Teme de actualitate în cadrul Congresului Naţional al Societăţii Române de Pneumologie 2014


Tematica celui de-al XXIII-lea Congres Naţional al Societății Române de Pneumologie - „Plămânul și legăturile sale primejdioase” abordează implicațiile bolilor respiratorii din perspective multiple. 

În cea de-a doua zi a congresului, au fost dezbătute subiecte precum situaţia tuberculozei în România, noutăți în somnologie, conceptul de „smoke free houses”, noile paradigme în managementul cancerului bronhopulmonar, actualități în patologia pleurală, managementul persoanelor cu deficit de Alfa 1 Antitripsină și altele. Medicii prezenți la simpozionul „Tuberculoza în România” au aflat situaţia actuală a endemiei, posibilitățile de diagnostic și terapie modernă, dar și o comparație dintre situația națională și cea de la nivel mondial și european. Simpozionul a fost moderat de prof. dr. Constantin Marica, dr. Victor Spînu și prof. dr. Gilda Popescu.

În simpozionul dedicat noutăților în somnologie, moderat de dr. Oana Deleanu și șef lucr.dr. Ștefan Mihăicuță, medicii participanți au aflat noutățile privind interrelația somnologiei cu alte patologii, diagnosticul și managementul sindromului de apnee în somn, precum și noutăți privind somnul - ca element important pentru refacerea fizică și psihică a organismului.

Prof. dr. Florin Mihălțan, dr. Ioana Munteanu și dr. Antigona Trofor au prezentat auditoriului conceptul de „smoke free houses”, care își propune să fie un alt mod de abordare a problematicii fumatului din perspectiva categoriilor vulnerabile, al riscului și al drepturilor. „Acesta este un concept care deschide drumul nu numai către un control mai eficient al tabagismului, dar şi către eliminarea lui completă” , a menționat prof. dr. Florin Mihălțan.

Lectorii simpozionului au punctat cât de importantă este legislaţia privind controlul tabagismului, care este abordarea „controlului tutunului” din perspectiva drepturilor omului, dar și cum țigara electronică poate fi atât o metodă de sevraj pentru părinţi, cât și o inițiere a fumatului pentru adolescenți. 

Un alt subiect de interes l-a reprezentat dezbaterea noilor paradigme în managementul cancerului pulmonar. Dr. Dorin Vancea și dr. Antigona Trofor au adus în discuție noutățile privind epidemiologia, screeningul, diagnosticul, tratamentul chirurgical şi alte aspecte particulare în cancerul bronhopulmonar.

„România se află în topul țărilor europene unde incidența cancerului bronhopulmonar este foarte mare. Se preconizează că rata de mortalitate prin cancer bronhopulmonar la populația României se află undeva la 35-40 la 100.000 de locuitori, cu o preponderență mai mare la bărbați. Din păcate, pacienții ajung în cabinetele medicilor pneumologi în stadii avansate, în care posibilitățile de tratament se reduc considerabil şi speranța de viaţă este modestă (doar 15-20% beneficiază de tratament chirurgical corect). De asemenea, există prea puține centre cu tehnologie avansată de stadializare la diagnostic pentru pacienții cu cancer bronhopulmonar, care reprezintă esenţa tratamentului şi prognosticului afecţiunii”, a declarat dr. Dorin Vancea, președintele Secţiunii de Cancer Bronhopulmonar din cadrul Societății Române de Pneumologie.

Un alt moment important în cadrul programului științific din ziua a II-a a fost Simpozionul comun cu Societatea Europeană de Pneumologie. Moderat de prof. dr. Florin Mihălțan și prof. dr. Voicu Tudorache, simpozionul a avut ca scop sporirea gradului de cunoștințe cu privire la principiile de medicină personalizată în BPOC, aportul practic al exacerbărilor și comorbidităților și asimilarea informațiilor cu privire la aspectele clinice și implicațiile terapeutice specifice în BPOC. De asemenea, simpozionul a urmărit și îmbunătățirea abilităților de operare cu noile tehnologii specifice.

Cel de-al XXIII-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Pneumologie reunește 123 de lectori naționali și internaționali, 25 de simpozioane majore şi 70 de comunicări orale, în cadrul cărora sunt prezentate cele mai noi informaţii referitoare la prevenţia, depistarea precoce, tratamentul şi monitorizarea afecţiunilor respiratorii. 

Manifestarea de anvergură s-a desfășurat în perioada 8-11 octombrie 2014 la Hotel Ramada din Sibiu.

Organizator ştiinţific: Societatea Română de Pneumologie
PR&Comunicare: Sănătatea Press Group

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu