Nou la Arcadia: Embolizarea adenomului de prostată și a varicocelului, în premieră regională Iași

 Rețeaua medicală Arcadia adaugă în portofoliul său două noi proceduri de radiologie intervențională, în premieră regională: embolizarea adenomului de prostată și embolizarea varicocelului. 

Introducerea acestor intervenții revoluționare, minim invazive, sigure și eficiente la Arcadia reprezintă o oportunitate pentru pacienții din întreaga regiune a Moldovei. Atât embolizarea adenomului de prostată, cât și embolizarea de varicocel vor fi realizate la Spitalul Arcadia de către dr. Mihai Jr. Crețeanu, medic specialist Radiologie, specializat în tehnici de Radiologie Intervențională. Cele două proceduri de embolizare vin ca o noutate firească în portofoliul de servicii medicale oferite de Arcadia, după ce în luna martie a anului 2014 a fost introdusă embolizarea fibromului uterin, procedură terapeutică minim invazivă și sigură a acestei patologii feminine foarte frecvente. 

Adenomul de prostată este cea mai întâlnită afecțiune a prostatei, afectând aproximativ 70% dintre bărbații cu vârsta între 50 - 60 de ani. Cu o evoluție de lungă durată, influențată atât de factorii genetici, cât și de stilul de viață individual, adenomul de prostată sau „prostata mărită”, așa cum este cunoscută afecțiunea printre pacienți, afectează drastic calitatea vieții sociale și profesionale, prin tulburările urinare pe care le provoacă. Ignorată și netratată, afecțiunea poate degenera în complicații severe: obstrucția căilor urinare, retenția acută de urină, infecții uro-genitale la toate nivelele și, în ultimă instanță, insuficiența renală. 

Varicocelul reprezintă cea mai frecventă cauză de infertilitate masculină și afectează până la 20% dintre bărbați, în special pe segmentul de vârstă 18 - 35 de ani. Afecțiunea constă într-o tulburare a fluxului sanguin, ce determină dilatarea anormală, varicoasă, a vaselor de sânge de la nivelul testiculelor. Caracterizat adesea prin durere, tensiune locală, disconfort și resimțit la palpare, varicocelul este diagnosticat de obicei atunci când bărbatul manifestă tulburări de natură sexuală sau o incapacitate a funcției reproductive. 

Referindu-se la procedurile de embolizare a adenomului de prostată și a varicocelului, dr. Mihai Jr. Crețeanu, medic specialist Radiologie, precizează: „Vorbim despre două intervenții noi, performante, care realizează închiderea vaselor de sânge ce asigură irigarea prostatei, respectiv blochează fluxul de sânge din vena dilatată caracteristică varicocelului. Sunt două alternative extraordinare la metoda chirurgicală clasică, fiind mult mai puțin traumatizante, mai confortabile și permițându-i pacientului să revină la activitățile de zi cu zi chiar din ziua următoare.” Procedurile de embolizare se desfășoară în sala de angiografie, sub control radiologic, cu ajutorul angiografului de înaltă performanță. Durata acestora este de aproximativ 60 de minute, nu necesită anestezie generală, iar externarea se realizează după numai câteva ore.

Suntem bucuroși să abordăm în portofoliul nostru aceste două noi proceduri de embolizare. Ne aliniem mereu celor mai moderne și noi proceduri de tratament, astfel că extinderea activității de radiologie intervențională la Arcadia reprezintă un pas firesc, mai ales că intervențiile astfel realizate prezintă riscuri reduse și au o eficiență foarte ridicată. Mizăm pe experiența echipei de specialitate, cât și pe dotările medicale de care dispunem, pentru a produce o schimbare semnificativă în viața pacienților vizați.”, declară dr. Sorin Nistor, Director Medical Arcadia. 

Radiologia Intervențională este o subspecialitate a radiologiei care utilizează imaginea ghidată obținută cu ajutorul razelor X, pentru diagnostic și tratament. Conceptul de bază al acestei ramuri îl reprezintă utilizarea celor mai puțin invazive tehnici disponibile în prezent, pentru a reduce riscurile și a optimiza rezultatele terapeutice. Procedurile de radiologie intervențională sunt moderne, sigure, eficiente și confortabile, fiind deja intervenții de primă elecție în numeroase afecțiuni, în Occident. Rețeaua medicală Arcadia împlinește în 2015 cinci ani de activitate și este cel mai mare furnizor privat de servicii de sănătate din regiunea Moldovei, oferind servicii integrate în peste 40 de specialități medicale. Din rețea fac parte: două policlinici, un spital multidisciplinar, un spital de cardiologie intervențională, o maternitate, două centre de imagistică medicală și un punct public de prim-ajutor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu