Primăria Municipiului Arad si compania de comunicare medicală HOUSTON NPA au lansat campania de promovare a sănătatii în comunitatea arădeană “CamAradul Sănătătii”, cu ocazia primului eveniment de informare pe teme medicale dedicat cetătenilor din Municipiul Arad desfăsurat pe 8 octombrie la Teatrul Ioan Slavici Arad, la care au participat peste 250 de persoane.
Conferinta a fost concentrată asupra provocărilor de ordin medical cu care se confruntă tinerii cu vârste cuprinse între 18-35 ani, subiectele abordate fiind din sfera terapiei cu antibiotice, nutritiei, contraceptiei si planning-ului familial, infertilitătii, psihologiei, dermatologiei, sănătătii publice.
La deschiderea oficială au fost prezenti: Consilier Municipal Mariana Cismasiu, care a transmis mesajul din partea Primarului Gheorghe Falcă, reprezentanti ai autoritătilor medicale din Arad: Dr Teodora Olariu - Manager SCJU Arad, Dr. Titus Mircea Ududec - Presedinte Colegiul Medicilor Arad, Dr. Bianca Găicean - Director de contractări Casa Judeteană de Asigurări Arad, Prof. univ. dr. Cotoraci Coralia Adina - Rector Universitatea “Vasile Goldis”, Dr. Adrian Darabantiu - Presedinte Asociatia “Societatea Medicilor de Familie Arad”, Oana Pârvulescu-Director general a Directiei de Dezvoltare si Asistentă Socială. Lectorii evenimentului au fost Dr. Dana Negru, Erika Stark-Director DGASPC, Dr. Folescu Floarea, Dr. Cristina Gug, Dr. Cristiana Birladeanu, psiholog Alis Chivu.
Următorul eveniment al campaniei “CamAradul Sănătătii” are loc pe 15 octombrie la Teatrul “Ioan Slavici” Arad, între orele 17.00-21.00, adresându-se persoanelor cu vârsta peste 35 ani. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Organizatorii îsi propun să confere următoarei întâlniri între profesionisti în sănătate si public un caracter puternic interactiv, participantii fiind încurajati să adreseze întrebări lectorilor prezenti (Dr. Carmen Pantis, Prof. Univ. Dr. Maria Puschită, Prof. Univ. Dr. Mircea Ioachim Popescu, Prof. Dr. Delia Podea, Dr. Alina Andriesz), să profite de această oportunitate si să discute deschis despre provocările medicale întâlnite în viata cotidiană. Pe holul teatrului vor fi amplasate standuri ale autoritatilor medicale, ale asociatiilor de pacienti si ale ONG-urilor din domeniul medical din Arad. Teme abordate în editia de pe 15 octombrie sunt: bolile cardiovasculare, cancerul, osteoporoza, depresia, boala Alzheimer.
În cadrul evenimentelor medicale din campania “CamAradul Sănătătii” sunt furnizate informatii despre preventie, diagnostic timpuriu si tratament în cazul celor mai frecvente afectiuni medicale întâlnite la arădeni, participantii vor primi sfaturi competente direct de la specialisti si vor afla mai multe informatii despre serviciile medicale si comunitatea medicală din Arad.
La conferinta care va avea loc pe 15 octombrie INTRAREA ESTE LIBERĂ, în limita locurilor disponibile.
Pentru informatii si înscrieri cei interesati au la dispozitie numerele de telefon 0756.055.503, 0725.221.017, 0758.098.221, 0756.076.626 si e-mailul camaradulsanatatii@gmail.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu