Al 40-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice– un tribut adus diabetologiei româneşti




Congresul Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, cea mai aşteptată şi importantă manifestare dedicată diabetologiei româneşti, se apropie cu paşi rapizi. Startul celei de-a 40-a ediţii a acestui eveniment, cu o lungă tradiţie în palmaresul evenimentelor medicale, se va da pe 21 mai 2014, la Sibiu, Hotel Ramada.

Timp de patru zile (21-24 mai), manifestarea aduce laolaltă nume sonore ale diabetologiei româneşti, precum şi reputați diabetologi si cercetători internaționali. Cu toţii vor dezbate cele mai actuale teme din domeniul diabetului, nutriţiei şi bolilor metabolice, într-un cadrumenit să aducă în prim plan istoria,tradiţia şi performanţa diabetologiei româneşti.

 “Iată-ne ajunşi la o maturitate profesională. Mă simt privilegiată având oportunitatea de a fi președintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice în acest an aniversar, în care deschidem porţile celei de-a 40 ediţii a Congresului Naţional, la organizarea căruia colegii mei de breaslă au muncit extrem de mult. Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, vă aşteptăm cu un program ştiinţific captivant, dar şi cu numeroase surprize şi noutăţi în materie de cercetare medicală”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

În 2014,Congresul Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi BoliMetabolice aduce în prim plan o tematică bogată şi de maximă importanţă pentru practicienii români: prevenţia bolilor metabolico-nutriţionale şi a sindromului cardio–metabolic, impactul şi riscurile obezităţii, tratamentul pacienţilor cu diabet în secolul XXI, reducerea riscului cardio-vascular şi al hipoglicemiei, precum şi dezbateri privind noile tehnologii folosite în îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat. Și în acest an, scopul congresuluieste de a deprinde noi îndeletniciri, de a afla care suntultimele noutăți în beneficiul persoanelor cu diabet, astfel încat aceștia să fie mândri că trăiesc în patria lui Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei.

Comitetul Director al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice va face două mari surprize colegilor diabetologi care i-au investit cu încredere, cu ocazia acestui congres aniversar: se va prezenta un raport cu rezultatele finale ale Studiului epidemiologic PREDATORR – derulat timp de aproape 1 an și jumătate, în toate județele țării. De asemenea, se va lansa și Anuarul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice - Ediția 2013, pentru a analiza daca rețeaua de diabet este dezvoltată corespunzător cu epidemia de diabet din ultimii ani.

Cel de-al 40-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice este un eveniment creditat cu puncte EMC. Înregistrarea pentru participare în cadrul evenimentului se face online, completând formularul publicat pe site-ul Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (www.societate-diabet.ro). 

Mai multe informaţii pe: www.societate-diabet.ro/congres2014
Organizator științific: Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Management eveniment: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu