Numărul procedurilor de ridicare a
sânilor creşte vertiginos în Statele Unite ale Americii, comparativ cu numărul
intervenţiilor de mărire a sânilor prin introducerea implanturilor mamare.
Potrivit ultimelor statistici furnizate la sfarşitul lunii martie de Societatea
Americană a Chirurgilor Plasticieni, rata de creştere a procedurilor de
ridicare a sânilor este de două ori mai mare faţă de rata implanturilor mamare.
Cu toate acestea, cifrele arată că implanturile mamare sunt de departe cele mai
căutate proceduri de infrumuseţare în rândul femeilor.
Statisticile Societăţii Americane a
Chirurgilor Plasticieni arată că în 2013, au fost realizate peste 90.000 de
intervenţii de ridicare a sânilor, ceea ce înseamnă o creştere de 70% faţă de
anul 2000, când s-au înregistrat mai puţin de 53.000 de astfel de intervenţii.
În ceea ce priveşte România, experţii
români în chirurgie estetică susţin că şi la noi în ţară se observă o cerere
din ce în ce mai mare pentru procedurile de ridicare a sânilor.
“Procedura standard de ridicare a sânilor sau
mastopexia, cum este numită în termeni de specialitate, a devenit populară şi
în rândul româncelor. Pentru România nu avem cifre oficiale, însă se estimează
că în Europa, anual, au loc aproximativ 10.000 de astfel de intervenţii.
Bineînţeles, nu putem vorbi de cifre asemănătoare cu cele înregistrate de
colegii noştri americani, însă se poate observa si la noi o crestere a cererii
pentru aceasta interventie”, a
declarat dr. Cristian Niţescu, medic
primar în chirurgie estetică.
Intervenţia de ridicare a sânilor este
procedura de înfrumuseţare prin care chirurgii plasticieni aduc sanii la
nivelul considerat optim pe torace, acestia capatand in urma operatiei si o
forma atragatoare, feciorelnica, datorita indepartarii excesului tegumentar.
Aceasta este soluţia perfectă pentru femeile ai căror sâni au suferit
transformări după naştere şi alăptare sau pentru persoanele care au slăbit
brusc şi în urma acestui proces, au rămas cu sâni căzuţi, dar şi pentru
persoanele care datorită gravitaţiei şi vârstei constată că sânii nu mai sunt
ca în tinereţe. În anumite cazuri, operaţia este realizată concomitent cu
introducerea de implanturi mamare, pentru obţinerea unui plus de volum.
“Din ce în ce mai multe femei care au observat
că volumul sânilor lor a scăzut considerabil vin în cabinetul meu şi-mi cer ajutorul.
Din fericire, există numeroase soluţii pentru problemele de care ele se plâng,
printre care se numără şi mastopexia”, a explicat dr. Cristian Niţescu, adăugând că femeia care dispune de un ţesut mamar dens,
care are un sân de volum mediu, dar ptozat este candidatul ideal pentru această intervenţie.
Desigur şi la pacientele cu sâni mici, dacă există o ptoză, ea se poate
rezolva, exact cum am menţionat şi mai sus, concomitent
cu introducerea unor implanturi la nivelul sânilor. La femeile cu sânii mari şi
căzuti, se recomandă mai degrabă o reducţie mamară, adică o operaţie, în care,
pe lângă ridicarea sânilor se îndepărtează şi excesul de ţesut mamar.
Procedura
chirurgicală de ridicare a sânilor este o operaţie complexă, ce constă în realizarea
mai multor incizii, eliminarea
pielii în exces, redimensionarea şi repoziţionarea areolei, adică partea din
jurul sfârcului.
Doctorul
Cristian Nițescu este medic primar în chirurgie
plastică si estetică, doctor în ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai
cunoscuţi chirurgi plasticieni din România. Specialistul vă stă la dispoziţie
pentru orice informaţii legate de indicaţiile pre şi post-operatorii în
diferite intervenţii chirurgicale de chirurgie estetică pe site-urile: www.operatie-estetica.ro sau www.DrNitescu.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu