 1 din 3 adulţi suferă de hipertensiune, iar procentul creşte odată cu intervalul de vârstă : 1 din 10 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, şi 5 din 10 persoane, cu vârste peste 50 de ani, au hipertensiune. În România, conform datelor studiului Sephar II, 4 din 10 români suferă de hipertensiune şi mai puţin de jumătate ştiu acest lucru.
 
Riscul hipertensiunii arteriale creşte nu numai în cazul afecţiunilor cardiovasculare, ci şi atunci când este asociată cu boala de rinichi, diabetul sau bolile neurologice. În acest context, hipertensiunea arterială necesită o abordare pluridisciplinară.
 
Este şi motivul pentru care, a II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune, din 12-14 septembrie 2013, se va desfăşura anul acesta sub tematica „Confluenţe în hipertensiunea arterială”.
 
Liderii celor mai importante societăţi medicale din lume îşi vor da întâlnire la acest eveniment pentru a dezbate cele mai noi informaţii despre hipertensiune. Prof. George Bakris  - preşedinte al Societăţii Americane de Hipertensiune, Prof. Joseph Redon – preşedinte al Societăţii Europene de Hipertensiune, Prof. Giuseppe Mancia – preşedinte al Comitetului de Elaborare a Ghidurilor ESH-ESC de Hipertensiune şi Prof. Peter Nilsson – secretar Societatea Europeană de Hipertensiune, sunt doar câteva din personalităţile internaţionale marcante care vor fi prezente la eveniment.
 
Programul ştiinţific se va ridica la nivelul invitaţilor, astfel că sunt prevăzute sesiuni de prezentare a ultimelor ghiduri ESH – ESC 2013, dar şi o parte din pregătirile ghidului JNC 8. Din sala de angiografie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti va fi transmisă live o intervenţie de denervare renală la un caz de hipertensiune rezistentă. De asemenea, vor fi organizate 6 workshop-uri, dintre care, în premieră, un workshop va fi dedicat rolului asistentei medicale în creşterea complianţei pacientului hipertensiv.
 
Având în vedere importanţa colaborării internaţionale în problematica hipertensiunii arteriale, în cadrul manifestării va fi organizat Simpozionul comun franco – român şi Simpozionul balcanic. Iar pentru că rolul medicului de familie este crucial în depistarea precoce şi prevenţia hipertensiunii arteriale, Societatea Română de Hipertensiune va organiza un simpozion dedicat medicului de familie.
 
Din programul celei de-a II Conferinţe Naţionale, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune, nu lipsesc sesiunile dedicate tânărului hipertensiolog, urgenţelor şi provocărilor în hipertensiune, patologiilor asociate hipertensiunii, dar şi sesiuni practice dedicate studiilor clinice în hipertensiune.
 
Mai mult, medicii participanţi la cea de-a II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiunea vor primi, pe lângă un bagaj informaţional vast şi o dublă creditare, manifestarea fiind creditată atât naţional, cât şi european (16 puncte EMC şi 14 puncte EBAC).
 
A II-a Conferinţă Naţională, cu participare internaţională, a Societăţii Române de Hipertensiune se va desfăşura în perioada 12-14 septembrie 2013, la Crowne Plaza Bucureşti. Evenimentul se desfăşoară sub egida Societăţii Europene de Hipertensiune şi se adresează medicilor cardiologi, medicilor internişti, medicilor diabetologi, nefrologi, neurologi, medicilor de familie, ginecologi şi medicilor rezidenţi.
 
Informaţii suplimentare despre eveniment şi detalii despre înscriere sunt  disponibile pe site-ul www.societate-hipertensiune.ro.
 
Sursa: Sănătatea Press Group