Amigdalita cronică

    Amigdalita cronică reprezintă inflamaţia cronică a amigdalelor palatine apărută în urma infecţiilor acute repetate ale acestora. Amigdalita cronică este favorizată de către structura criptică a amigdalelor (acel aspect „ciuruit” al amigdalei), de bolile infecto-contagioase, de alergie, de poluarea atmosferică, de condiţiile de viaţă necorespunzătoare. 

    Există mai multe forme ale amigdalitei cronice: hipertrofică (mărită de volum), sclero-atrofică (micşorată de volum), cazeoasă (criptică) şi infecția de focar.         
                                       Fig. 2 Amigdalita cronică hipertrofică

    Diagnosticul se formulează pe 3 criterii: anamneza (interviul pacientului), aspectul clinic al amigdalelor şi testele paraclinice. Din anamneză se poate afla câte episoade acute a prezentat pacientul (amigdalite acute sau angine eritemato-pultacee), existenţa unor fenomene la distanţă (complicaţii cardiace, articulare, renale). 

    Din punct de vedere subiectiv, acuzele pacientului pot să nu fie specifice pentru amigdalita cronică: senzaţie de corp străin şi jenă în gât, tuse seacă, halenă fetidă (miros neplăcut), gust neplăcut, iar câteodată pacientul poate elimina dopuri cazeoase, dure. La copii mai pot apărea tulburările de înghiţire, jena la respiraţie (se asociază adesea cu vegetaţiile adenoide), modificări ale vocii (voce amigdaliană). 

    La examenul clinic se constată aspectul specific al amigdalelor palatine (hipertrofiate, atrofice sau criptice), coloraţia roșie a stâlpilor amigdalieni anteriori (pilieri), a depozitelor cazeoase pe suprafaţa amigdalelor, prezenţa unor adenopatii (inflamaţia unor ganglioni din regiune). Testele paraclinice recomandate sunt: probele inflamatorii (fibrinogen, proteina C reactivă, VSH, ASLO), hemoleucograma și exsudatul faringian (fiind semnificativă prezența streptococului beta-hemolitic de grup A).

    Tratamentul amigdalitei cronice este chirurgical, cu excepția cazurilor cu contraindicații absolute sau relative. 

    Se poate efectua amigdalectomie (îndepărtarea chirurgicală a acestora), amigdalotomie (îndepărtarea parţială a ţesutului amigdalian) sau criptoliză amigdaliană (distrugerea criptelor amigdaline). În spitalul Arcadia se efectuează toate aceste intervenţii chirurgicale, sub anestezie generală. Ultimele două tipuri de operații sunt efectuate cu ajutorul radiofrecvenţei – metodă caracterizată printr-o precizie deosebită, sângerare redusă, suferinţă minimă, recuperare rapidă. 

    Postoperator, pacientului i se pot administra tratamente antiinflamatorii și antalgice şi i se recomandă să evite consumul de alimente dure (ce pot răni sau declanşa sângerări locale ale zonei operate) sau de băuturi fierbinți. Recuperarea se face în termen de 7 zile după intervenție.

Dr. Daniel Rusu, medic specialist ORL, Arcadia Iasi

Un comentariu:

  1. Pe 4sept anul acesta am ajuns la spital cu Flegmon periamigdalian drept-VSH 90. M-au internat, am facut 10 doze de Ceftamil 1g cu Ketorol si Algocalmin(la 12 ore), intravenos, flegmonul a fost drenat. La externare mi-au dat Cefalexin 500mg, la 8 ore timp de inca 10 zile,apoi sa fac 3 moldamin 1200000ui dupa care sa merg la spital sa fiu programata pentru amigdalectomie desi este prima data cand fac asa. Nu mi s-a explicat nimic mai mult. Problema este ca acum, la 25 de zile ma doar amigdala stanga si mi s-a pus diagnostic de Amigdalita cronica hipertrofica si sa iau Eficef 200mg la 12 ore, dar si un alt medicament pt intarirea imunitatii. Dvs. ce parerea aveti?Multumesc.

    RăspundețiȘtergere