Amigdalita cronică

    Amigdalita cronică reprezintă inflamaţia cronică a amigdalelor palatine apărută în urma infecţiilor acute repetate ale acestora. Amigdalita cronică este favorizată de către structura criptică a amigdalelor (acel aspect „ciuruit” al amigdalei), de bolile infecto-contagioase, de alergie, de poluarea atmosferică, de condiţiile de viaţă necorespunzătoare. 

    Există mai multe forme ale amigdalitei cronice: hipertrofică (mărită de volum), sclero-atrofică (micşorată de volum), cazeoasă (criptică) şi infecția de focar.         

                                       Fig. 2 Amigdalita cronică hipertrofică

    Diagnosticul se formulează pe 3 criterii: anamneza (interviul pacientului), aspectul clinic al amigdalelor şi testele paraclinice. Din anamneză se poate afla câte episoade acute a prezentat pacientul (amigdalite acute sau angine eritemato-pultacee), existenţa unor fenomene la distanţă (complicaţii cardiace, articulare, renale). 

    Din punct de vedere subiectiv, acuzele pacientului pot să nu fie specifice pentru amigdalita cronică: senzaţie de corp străin şi jenă în gât, tuse seacă, halenă fetidă (miros neplăcut), gust neplăcut, iar câteodată pacientul poate elimina dopuri cazeoase, dure. La copii mai pot apărea tulburările de înghiţire, jena la respiraţie (se asociază adesea cu vegetaţiile adenoide), modificări ale vocii (voce amigdaliană). 

    La examenul clinic se constată aspectul specific al amigdalelor palatine (hipertrofiate, atrofice sau criptice), coloraţia roșie a stâlpilor amigdalieni anteriori (pilieri), a depozitelor cazeoase pe suprafaţa amigdalelor, prezenţa unor adenopatii (inflamaţia unor ganglioni din regiune). Testele paraclinice recomandate sunt: probele inflamatorii (fibrinogen, proteina C reactivă, VSH, ASLO), hemoleucograma și exsudatul faringian (fiind semnificativă prezența streptococului beta-hemolitic de grup A).

    Tratamentul amigdalitei cronice este chirurgical, cu excepția cazurilor cu contraindicații absolute sau relative. 

    Se poate efectua amigdalectomie (îndepărtarea chirurgicală a acestora), amigdalotomie (îndepărtarea parţială a ţesutului amigdalian) sau criptoliză amigdaliană (distrugerea criptelor amigdaline). În spitalul Arcadia se efectuează toate aceste intervenţii chirurgicale, sub anestezie generală. Ultimele două tipuri de operații sunt efectuate cu ajutorul radiofrecvenţei – metodă caracterizată printr-o precizie deosebită, sângerare redusă, suferinţă minimă, recuperare rapidă. 

    Postoperator, pacientului i se pot administra tratamente antiinflamatorii și antalgice şi i se recomandă să evite consumul de alimente dure (ce pot răni sau declanşa sângerări locale ale zonei operate) sau de băuturi fierbinți. Recuperarea se face în termen de 7 zile după intervenție.

Dr. Daniel Rusu, medic specialist ORL, Arcadia Iasi

ORL – Probleme uzuale ale copilului mic

       Adenoidita cronică

     Vegetațiile adenoide, patologie cunoscută în populaţie şi sub denumirea improprie de „polipi”, reprezintă dezvoltarea excesivă (hipertrofia) amigdalei lui Luschka de la nivelul rinofaringelui. Din cauza amplasării acesteia în zona anatomică situată în spatele nasului, problema se manifestă frecvent printr-o respiraţie nazală deficitară.

                        Fig.1 Vegetațiile adenoide (situate în spatele nasului)

Cei mai afectaţi de adenoidită sunt copiii cu vârste între 3 și 7 ani. Amigdala luiLuschka involuează în intervalul 12-15 ani.

Cauzele cele mai frecvente ale afecțiunii sunt reprezentate de: 

• infecțiile acute recidivante și cele cronice, la care se adaugă și noxele din mediul ambiant, diferențele de temperatură, deficiențele imunitare ale copilului;

• limfatismul, ce reprezintă o stare constituțională favorizată de tulburări endocrine, deficiențe alimentare, carențe vitaminice, calcice, proteice, lipsa de soare (climat umed și rece);

•  factorii fizici: frigul, atmosfera poluată cu praf, microbii și umezeala.

     Simptomele adenoiditei cronice sunt reprezentate în primul rând de sindromul obstructiv nazal, care determină o respirație orală nocturnă și/sau diurnă (persoana respiră pe gură), voce nazonată (rinolalie sau stomatolalie - timbrul vocii este modificat), sforăit nocturn.

     Persistența problemei timp îndelungat duce la instalarea unor caracteristici fizice descrise prin termenul generic de „adenoidism”: gură permanent întredeschisă, căderea și retracția mandibulei, proeminența maxilarului superior, ridicarea buzei superioare și descoperirea dinților superiori, față turtită transversal, cutie toracică turtită, ascuțită în „carenă”.

     Adenoidita cronică poate determina și afecțiuni ale urechii medii, astfel că pot apărea otitele medii recidivante; netratate corespunzător, acestea se pot finaliza cu hipoacuzie definitivă (scăderea acuității auditive), al cărei singur remediu îl constituie proteza auditivă convențională.

     Diagnosticul de adenoidită este stabilit prin corelarea simptomelor descrise mai sus cu examenul clinic ORL.

     O metodă de diagnostic eficientă și în același timp elegantă este examinarea fibroscopică nazală cu fibroscop flexibil, care permite vizualizarea directă a vegetațiilor adenoide în rinofaringe, printr-o investigație care nu este traumatică și nu necesită o pregătire specială. Această explorare se efectuează în condiții de performanță în cadrul cabinetului ORL Arcadia, pe lângă avantajul vizualizării directe a vegetațiilor adenoide existând și posibilitatea stocării imaginilor video, pentru a fi studiate mai târziu, ori de câte ori este nevoie. 

    

     Echipamentul utilizat este un fibroscop flexibil marca Storz cu un diametru de 2,5 mm, adaptat pentru copil. Fibroscopia reprezintă astfel un mijloc de diagnostic extrem de eficient, ce ajută atât medicul să ia decizia terapeutică cea mai potrivită, cât și pe părinții micilor pacienți, cărora le ușurează decizia de acceptare a tratamentului chirurgical, atunci când acesta se impune. 

   Tratamentul adenoiditei este de tip chirurgical și constă în eliminarea vegetațiilor adenoide (adenoidectomia). Operația este indicată atunci când volumul vegetațiilor ajunge să determine îngreunarea respirației și apariția modificărilor menționate mai sus.

     Operația se poate efectua atât sub anestezie locală, cât și generală, însă în spitalul Arcadia se preferă adenoidectomia sub anestezie generală, care asigură confortul pacientului, și folosirea controlului endoscopic pentru îndepărtarea completă a țesutului adenoidian și pentru a preveni recidiva.

     Complicațiile posibile ale intervenției chirurgicale sunt rare și minore (legate de anestezie, hemoragie, suprainfecție). Există riscul reapariției vegetațiilor adenoide după operația corect efectuată  în aproximativ 5-6% din cazuri. La copiii operați sub vârsta de 3 ani, există riscul de reapariție a țesutului limfoid, mai ales pe teren limfatic sau alergic.

     După operație, se recomandă repaus la domiciliu 3-4 zile; se va evita colectivitatea cel puțin o săptămână; de asemenea, în această perioadă se evită și contactul cu persoanele cu rino-faringite acute. Este contraindicat consumul de alimente fierbinţi, condimentate şi băuturi carbogazoase. Rareori apar senzații de durere, în acest caz putându-se administra analgezice de tip paracetamol, algocalmin, nurofen. Se recomandă control postoperator la 10-14 zile.

 dr. Daniel Rusu, medic specialist ORL, Arcadia Iași