Incepând cu luna aprilie, Sistemul TrueBeam este disponibil şi în România, în cadrul clinicii Neolife Medical Center, una din clinicile medicale de referinţă din România şi din spaţiul est European.
Evenimentul de lansare a avut loc în data de 24 aprilie, în prezenta a 200 de personalităţi marcante ale sectorului medical, politic şi de business din ţară şi din străinătate, fiind deschis de Dr Claudiu Tronciu, CEO Neolife Medical Center. Neolife aplică un concept modern de diagnostic şi tratament al cancerului, printr-o abordare integrată, care include cele mai noi echipamente şi terapii, acordarea de suport pacienţilor în suferinţă, dar şi echipe multidisciplinare, formate din medici români şi străini.
* Dr. Şükrü Bozluolcay, Preşedintele grupului Bozlu Holding şi deţinătorul prestigiosului titlu de antreprenor al anului (2013) din Turcia, oferit de către Ernst and Young, pentru dezvoltarea inovativă a celor 18 companii din cadrul Bolzlu Holding, a fost prezent, în calitate de speaker, la evenimentul de lansare a sistemului TrueBeam: “Neolife Medical Center din Bucureşti este un centru modern echipat cu cea mai avansată tehnologie medicală dar, în acelaşi timp, are privilegiul unei echipe medicale foarte puternice susţinute de medicii experimentaţi din Neolife Istanbul. Sinergia celor două echipe s-a dovedit un atu preţios şi incontestabil. TrueBeam, produs de Varian, liderul mondial în domeniu, este disponibil pentru prima dată în România. Este testat şi mult mai precis, comparativ cu orice altă tehnologie existentă la această oră în lume. A fost folosit pentru tratamentul a peste 5000 de pacienţi cu cancer în centrul Neolife din Istanbul, din 2011, şi sperăm să constituie un mijloc terapeutic deosebit de eficient şi pentru pacienţii din România. În această perioadă de escaladare aproape epidemică a numărului cazurilor de cancer, centrul nostru oferă o abordare integrată, inovativă a pacientului oncologic prin tratamente şi tehnologii moderne, de ultimă generaţie, eficiente, care să aducă alinare şi vindecare, pacienţilor afectaţi de această maladie de temut”.
* Excelenţa sa Ambasadorul Turciei în România, dl. Ömür Şölendil: „Am convingerea că acest centru va fi deosebit de util tuturor. Poate că a devenit o expresie clasică să ne referim la relaţiile foarte bune care există între Turcia şi România. Conducerea celor două ţări este hotărâtă să dezvolte şi mai mult aceste relaţii în toate domeniile de activitate. În fruntea acestor domenii de activitate se situează domeniul sănătăţii. În epoca în care trăim este nevoie de un astfel de centru de sănătate, în special în domeniul în care este specializat.”
* Acad. Ioanel Sinescu, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti: „Felicitări pentru cei care au făcut din această locaţie un centru cu adresabilitate deosebită. Era nevoie în Bucuresti şi în restul ţării de un astfel de centru oncologic, modern, care se dovedeşte a fi o realizare deosebită. Noi am început deja o colaborare cu acest centru, colegii care au ajuns aici au fost foarte încântaţi de condiţiile excelente de aici, astfel încât bolnavii care se vor adresa acestui centru, pe toate segmentele respective, vor avea motive de mulţumire şi suferinţele lor vor fi rezolvate deoarece performanţa se află aici la ea acasă. ”
Cu ajutorul sistemului TrueBeam, cea mai avansată tehnologie de radioterapie şi radiochirurgie în tratamentul cancerului, pacienţii oncologici au o şansă reală de vindecare într-un timp mult mai scurt.
De ce este TrueBeam lider mondial în domeniu?
TrueBeam este unicul aparat din România şi din regiunea care include statele vecine. Acest sistem este superior altor acceleratoare liniare deoarece permite integrarea metodelor de radioterapie şi radiochirurgie într-un singur aparat, oferă o mai bună focalizare a fasciculului de radiaţii, reduce durata sesiunilor de tratament, precum şi numărul acestora. În plus, TrueBeam oferă o serie de avantaje:
- Accelerează tratamentul prin tehnici „inteligente” de automatizare, imagistică, poziţionare şi reduce numărul de paşi necesari pentru tratament;
- Oferă comoditate pacientului prin scurtarea perioadei de tratament de până la cinci ori, folosind modul FFF (Flattening Filter Free). Un tratament standard IMRT, care durează în mod normal 10-15 minute, se poate finaliza în mai puţin de două minute;
- Tratamentul este eficientizat prin capacitatea de a administra doze mai mari într-un timp mult mai scurt. O operaţie complexă care durează între 40 de minute şi două ore, poate fi terminată în numai 20 de minute;
- Creşte precizia găsirii zonei afectate şi lasă mai puţin timp mişcării tumorii în timpul administrării dozei: eroarea sistemului TrueBeam este sub un milimetru. Medicii pot trata cu mare precizie tumora dintr-un organ aflat permanent in mişcare.
Există viaţă după cancer:
În cadrul evenimentului a luat cuvântul dl. George Calotă, pacient supravieţuitor al cancerului de prostată, tratat cu ajutorul aparatului TrueBeam. El a povestit despre experienţa sa în cadrul clinicii Neolife Istanbul. După 40 de şedinte, astăzi este fericit că este complet vindecat şi că trăieşte. TrueBeam este “un aparat prietenos, care nu îţi inspiră teamă, este silenţios (nu te deranjează cu nimic), nu doare (nu există niciun simptom de durere sau neplăcere), este rapid, iar pe perioada tratamentului am fost din ce în ce mai convins de utilitatea lui. La începutul deplasării mele la Istanbul, am văzut oameni venind în cărucior. Pe perioada tratamentului i-am văzut ridicându-se în baston şi, cel mai probabil, au început tratamentul înaintea mea deoarece au plecat pe picioare, eu rămânând să continui tratamentul”, a subliniat el.
Radioterapia TrueBeam poate fi folosită pentru tratarea tuturor tipurilor de cancer care necesită radioterapie. Radioterapia este una dintre componentele esenţiale ale tratamentului pentru vindecarea pacienţilor oncologici, deoarece permite acţionarea localizată şi targetată a celulelor canceroase. Tratamentul este unul mult mai rapid, în combinaţie cu alte terapii şi oferă mai mult confort pacientului.
* Neolife Medical Center România a fost investit ca centru de excelenţă regional în domeniul diagnosticării şi tratamentului general şi oncologic. NeoLife Medical Center România este o companie membră a grupului BOZLU din Turcia, care deține la nivel internațional 18 companii și 10 branduri, activând în domeniul sănătății și al serviciilor tehnologice și de la care au fost transferate tehnologii revoluționare, know-how medical internațional și echipe multidisciplinare mixte româno-turcești, cu expertiză în cele mai avansate proceduri de diagnostic și tratament la nivel internațional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu