Care sunt principalele tipuri de ecografii?


Ecograful este unul dintre cele mai eficiente aparate de diagnoza din lumea medicala. De la aparitia sa, o adevarata revolutie a luat nastere iar milioane de bolnavi s-au bucurat de un diagnostic corect, fara necesitatea unor proceduri invazive.


Desi aparatul este unul destul de simplu, exista o multime de variante de ecografe si de ecografii, in functie de regiunea corpului scanata sau in functie de alte criterii.

Care sunt principalele tipuri de ecografii?

Ultrasonografia externa. Este ecografia care genereaza imagini prin deplasarea transductorului direct pe piele. Nu este absolut deloc invaziva.

Ultrasonografia interna. Imaginile sunt generate prin inserarea transductorului printr-o cavitate. Desi este invaziva, de cele mai multe ori nu este dureroasa. Este folosita pentru imagini vaginale, rectale sau esofagiane.

Ultrasonografia endoscopica. Este cea mai invaziva varianta de ecografie si se face prin introducerea sondei in corp cu ajutorul unui tub lung, subtire si flexibil. 

Cea mai folosita varianta de ecografie este cea externa, ideala pentru examenarea organelor interne, a regiunii abdominale, a cordului sau a sarcinii. Se pot diferentia mai multe tipuri de ecografii externe:

Ecografia Doppler. Este destinata evaluarii fluxului sangvin. Este o ecografie foarte exacta si este folosita adeseori pentru bebelusi si copii.
Ecografia de sarcina. Este folosita pentru monitorizarea fatului in perioada in care acesta se dezvolta in uter. Este una dintre cele mai complexe variante de ecografie. 
Ecografia cu substanta de contrast. Este o solutie ceva mai complexa, care permite vizualizarea foarte precisa a microcirculatiei din tesuturi. Pentru o astfel de ecografie se administreaza agenti de contrast intravenos.

De asemenea, in functie de tipul imaginilor oferite de ecografe, mai pot fi evidentiate ecografii 2D, 3D, 4D si chiar 5D. 

Cea mai comuna varianta dintre acestea este ecografia 2D, fiind si cea mai ieftina dintre toate. Avansarea tehnologica a permis aparitia ecografiei tridimensionale si chiar quatrodimensionale, care  afiseaza imagini in miscare. Pentru ecografiile de sarcina, imaginile 4D sunt emotionante si cat se poate de interesante, afisand miscari ale fatului precum cascatul, plansul sau clipitul.

In ceea ce priveste ecografia 5D, aceasta este denumita asa strict datorita claritatii imaginii. Este, de fapt, o ecografie HD, neexistand 5 dimensiuni. Unii doctori nu o recomanda, dat fiind faptul ca foloseste o cantitate mai mare de ultrasunete si poate sa fie ceva mai periculoasa decat celelalte variante.