S-a lansat Jurnalul Pacientului cu BPOC, un instrument util atât medicilor pneumologi, cât şi pacienţilor cu risc de acutizare a bolii.
• Ţara noastră ocupă locul 3 în Europa la mortalitatea cauzată de BPOC (bronhopneumopatie obstructiva cronică), o boală pulmonară cronică, cauzată în 90% din cazuri de fumat;
• 75% dintr ecei care sunt diagnosticați cu BPOC renunță la tratament și aleg să ignore simptomele acesteia; specialiștii pneumologi atrag atenția că, netratată, boala poate fi fatală;
• Jurnalul Pacientului cu BPOC este un răspuns practic la statisticile negative și urmărește sprijinirea relaţiei medic-pacient şi informarea corectă, astfel încât pacientul să gestioneze corect primele reacţii la acutizarea bolii.
Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul GSK România, a lansat, astăzi, Jurnalul Pacientului cu BPOC – ghid de informare și monitorizare care ajută pacienții și medicii să țină sub control această boală cronică.
Ghidul informativ Jurnalul Pacientului cu BPOC va fi distribuit gratuit prin intermediul medicilor, ca prim pas în educarea celorpeste 1 milion de români care se confruntă cu această afecțiune, cu scopul de a-i ajuta să-și înțeleagă boala și să învețe să o controleze. Totodată, Jurnalul reprezintă și un instrument de monitorizare, util pentru medici în gestionarea evoluției bolii.
Jurnalul a fost creat ca răspuns la realitățile și statisticile negative din jurul BPOC, care avertizează că numai 25% dintre persoanele diagnosticate urmează un tratament regulat, în ciuda faptului că în lipsa acestuia, boala se agravează, modifică dramatic viața pacientului, (care ajungesă nu mai poată respira la cel mai mic efort) și poate fi fatală. Jurnalul își propune să favorizeze acceptarea tratamentului de către pacient și să îl asiste în lupta împotriva bolii cu sfaturi auxiliare.
“Jurnalul Pacientului cu BPOC familiarizează pacientul cu efectele bolii și consecințele renunțării la tratament. Ghidul este util fiindcă sprijină investigațiile medicului și învață pacientul să-și controleze boala, explicându-i inclusiv cum să gestioneze o criză atunci când este singur”, a declarat Prof. Dr. Florin Mihălțan, Președintele Societății Române de Pneumologie, organizatorul acestui proiect.
În fiecare an, BPOC este responsabilă pentru moartea a 3 milioane de oameni - de două ori mai multe decese decât cele cauzate de accidentele de mașină, sau de HIV/SIDA,din întreaga lume. Totodată, în România prevalenţa acestei boli scade sub pragul vârstei de 35-40 de ani, iar peste 50% din populaţia de peste 40 de ani din România a fost identificată ca fiind la risc de BPOC .
Pe lângă aderența scăzută la tratament, mortalitatea ridicată a acestei afecțiuni este pusă și pe seama lipsei de informare: în timp ce BPOC este o boală pulmonară incurabilă cauzată în 90% din cazuri de fumat, majoritatea fumătorilor suferă de BPOC fără să știe. Astfel, jumătate din cazuri nici nu ajung să fie diagnosticate, din cauza simptomelor ascunse, ușor de ignorat și de confundat cu un dat al vârstei. În acest context, specialiștii pneumologi atrag atenția asupra necesității de a derula inițiative de informare a populației asupra importanței tratării și diagnosticării timpurii a acestei boli.
“Jurnalul Pacientului cu BPOC este, în primul rând, un excelent instrument de monitorizare a bolii, atât din perspectiva medicului, cât mai ales a pacientului – el poate acum să compare stadiile de boală în diferite momente de timp, corelate cu diverse decizii de viaţă pe care le ia pentru controlul afecţiunii de care suferă. De asemenea, şi familia, un vector extrem de important de influenţare a pacientului, are vizibilitate asupra evoluţiei stării acestuia de sănătate”a declarat Prof. As. Ruxandra Ulmeanu, Medic primar pneumolog-bronholog, Institutul de Pneumologie “Marius Nasta” Bucureşti şi unul dintre realizatorii ghidului.
“Aceasta este a doua inițiativă de acest fel pe care GSK Romania o susține în ultimul an în sensul facilitării accesului la informație pentru pacienții cu boli respiratorii, după ce anul trecut am susținut crearea, de către partenerii noștri din SRP, a Jurnalului Pacientului cu Astm. Avem 40 de ani experiență în aria bolilor respiratorii și ne-am asumat în totalitate angajamentul de a fi un real sprijin pentru echipa medic-pacient, atât prin portofoliul nostru de produse inovatoare, cât și prin susținerea creării instrumentelor moderne de management al bolilor, precum Jurnalul Pacientului cu BPOC”, a declarat dr. Dana Constantinescu, directorul medical al GSK România.
Despre Jurnalul Pacientului cu BPOC
Construit ca un ghid al pacientului cu BPOC, care să fie util și medicului în monitorizarea pacienților, Jurnalul cuprinde 64 de pagini cu informații despre simptome, analize, semnele de exacerbare a bolii, sfaturi practice ¬despre dieta potrivită sau renunțarea la fumat, cu scopul de a arăta cum boala poate fi ținută sub control, oferind totodată și un instrument de evaluare și monitorizare al acesteia, dedicat medicilor. Jurnalul tipărit va fi pus la dispoziție gratuit pacienților care suferă de BPOC, prin intermediu lmedicilor pneumologi.
Pentru mai multe informaţii:
• Daniela Spiridonescu, GMP PR 40 740 038 544 daniela.spiridonescu@pr.gmp.ro
• Adelina Nedelcu, Communication Executive GSK România 40 732 307 274, adelina.e.nedelcu@gsk.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu