Reţeaua de farmacii DONA investeşte 15 milioane de euro într-un proces complex de decorare şi reamenajare a unităţilor DONA, în următorii 4-5 ani. Prima farmacie cu un design nou a fost deja lansată – DONA Liviu Rebreanu. Până la sfârşitul anului vor fi gata peste 50 de farmacii strategice din Bucureşti şi din ţară. Noul slogan DONA, comunicat de la începutul lunii martie - „o farmacie cum toate ar trebui să fie” – este acum declinat şi la nivelul identităţii vizuale. Dincolo de obiectivele de imagine, eforturile de promovare urmăresc susţinerea planurilor ambiţioase de dezvoltare, respectiv atingerea unui număr de 300 de farmacii până la finalul anului 2016. Lanţul de farmacii se situează în top 3 cele mai mari reţele de farmacii din România.
„După o perioadă în care ne-am concentrat preponderent pe tot ceea ce înseamnă servicii – pregătirea continuă a farmaciştilor, actualizarea preţurilor în vederea creşterii accesibilităţii, extinderea reţelei şi oferirea unui portofoliu cât mai complet de produse şi servicii de sănătate, a venit momentul să împrospătăm şi imaginea brandului. Investim într-o nouă campanie de imagine care ilustrează viziunea noastră despre cum trebuie să arate o farmacie adevărată”, a declarat Ovidiu Wencz, Director General DONA. „Pacienţii noştri au răspuns foarte bine la mesajele noii campanii. După o lună şi jumătate de promovare intensă, traficul în farmacii este situat pe un trend ascendent, la fel şi numărul de pacienţi şi cel de reţete eliberate”, a completat Ovidiu Wencz.
Campania de imagine DONA, „o farmacie cum toate ar trebui să fie”, a fost declinată într-un mix de promovare ce include: spoturi TV şi radio naţionale, presă scrisă, o campanie de OOH (out of home) concentrată în Bucureşti şi în marile oraşe, social media şi activităţi BTL (below the line). Campania de rebranding a fost realizată cu sprijinul agenţiilor Publicis (ATL), Optimedia (media buying) şi Free Communication (PR şi BTL).
„Românii îşi doresc de la o farmacie o ofertă extinsă de produse, avantajul proximităţii, farmacişti profesionişti care să le ofere sfaturile necesare şi preţuri bune. DONA le asigură deja pacienţilor săi toate aceste beneficii. În plus, de acum le dăruim un design mult mai plăcut pentru farmaciile noastre, mai mult confort, mai multă intimitate şi un spaţiu prielnic consilierii. Ne-am bucurat să constatăm că studiile de piaţă pe care le-am comandat au relevat că mesajele noii noastre poziţionări sunt potrivite cu percepţia asupra brandului DONA – o companie apropiată de oameni, flexibilă, cu oferte adaptate nevoilor lor şi o atitudine profesionistă a farmaciştilor noştri”, a explicat Radu Dumitrescu, Director de Marketing DONA.
Prima farmacie redeschisă cu un concept vizual nou este DONA Liviu Rebreanu, cu program non-stop. Investiţia în redecorare s-a ridicat la suma de 50.000 de euro. Firma care s-a ocupat de design, aleasă în urma unei licitaţii la care au participat atât firme româneşti, cât şi internaţionale, este MATIUS Studio, specializată în arhitectură şi branding de retail.
Noul design a avut în vedere în primul rând îmbunătăţirea experienţei consumatorilor în farmacia DONA, dar şi sporirea gradului de confort al farmaciştilor. Au fost optimizate spaţiile de expunere, au fost regândite punctele de interacţiune cu pacienţii, astfel încât să faciliteze o comunicare cât mai eficientă, s-au îmbunătăţit soluţiile de iluminare. Per ansamblu, farmacia are un aspect modern, dar totodată primitor şi cald. Nu în ultimul rând, reamenajarea a urmărit principii verzi din punct de vedere al consumului de resurse în farmacie. Alte circa 50 de unităţi strategice, cu trafic important, vor fi redecorate până la sfârşitul anului, în Bucureşti şi în ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu