Evaluarea pacientului cu posibilă alergie alimentară este un exerciţiu clinic care include o combinaţie de teste diagnostice, deşi nu toate aceste elemente diagnostice sunt necesare pentru toţi pacienţii: istoric şi examen fizic, teste cutanate alergologice, teste “in vitro”, teste gastroenterologice, dieta de eliminare şi teste de provocare orală.
Orice evaluare alergologică începe cu istoricul detaliat al pacientului şi examen fizic, istoricul clinic fiind critic în diagnosticul alergiei alimentare.
Vom discuta aici caracteristicile generale ale testelor diagnostice la pacienţii suspectaţi de alergie alimentară. Testele cutanate prick şi testele “in vitro” se efectuează la pacienţii cu alergie alimentară mediată IgE, deşi dieta de eliminare, jurnalul alimentar şi testele de provocare sunt aplicabile în numeroase tipuri de alergii alimentare, mecanismele de apariţie fiind numeroase.
Investigaţiile gastroenterologice (endoscopia digestivă superioară/ inferioară şi biopsia gastrointestinală) au indicaţie în evaluarea alergiei alimentare non-IgE mediate şi bolilor gastroenterologice eozinofilice.
Testele alergologice (teste cutanate sau “in vitro”), trebuie întotdeauna interpretate în contextul istoricului clinic al pacientului. Istoricul clinic este necesar pentru estimarea probabilităţii pre-testare existenţei unei boli alergice. Sensibilitatea şi specificitatea testelor cutanate cu alimente (şi alte alergene) au fost definite pentru majoritatea alimentelor comune, însă valoarea lor nu a fost determinată sau validată pentru multe alimente. Iată de ce, probabilitatea pre-test este esenţială pentru un diagnostic corect.
Testele cutanate se folosesc în mod obişnuit în evaluarea alergiei alimentare IgE mediate. Testele cutanate alergologice trebuie efectuate doar de către medici specialişti alergologi familiarizaţi cu tehnica efectuării acestor teste şi în cabinete dotate cu echipamentul şi medicaţia necesare, inclusiv personal medical capabil să trateze o reacţie anfilactică. Testele intradermice nu trebuie să se efctueze în evaluarea alergiei alimentare.
Testele cutanate sunt folosite corect atunci când sunt efectuate pentru a investiga o reacţie posibil IgE mediată la un pacient cu istoric clinic sugestiv pentru alergie (o mare probabilitate pre-test). Este, de asemenea, eficient să se excludă alergia IgE mediată, în mod deosebit la pacienţii cu o probabilitate mică pre-test. Din cauza specificităţii scăzute a testelor cutanate cu aliment, ele nu trebuie folosite ca screening la pacienţii alergici cu un panel extins de alergene, deoarece putem obţine rezultate fals pozitive. Testele cutanate se efectuează cu un minim discomfort al pacientului, rezultatele sunt citite la 15 minute şi pot fi efectuate în siguranţă la orice vârstă, cu menţiunea că pielea copiilor fiind mai putin reactivă, putem obţine mai multe rezultate fals negative în acest sector de vârstă. Cu toate acestea, rezultate pozitive pot fi obţinute la copii cu istoric de alergie alimentară. Din nefericire, la copiii sub 4 ani ne putem confrunta cu reacţii sistemice la testare mai frecvent decât la celelalte grupe de vârstă.
Testele cutanate prezintă sensibilitate mare, dar specificitate moderată. Sensibilitatea şi specificitatea testelor prick pentru diagnosticul alergiei alimentare sunt estimate la peste 90% şi aproximativ 50%. Sunt importante calitatea extractului alergenic folosit şi gradul de pozitivitate.
Calitatea extractelor alergenice disponibile pentru testarea alergologică este în general bună, dar există variabilitate între anumite alimente. De exemplu, extractele de lapte, ou, alune, soia, peşte, carne sunt sigure, dar în extractele comerciale din fructe şi vegetale, alergenul fiind labil, este alterat în timpul procesării. De aceea, în situaţia în care este necesară testarea la fructe sau legume, se recomandă testul “prick-by-prick” cu fruct (sau legumă) proaspăt, care se corelează mult mai bine cu reactivitatea clinică decât testul cu extracte comerciale, pentru multe alimente. Într-un studiu pe copii cu alergii alimentare, de exemplu, concordanţa între testul cutanat şi testul de provocare orală a fost 59% pentru extractul comercial şi 92% pentru alimentul proaspăt.
Testele cutanate intradermice, după cum am mai spus, nu ar trebui efectuate pentru evaluarea alergiei alimentare, neaducând informaţii suplimentare pentru diagnostic şi prezentând risc crescut de reacţii sistemice faţă de testul prick. De notat că în literatura de specialitate există citate cazuri de deces la testarea intradermică cu aliment.
Pentru diagnosticul alergiei alimentare non-IgE mediate există un alt tip de test, ce implică aplicarea topică cutanată a soluţiei ce conţine aliment, pentru 48 de ore. Testul se numeste “atopy patch test” şi se foloseşte în momentul de faţă în sfera de cercetare, deoarece nu există alergene standardizate sau ghid de interpretare.
Testele “in vitro” sunt folosite cu scopul de a indentifica anticorpii IgE specifici în serul pacientului. Rezultatele se raportează în procente, clase sau valori ce compară cantitatea de anticorpi de tip IgE din serul pacientului cu o curbă standard. O concentraţie mare de anticorpi IgE specifici la aliment se corelează cu creşterea probabilităţii de reacţie alergică la ingestia respectivului aliment.
Dieta de eliminare şi jurnalul alimentar pot fi uneori utile în identificarea antigenului incriminat în reacţia alergică sau a antigenelor “ascunse”.
Testul de provocare orală cu aliment rămâne standardul de aur în diagnosticul alergiei alimentare. Trebuie efectuat de către specialistul alergolog, în cabinet echipat corespunzător pentru tratamentul unei reacţii anafilactice.
Există şi alte metode serologice nevalidate, care, evident nu se recomandă a fi efectuate în diagnosticul alergiei alimentare.
 | ||||
| Dr. Raluca Greblescu - medic specialist alergologie şi imunologie clinică - Clinica Medas Unirea |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu