În cazul tumorilor maligne, a doua regulă de aur este protejarea calităţii vieţii pacientului!

Prof. Dr. Ahmet Hilmi Kaya,
specialist în neurochirurgie
la Anadolu Medical Center – Istanbul

Cuvântul tumoare provine din limba latină, însemnând umflătură. Tumorile cerebrale se măresc în scheletul cranian şi apasă pe ţesutul moale al creierului, provocând presiune şi, în funcţie de zona în care se află, pot apărea simptome.

În tratamentul tumorii cerebrale, intervenţia chirurgicală este primordială. 

Tumorile maligne sau benigne, din cauza presiunii intercraniene exercitate pe ţesutul creierului, duc la apariţia anumitor simptome, cum sunt stările de greaţă sau durerile de cap. Se va alege una dintre metodele de tratament: chirurgia standard, radioterapia, chimioterapia sau urmărirea radiologică şi clinică.

Pentru realizarea planului de tratament al tumorilor cerebrale se vor lua în considerare locul şi tipul tumorii (malign sau benign). În funcţie de specificul său, tumoarea se poate mări uniform sau neuniform, iar cele mari, care nu au loc pentru extindere, pot face presiune pe creier.

Foarte importantă este şi provenienţa tumorii. Când tumoarea îşi are originea din ţesutul cerebral (tumorile gliale), din membrana creierului (menangioame) sau are o structură vascularizată (hemangioblastom), putem vorbi de o tumoare primară, iar când există tumori cerebrale metastatice, putem vorbi de tumori cerebrale secundare.

Abordarea chirurgicală este determinată şi de locul unde este localizată tumoarea.
Spre exemplu, la o tumoare malignă de suprafaţă se poate ajunge şi poate fi extrasă mai uşor, pe când tumoarea benignă plasată adânc îngreunează intervenţia. 

Nu există un tratament complet al tumorilor cerebrale maligne, însă tratamentele moderne îmbunătăţesc considerabil calitatea vieţii pacientului.  

Tumorile cerebrale benigne pot fi tratate complet.

Tumorile benigne depistate prin metode de imagistică şi extrase prin metode chirurgicale recidivează rar sau revin la o dimensiune mult mai mică decât formaţiunea originală. Dacă pacientul beneficiază de un tratament chirurgical bun, atunci poate să îşi continue viaţa normală, fără nici un fel de problemă. 

Prof. Dr. Ahmet Hilmi Kaya (Anadolu Medical Center) explică că este imposibil ca intervenţiile chirurgicale pe creier să fie albe sau negre şi că pot exista şi unele zone gri. De exemplu, există tumori care nu au risc de răspândire, dar care au un procentaj mare din punct de vedere al riscului de recidivare.  În ziua de astăzi există foarte multe opţiuni de tratament pe care le putem aplica la astfel de tumori. Intervenţia chirurgicală va fi întotdeauna o metodă de tratament extrem de importantă pentru tratatea tumorilor cerebrale. Tratarea chirurgicală a tumorilor cerebrale nu garantează că acestea nu pot recidiva sau apărea în altă zonă a corpului.

În cazul în care tumoarea se măreşte, ne putem gândi la operaţie.

20% dintre tumorile benigne nu sunt predispuse la mărire. Pacienţii cu tumori benigne revin la control o dată la 3 sau 6 luni, iar dacă nu se observă o tendinţă de creştere a tumorii, atunci intervenţia chirurgicală nu este necesară. 

Unele tumori benigne se pot micşora.

La ce tip de persoane pot apărea tumorile benigne?

Tumorile benigne pot fi de mai multe tipuri şi pot apărea la vârste diferite, însă se observă manifestarea lor preponderent la cei de vârstă mijlocie. 

Uneori, din cauza creşterii lente a tumorii, nu apare nici un simptom, alteori, în funcţie de locul său, tumoarea exercită presiunea intercraniană şi apar diverse simptome (slăbirea muşchilor, reducerea capacităţilor de văz şi auz, tulburări motorii, epilepsie). 

Se aplică tratament chirurgical

Planificarea şi analizele preoperatorii sunt extrem de importante.

De exemplu, un pacient cu o tumoare foarte apropiată de centrul de mişcare va face un RMN, o tomografie şi o angiografie craniană, pentru a stabili beneficiile şi riscurile operaţiei. Uneori tumoarea poate fi plasată adânc sau poziţionată într-un loc în care se ajunge greu. 
Pentru a reduce la minimum riscurile şi pentru a afecta cât mai puţin ţesutul cranian se foloseşte neuronavigaţia. 

Dacă în urma exciziei totale a tumorii pacientul poate suferi leziuni serioase, irecuperabile, atunci intervenţia se va face într-un mod nedăunător, iar ţesutul tumorii va fi analizat patologic, pentru exprimarea diagnosticului exact. Uneori, cu ajutorul altor tipuri de tratament (radioterapie, chimioterapie) se poate face chiar biopsie stereostatică (în funcţie de coordonatele tumorii şi coordonatele sistemului cartezian). Este foarte importantă starea generală a pacientului şi să fie cunoscute toate riscurile. 

Intervenţia chirurgicală pe creier se realizează întotdeauna cu precizie şi fineţe. Pentru a ajunge la tumoare se vor folosi cele mai naturale metode şi,  dacă este necesar, se vor folosi metode tehnologice (neuronavigaţie, ecografie) şi se va excide tumoarea prin metoda microchirurgiei. Dacă excizia tumorii pune în pericol viaţa şi calitatea vieţii bolnavului, atunci, pe cât posibil, ţesutul tumoral va fi excizat parţial, urmând ca ţesuturile rămase să fie tratate cu ajutorul radioterapiei şi chimioterapiei. 

În funcţie de tipul tumorii şi de modificările acesteia în timp, tratamentul aplicat în cazul tumorilor benigne are rezultate pozitive într-un procent ridicat. În urma intervenţiei, pacientul îşi revine într-o săptămână şi poate să îşi reia viaţa socială în câteva săptămâni. 

Referitor la importanţa recuperării, doctorul Ahmet Hilmi Kaya afirmă: “Foarte rar, după operaţie ne putem întâlni cu situaţia acumulării de lichid, apariţia unei infecţii sau alte situaţii pentru care trebuie să fim pregătiţi. În urma unei operaţii reuşite, tratamentul şi supravegherea permanentă a stării generale sunt foarte importante în recuperare. În concluzie, pregătirea corespunzătoare înaintea operaţiei, operaţia în sine şi aplicarea procedurilor corecte după aceasta duc la un rezultat de succes.”

Tumori cerebrale maligne

Cele mai des întâlnite în analiza ţesutului extras din tumorile craniene de tip malign sunt celulele canceroase cu pornire primară de la un alt organ care se întind metastazic. Pe planul secundar se află tumorile provocate de ţesuturile creierului. Doctorul Ahmet Hilmi Kaya spune că: “Pentru prima dată în viaţă, bolnavul poate să treacă printr-o criză. El poate să observe o amorţeală la braţe, picioare, faţă, să aibă stări de slăbiciune, uneori schimbări de personalitate, pierderea memoriei parţiale. Aceste stări sunt observate uşor de către apropiaţii pacientului şi duc la concluzia că există o tumoare. În descoperirea diagnosticului sunt suficiente uneori un simţ pronunţat al mirosului sau o durere de cap diferită de cea clasică. 

Diagnosticarea corectă şi localizarea exactă a tumorii sunt suficiente în decizia unei intervenţii chirurgicale de excizie totală. Aceasta duce la oportunitatea salvării şi continuării vieţii bolnavului. În tratamentul post operatoriu radioterapia poate da rezultate de succes. 

În cazul tumorilor maligne, a doua regulă de aur este protejarea calităţii vieţii pacientului! Scopul nostru este de a elimina tumoarea şi a proteja viaţa pacientului în urma intervenţiei. Doctor Docent Ahmet Hilmi Kaya subliniază că, deşi intenţionează să scoată cât mai multă parte din tumoare, ia în calcul riscurile ce pot influenţa calitatea vieţii şi poate decide că eliminarea parţială a tumorii şi continuarea radioterapiei este o alegere mult mai bună. “Radioterapia, chiar dacă are o radiaţie puternică, nu dăunează ţesuturilor vecine şi se aplică pe o perioadă scurtă, folosindu-se de exemplu aparatul True Beam”, a declarat dr. Ahmet Hilmi Kaya.

Este important ca sistemul imunitar să fie puternic

Tumorile maligne excizate sau tratate cu ajutorul radioterapiei au întotdeauna riscul de recidivă. Pe lângă faptul că pacientului i se aplică procedurile menţionate, este important ca şi sistemul lui imunitar să fie foarte puternic. 



2 comentarii:

  1. As avea si eu o antrebare.tumoarea maligna se poate trata.sau mai bn zis care este cea care te duce an stagiu mortal tumoarea maligna sau cea beligna.va rog sami rasp .va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. As avea si eu o antrebare.tumoarea maligna se poate trata.sau mai bn zis care este cea care te duce an stagiu mortal tumoarea maligna sau cea beligna.va rog sami rasp .va multumesc.

    RăspundețiȘtergere