Măsoară-ţi tensiunea de Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale!

Tensiunea arterială crescută reprezintă unul dintre principalii factori de morbiditate şi mortalitate la nivel global, după cum arată cel mai recent studiu privind povara afecţiunilor medicale, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii 2014. Raportul mai evidenţiază  că una dintre cele mai importante bariere în controlul eficient al hipertensiunii arteriale este faptul că oamenii pur şi simplu nu ştiu că au tensiunea mărită.

În acest context, Comisia pentru Sănătate Publică din Senatul României în parteneriat cu Societatea Română de Hipertensiune au organizat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva tensiunii arteriale, conferința de dezbatere ”Managementul hipertensiunii arteriale – de la realități la perspective”.

La eveniment au participat: 
  • Dr. Ion Luchian – Președinte Comisia pentru Sănătate Publica din Senatul României
  • Prof. dr. Florian Bodog – Secretar Comisia pentru Sănătate Publica din Senatul României
  • Prof. dr. Maria Dorobanțu – Preşedinte Societatea Română de Hipertensiune
  • Conf. dr. Alexandru Rafila – expert în politici de sănătate
  • Lucia Varga - deputat în Parlamentul României
  • Vasile Barbu - preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor

„Am fost confruntat ca medic în secţia de urologie cu hipertensiunile secundare. Hipertensiunea arterială este o problemă de sănătate publică și atunci când se întâlnește și cu altă patologie -obezitate, diabet - la care se adaugă sedentarismul, tehnologia lucrurile se complică. Mesajul cu care ar trebui să plecăm de la această conferință se rezumă la o întrebare. Câți dintre noi și-au măsurat tensiunea arterială în ultimele luni? De la 18 ani până la vârsta înaintată hipertensiunea poate fi o cauză, este „atacatorul tăcut”, de aceea cred că e bine să ne măsurăm tensiunea arterială”, a declarat dr. Ion Luchian, președinte în Comisia pentru Sănătate Publica din Senatul României. 


Am două mesaje legate de acest subiect. În primul și în primul rând am un mesaj personal. Trebuie să vă mărturisesc că și eu am fost supraponderal și cu tendință de hipertensiune arterială, motiv pentru care de la începutul acestui an am intrat într-un program foarte intensiv de exerciții fizice prin care am pierdut 15 kilograme și am câștigat în sănătate. În momentul de față am valori tensionale sub 125  mm/Hg. Din punct de vedere al omului politic și al medicului, consider că este foarte important ca autoritățile să transmită mesaje de prevenție. Atâta timp cât avem programe coerente de prevenție vom găsi bani în a trata boli pe care le putem preveni. De aceea lansez un apel către toți factorii responsabili să facem cât mai multă prevenție în România, și aici nu mă refer doar la Ministerul Sănătății, ci și la Ministerul Educației” a declarat prof.dr. Florian Bodog, secretar în Comisia pentru Sănătate Publica din Senatul României.

”Hipertensiunea arterială este o boală frecventă și greu de diagnosticat. Sunt niște ghilimele care nu se pot citi. Greu de diagnosticat nu este, pentru că folosim în mod corect un tensiometru. „Greutatea de diagnosticare” se referă la realizarea unor măsurători corecte și la vizita periodică la medicul de familie pentru măsurarea tensiunii. Mai mult decât atât populația trebuie să înțeleagă că această boală o dată diagnosticată trebuie urmărită de către doctor, iar pacientul trebuie să meragă constant la medic pentru a-și urmări boala şi pentru a evita complicațiile. Din păcate, complicațiile care apar în decursul anilor sunt severe şi pot duce la costuri de zeci de ori mai mari decât un simplu tratament” a declarat prof.dr. Maria Dorobanțu, Președinte Societatea Română de Hipertensiune.

„Patologia cardiovasculară este patologia majoră din punct de vedere al mortalității. Dincolo de dezvoltarea curriculei de pregătire a copiiilor, dincolo de necesitatea unui stil de viață sănătos, avem o mare problemă și anume tradițiile și obiceiurile înrădăcinate în mentalitatea oamenilor care nu pot fi schimbate. Cred că singura soluție este ca alături de societățile profesionale să dezvoltăm prevenția dincolo de nivelul declarativ și să luăm măsuri concrete. O astfel de măsură este şi pachetula de servicii medicale preventive care va fi îintrodus în contractul cadru începând cu anul viitor și care să fie derulat de medicii de familie și de cei specialiști. Dacă ne hotărâm să plătim pentru acest pachet de servicii de prevenție într-un număr de ani putem să cuantificăm niște beneficii, care înseamnă reducerea costurilor pentru anumite patologii și reducerea mortalității” a declarat conf.dr. Alexandru Rafila, expert in politici de sănătate.

„Cea mai mare problemă la noi în țară este educația pacientului. Există foarte mulți pacienți cu hipertensiune arterială, diagnosticați, care nu au mai trecut pe la mediul de familie pentru monitorizare. Acești oameni trebuie cumva motivați, trebuie să-i determinăm să meargă la medicul de familie și să-și țină boala sub control” a declarat Vasile Barbu, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor.

”Astăzi asistăm la un act de normalitate prin care politicienii stau la masă împreună cu reprezentanți ai ministerului, ai societăților profesionale, cu specialiști și reprezentanți ai pacienților, gata să sprijine o decizie, gata să acționeze”, a declarat Lucia Varga, deputat în Palatul Parlamentului.

Pe 17 mai 2014, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale, bucureştenii sunt invitaţi să-şi verifice valorile tensionale în corturile special amenajate în curtea Spitalului Clinic Colțea, dinspre zona Universitate. Acţiunea de măsurare gratuită a tensiunii arteriale se va desfăşura sâmbătă, 17 mai 2014, între orele 10.00 – 20.00 (dacă condițiile meteo sunt favorabile pentru desfășurarea în aer liber a acestei acțiuni). În plus, participanţii la campanie vor primi şi sfaturi utile despre cum pot preveni hipertensiunea arterială prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Campania va continua cu alte două acţiuni de măsurare gratuită a tensiunii arteriale pe 4 iulie şi în perioada 20-21 septembrie, concomitent cu cea de-a treia ediţie a Congresului Societății Române de Hipertensiune. 

Campania Națională „Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială!” este o iniţiativă a Societăţii Române de Hipertensiune şi urmăreşte să informeze, să conştientizeze şi să educe publicul larg cu privire la importanţa controlului permanent al valorilor tensionale, ca instrument de diagnosticare precoce a cazurilor de hipertensiune arterială. 

Organizator instituțional: Comisia pentru Sănătate Publică din Senatul României
Partener științific: Societatea Română de Hipertensiune
Management eveniment: Sanatatea Press Group

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu