Noi abordări terapeutice ale pacientelor informate



O abordare teoretică şi practică a diverselor probleme cu care se confruntă specialiştii în epoca modernă

Peste 250 de specialiştii dermato-venerologie, ginecologie si chirurgie plastică s-au reunit pe 3 octombrie la Bucureşti într-un simpozion organizat de Solartium Group alături de Societatea Română de Dermatologie şi Societatea Română de Ultrasonografie Obstetrică şi Ginecologie. 

Simpozionul a fost prezidat de Prof. Univ. Dr. Călin Giurcăneanu şi Prof. Univ. Dr. Radu Vlădăreanu, iar printre lectori s-au numărat Prof. Univ. Dr. Vlad Tica, Şef Lucr. Dr. Ana-Maria Oproiu, Şef Lucr. Dr. Simona Vlădăreanu, Dr. Alin Nicolescu. 

Manifestarea creditată cu 12 puncte EMC a avut un puternic caracter interdisciplinar, în care au fost dezbătute cele mai recente recomandări internaţionale de protocol terapeutic bazat pe dovezi ştiinţifice şi noile metode de tratament ale unor afecţiuni cu o rată de recidivă foarte mare precum acneea, infecţiile vaginale sau cicatricile patologice. În cadrul simpozionului au mai fost abordate teme precum anemia şi infecţiile vaginale în sarcina şi care sunt riscurile acestora asupra fătului. “Deseori aceste probleme sunt abordate în mod individual de specialiştii ginecologi sau dermato-venerologi, de aceea o abordare terapeutică comună şi o strategie eficientă de tratament pe termen lung ca rezultat al unei colaborări interdisciplinare sunt aspecte importante pentru siguranţa pacientelor din România” a declarat Dr. Massimo Bonsi, CEO al Solartium Group.

Totodată, cu ocazia acestei întâlniri interdisciplinare facilitată de Solartium Group, cadrele medicale prezente au adresat şi provocările cu care se confruntă în abordarea pacienţilor cu aceste tipuri de afecţiuni: automedicaţia, informarea medicală din surse nesigure (internet), complianţa la tratament, lipsa controlului medical de rutină, atrăgând atenţia asupra faptului ca aceste fenomene afectează relaţia medic-pacient. 




Prof. Univ. Dr. Călin Giurcăneanu (m.pr. dermatologie şi venerologie, UMF “Carol Davila”, Spitalul de Urgenţă „Elias”, Bucureşti) este de părere că “informaţia preluată din alte surse nu este întotdeauna reală şi există situaţii diferite care necesită o analiză mai mare a problemei. Cea mai bună sursă de informare este specialistul dermatolog care, în cazul unei afecţiuni precum acneea, îi cunoaşte cel mai bine etiologia şi este în măsură să ofere cele mai corecte informaţii pacientei care se confruntă cu această problemă. În ceea ce priveşte automedicaţia, aceasta reprezintă un fenomen extrem de riscant pentru pacienţi şi, din păcate, principala sursă de informare este internetul. Medicaţia trebuie furnizată doar de specialişti şi trebuie să fie ţintită pe problema pacientului, să se asocieze mai multe tratamente dacă este necesar, totul având ca scop un rezultat terapeutic bun, dar şi un profil ridicat de siguranţă a pacientului”.

Pacientele iau informaţia de pe internet, dar le lipseşte capacitatea de selecţie a celui mai bun tratament. Există mai multe alternative de tratament şi mai multe produse, dar nu se cunoaşte care este soluţia ideală personalizată pentru fiecare pacientă - acesta este rolul medicului în fond - de a personaliza terapia pentru cea mai înaltă eficienţă” a declarat pentru organizatori Prof. Univ. Dr. Radu Vlădăreanu (m.pr. obstetrică-ginecologie, UMF „Carol Davila”, Spitalul de Urgenţă „Elias”, Bucureşti). 

Prof. Univ. Dr. Vlad Tica (m.pr. obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Constanţa) este de părere că, “pe de o parte pacientele informate reprezintă un partener mai bun de discuţie, iar pe de altă parte, ele vin cu idei incorecte – şi este mai greu să reiei o întreagă argumentaţie – în special în acest timp al vitezei. Mai este problema alocării resurselor – pacientele vin deseori cu ideea că ceea ce este posibil pe internet (chiar daca real, în unele situaţii) este posibil şi in situaţia concretă a alocării resurselor de care dispune medicul respectiv”, iar o soluţie la aceste provocări ar putea fi reprezentată de finantarea sistemului sanitar, astfel încât să poată fi alocat un timp mai mult fiecărui pacient.

Timpul alocat discuţiei cu pacientul reprezintă un factor important în asigurarea complianţei la tratament este de părere şi Prof. Univ. Dr. Radu Vlădăreanu.  Din păcate, doar în ultimă instanţă pacientele recurg la sfatul medicului, iar medicul trebuie să fie conştient că pacientele sunt mult mai informate decât erau acum 3-5 ani. Medicul ar trebui să discute cu pacientele şi să detalieze schema de tratament aleasă pentru a ajunge la tratament personalizat şi o complianţă maximă”. 

Şi Dr. Alin Nicolescu (m.pr. dermatologie şi venerologie, CMDT Policlinica Roma, Bucureşti) punctează importanta complianţei pacientului. “Nu poţi spune pacientului “fă asta pentru că aşa vreau eu”. Pacientului trebuie să i se explice ce are şi de ce îi este recomandată o anumie terapie, în acest fel devine părtaş la tratament şi îl acceptă mult mai uşor. Pacienţii care au încercat în prealabil un produs considerat bun, dar nu a avut nici un efect în cazul lor, trebuie să li se explice că a fost administrat incorect într-un stadiu al afecţiunii care nu i se potrivea, de aceea este mai indicat să folosească un alt produs”. 

“De multe ori pacientele care au o problemă de tip medical trebuie să viziteze mai mulţi medici pentru a o rezolva, iar deseori după ce cred că au găsit într-un final soluţia, problema reapare. În această situaţie sunt deseori femeile adulte cu acnee, care ajung să efectueze frecvent tratamente pe perioade lungi cu antibiotice orale sau alte preparate care pot avea efecte adverse pe termen lung, doar din dorinţa de a scăpa definitiv de această problemă. În aceeaşi situaţie sunt şi femeile cu infecţii vaginale recidivante, de multe ori ajung să-şi piardă speranţa că poate există o soluţie care rezolvă definitiv afecţiunea neplacută cu care se confruntă sau devin victime ale “şarlatanilor” de pe internet, care îşi promovează produse scumpe, cu eficienţă şi siguranţă îndoielnică, dar adevarate panacee universale. În mod clar, încrederea în medici a pacienţilor care se confruntă cu aceste probleme se slăbeşte treptat după fiecare tratament eşuat. De aceea sunt necesare protocoale clinice eficiente, în măsură să rezolve definitiv afecţiunile recidivante, utilizând produse farmaceutice de calitate şi cu înalt profil de siguranţă pentru sănătate. Pacienţii trebuie să ştie că uneori un tratament eficient poate să dureze câteva luni sau chiar ani, în funcţie de tipul afecţiunii, dar şi specialiştii trebuie să fie pregătiţi să-şi modifice sau să-şi îmbunătăţească protocoalele terapeutice existente şi să se alinieze la noile tendinţe internaţionale din domeniul medical” a precizat Dr. Massimo Bonsi, organizator al simpozionului care a oferit contextul favorabil discuţiilor cu privire la particularităţile abordării pacienţilor în epoca modernă. 
  
În cadrul simpozionului organizat de Solartium Prof. Dr. Calin Giurcăneanu a concluzionat că, pentru a se asigura succesul tratamentului, “medicul trebuie să fie acceptat de pacient. Dacă medicul nu reuşeşte să stabilească o relaţie bună cu pacientul, atunci aderenţa la tratament va fi inexistentă. În viitorul apropiat, stabilirea unei relaţii bune cu pacientul ar trebui să fie prioritară oricărui medic”. 

Solartium Group va continua să susţină educaţia medicală şi reprezentanţii companiei au declarat că doresc să aibă o contribuţie majoră în alinierea protocoalelor terapeutice locale cu cele internaţionale, facilitând în acest fel accesul pacienţilor şi medicilor din România la cele mai recente terapii descoperite în domeniul farmaceutic la nivel mondial. 

“Este cel de-al doilea simpozion de acest tip pe care l-am organizat şi, ţinând cont de succesul pe care l-am avut până acum, dorim să organizăm astfel de manifestări şi în alte oraşe din ţară” a adăugat Dr. Massimo Bonsi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu