Recomandări nutriționiste pentru perioada sărbătorilor de iarnă și nu numai!



                Sărbătorile de iarnă sunt de cele mai multe ori și un prilej al exceselor culinare, mai ales prin bogăția sortimentelor, combinații de tot felul, excese cantitative cât și în privința băuturilor alcoolice și un orar al meselor haotic. Toate acestea contribuie la apariția indigestiilor, colicilor biliare, episoadelor de pancreatită acută dar și a creșterii în greutate pentru cele mai multe persoane. Pericolul este cu atât mai mare pentru cei care întâmpină sărbătorile după diete de înfometare sau post prelungit. Punerea în repaus a sistemelor enzimatice digestive urmată de excese culinare cu procent crescut de grăsimi, potențate și de consumul exagerat de alcool pot avea repercursiuni grave. De aceea, o dietă echilibrată este necesară de Sărbători cât și în perioada dinaintea sărbătorilor pentru a ne feri de evenimente neplacute.

                În ultimii ani tendința de a înlocui de Sărbători carnea de porc cu pește, curcan sau fructe de mare devine un trend sănătos și demn de urmat. Dacă totuși alegem varianta de Sărbători pe bază de produse tradiționale e bine de știut cum să pregătim și să le asociem într-un mod cât mai sănătos posibil. În acest sens trebuie înțeles că orice produs pe bază de carne de porc are un conținut ridicat de grăsimi, fie că discutăm de mușchi, cotlet sau pulpă iar acesta crește semnificativ când este vorba de coaste, cârnați sau șunculiță. Preparatele vor fi cu atât mai calorice cu cât procentul de grăsime conținut este mai mare. În plus, produsele cele mai indigeste sunt cele cu conținut ridicat de grăsimi. Ele presupun o suprasolicitare a sistemului hepato-bilio-pancreatic, cantități crescute de bilă și enzime pancreatice pentru digestia acestora. Deasemenea, un mod de preparare nesănătos, asa cum este prăjirea în ulei sau untură transformă aceste preparate în alimente și mai indigeste. Combinarea lor cu carbohidrați concentrați de tipul orez, cartof, iahnie de fasole le crește semnificativ și cuantumul caloric. Astfel o porție de cârnați prajiți în ulei asezonați cu cartofi prajiți, o porție zdravănă de sarmale cu afumătură, mămăliguță și smântână pot sa ne dea destule bătăi de cap. În schimb o friptură la cuptor din pulpă de porc cu legume la cuptor sau la aburi cu o salată, o friptură de curcan sau un somon la tavă cu broccoli, ciuperci sau salată ne pot aduce satisfacții la fel de mari, un aport caloric semnificativ mai redus și o digestie mult mai ușoară. 

                Momentul zilei în care ne vom delecta cu astfel de preparate este și el important. Una este să consumăm la mic dejun tobă, lebar, șorici, șunculiță, salată de boeuf, la prânz o friptură, sarmăluțe, piftie și alta este să le consumăm la o cină fastuoasă. Timpul rămas pentru o digestie corectă cât și pentru metabolizarea alimentelor este insuficient și în consecință apar și neplăcerile enumerate mai sus.

                Dulciurile sunt și ele nelipsite în perioada sărbătorilor. Excesul lor nu reprezintă un pericol la fel de mare pentru sănătate pe moment, atâta timp cât nu suferim de una din formele de diabet, dar cu siguranță riscăm să ne trezim cu câteva kilograme în plus la finalul Sărbătorilor. Sunt indicate fructele proaspete, bogate în antioxidanți, cu atât mai mult cu cât consumul de alimente cu potențial oxidadiv este foarte mare. 2-3 mese de fructe de sezon între mesele bogate în produse tradiționale sunt indicate în această perioadă. Combinația de dulciuri și carne grasă produce o digestie dificilă și nu în ultimul rând este combinația care favorizeaza cel mai mult creșterea în greutate.

             În concluzie, iată câteva recomandari de care ar trebui să ținem cont de Sărbători și nu numai:
- evitați să consumați cantități excesive la o singură masă;
- evitați să combinați carne grasă cu carbohidrați concentrati;
- evitați garniturile consistente la fripturile cu concentrație mare de grăsimi;
- evitați să consumați grăsimi la masa de seară;
- consumați suficiente legume proaspete sau marinate lângă mâncărurile bogate în grăsimi;
- consumați dulciurile în prima parte a zilei și mai puțin seara;
- evitați excesul de alcool la mesele cu multe grăsimi;
- consumați fructe proaspete între mesele bogate în grăsimi;
- consumați 2-3 l de lichide pe parcursul zilei;
- nu uitați și de puțină mișcare în aceste zile… un aport excesiv trebuie compensat și de un consum energetic pe masură!




Dr. Ionuț Ștefan

Consultant nutriție 
Centrul Medical SlimLife

Pledoarie pentru grădiniţă

Suntem cu certitudine toţi, produsul educaţiei pe care am primit-o. Şi, ca atare, chiar dacă evoluăm continuu, autoeducându-ne, rămânem uneori tributari, unor vechi mentalităţi şi credinţe de tipul: “aşa e de când lumea”, sau “aşa am crescut şi eu şi a fost foarte bine”, uitând că cel mai potrivit mod de a ne privi copilul este ca pe o individualitate şi nu cape un Alter Ego în devenire. Aşadar, copilul meu este o individualitate care se dezvoltă şi evoluează într-un alt moment faţă de cel în care am trăit “eu-părintelelui”, care are altă personalitate decât am avut eu şi are alţi părinţi decât am avut eu şi, care e important să se adecveze realităţii interioare şi exterioare, pe care o trăieşte el.

M-am gândit să împărtăşim aceste lucruri, pentru că zilele trecute am auzit o mămică spunând că nu şi-a înscris copilul de 4 ani la grădiniţă, pentru că “are bunici cu care să stea acasă”… Ştiu că există argumente care pot susţine această opinie, şi că mulţi copii “au sărit” peste grădiniţă şi s-au dezvoltat bine, însă, chiar nu putem cuantifica cum ar fi arătat evoluţia lor dacă “ar fi parcurs” şi anii de grădiniţă.

Nu contest buna îngrijire şi securitatea emoţională pe care o pot asigura bunicii care stau acasă cu nepoţii, însă mi se pare foarte important să ne reamintim despre toate beneficiile de care ar putea avea parte copiii, chiar de la intrarea într-o colectivitate organizată, ca cea a unei grădiniţe….

Încă de la primii paşi într-o grădiniţă, se pot observa mici schimbări în atitudinea copilului faţă de alţi copii, care relevă de fapt o schimbare pozitivă a percepţiei de sine. Chiar şi cei care au unele dificultăţi în a se adapta în primele zile, reuşesc să îşi îmbunătăţească această raportare. Şi acesta este doar începutul unei noi etape în dezvoltarea micuţului, aât din punct de vedere psihic, cât şi comportamental.

Se constată în fiecare zi, cum copii care “cresc” în grădiniţe, sunt mai sociabili, mai capabili să interacţioneze sănătos şi autentic cu alţi copii, dar şi cu adulţii; ei evoluează evident înspre conştientizarea şi satisfacerea nevoii de mărirea gradelor de independenţă şi autonomie (mănâncă singuri, se spală singuri pe mânuţe, se îmbracă şi se încalţă singuri, acceptând din ce în ce mai puţin ajutorul celor mari) şi, nu în ultimul rând, în sprespecializarea comunicării şi dezvoltarea continuă a limbajului. Tot datorită evoluţiei în colectivitate, micuţii învaţă să îşi exprime trăirile emoţionale şi să îşi assume consecinţele acestor trăiri, aspecte foarte importante pentru menţinerea echilibrului psiho emoţional, dar şi social.

La fel de importante ca cele déjà menţionate, sunt rezultatele mai puţin formale ale activităţilor curriculare şi extracurriculare, adică acele lucruri pe care le învaţă copiii noştri (şi noi alături de ei), despre ce anume le place şi ce anume nu le place să facă sau, şi mai interesant, spre ce anume au înclinaţii sau aptitudini speciale.

Şi, nu în ultimul rând, sunt sigură că ştiţi deja, un alt aspect demn de luat în analiză, este că la intrarea în şcoală, copiii care au fost institutionalizaţi în grădiniţe, se adaptează mai uşor şi mai rapid, ceea ce influenţează pozitiv procesul învăţării şi respective performanţele obţinute.

Mămici şi tătici, completez argumentele prezentate, cu o ultimă idee, aceea că, ar fi minunat ca peste douăzeci de ani, copilul dumneavoastră să poată spune cu drag şi mândrie despre prietenul lui: “suntem prieteni de la grădiniţă!!”. Gândiţi-vă! E mare lucru să îi oferiţi această posibilitate!

Cristina Fülöp
Psiholog psihoterapeut
Cabinet Individual de Psihologie
Tel.O722 509 713/0748 752 538

Ortodonţia şi aparatul ortodontic

                         
Ortodonţia reprezintă specialitatea medicinei dentare care vizează obţinerea unei ocluzii (muşcături) ideale asfel încât sănătatea ţesuturilor aparatului dento-maxilar să rămână sănătoase. Fără un tratament ortodontic atunci când este indicat, riscurile aferente sunt reprezentate de procese carioase greu de tratat sau boala parodontală, o afecţiune cu implicaţii grave.
 
Tratamentul ortodontic se poate institui destul de devreme, începând chiar de la vârste fragede de 3-4 ani.  Se poate interveni cu un aparat ortodontic atunci când se constată instalarea unei anomalii dento-maxilare sau se apreciază instalarea uneia dintre ele.
 
Cel mai frecvent, anomaliile dento-maxilare care se instalează de la vârste fragede sunt datorate unor obiceiuri vicioase: interpunerea între arcade a degetelor sau  a unor obiecte.
     
În aceste cazuri, se încearcă îndepărtarea obiceiurilor vicioase şi restabilirea echilibrului dentar.
 
Procesele carioase pe dinţii temporari  au un rol important în dezvoltarea ocluziei ulterioare. Există multe argumente care pledează pentru tratamentul proceselor carioase pe dinţii temporari. Primul dintre ele este de natură subiectivă, respectiv că nici un copil n-ar trebui să treacă printr-un episod dureros generat de un proces carios  complicat pe dinţii de lapte.
 
Un al doilea argument este că procesele carioase complicate pe dinţii temporari au ca şi consecinţă exfolierea prematură a dintelui de lapte (pierderea lui înainte de vreme). Pentru că  erupţia dentară se desfăşoară după o schemă foarte precisa, pierderea unui dinte de lapte înainte de vreme poate avea consecinţe în ceea ce priveşte alinierea dentară.
 
Dr. Cristina Neaga – Medic dentist specialist ortodonţie  
Velvet Dental
 www.velvetdental.ro

Controlul oftalmologic la copii

Ochii copilului diferă de ochii adultului în multe sensuri, sunt organe în creştere şi au afecţiunile lor specifice. Multe din aceste afecţiuni pot fi prevenite şi tratate.

Afecţiunile netratate ale ochiului pot duce la probleme serioase, cum ar fi afectarea abilităţii de a citi, a personalităţii şi a integrarii şcolare.
Multe probleme oculare apar la vârstă pre-şcoalară, aşa ca este foarte important ca detectarea lor să fie cât mai precoce.

Chiar dacă nu aveti nici o suspiciune legată de vederea copilului dvs., ar trebui făcut un control de rutină la 3 ani, apoi la 5 ani, iar la copiii de vârstă şcolară , cel putin o dată la 2 ani.

Dacă există orice îngrijorare sau problemă, copilul trebuie examinat de un medic oftalmolog chiar din primele zile de viaţă.

Depistarea la vârstă şcolară a ambliopiei, strabismului sau a altor afecţiuni poate fi tardivă şi cu şanse extrem de mici de vindecare.

Ce semne trădează un defect de vedere la copii?

Dacă copilul nu poate menţine un contact vizual sau nu urmăreşte obiectele în mişcare, un ochi fuge din poziţia normală de drept înainte, pupila este albă , ochiul este roşu şi dureros, lăcrimează în exces, ochii oscilează rapid dintr-o parte în alta (nistagmus).

Este extrem de importantă determinarea acuităţii vizuale a fiecărui ochi. Chiar la vârste mici, se poate aprecia care este nivelul vederii prin teste indirecte.

Iată câteva afecţiuni oculare mai frecvente:

Viciile de refracţie: hipermetropia, miopia, astigmatismul sunt modificări ale valorii normale de dioptrii ale ochiului, de cele mai multe ori sunt înnascute. Acuitatea vizuală se corectează prin purtarea ochelarilor.
Conjunctivita reprezintă inflamaţia conjunctivei, cauzată de viruşi, bacterii, alergeni. Se manifestă cu ochi roşu şi secreţie muco-purulentă. Se tratatează cu picături cu antibiotic.

Orjeletul  este o umflatură roşie, dureroasă în pleoapă cauzată de microbi.
Tratamentul local constă în instilarea frecventă de coliruri sau  unguente cu antibiotice şi antiinflamatoare. Orjeletele foarte mari sau care nu raspund la tratamentul local aplicat şi salazioanele necesită incizia lor.

Șalazionul este un nodul inflamator al pleoapei fără infecţie asociată, de obicei, mai putin rosu şi dureros decât orjeletul.
Pentru prevenirea trasmiterii acesti boli, în special la copii în colectivitate este necesată respectarea unor măsuri igienice elementare (spălarea mâinilor, utilizarea individuală a prosopului, pernei, cearsafului).

Ambliopia sau “ ochiul lenes” reprezintă o scădere a acuităţii vizuale datorată unei experienţe vizuale anormale survenite în prima perioadă a vieţii.
Ambliopia este principala cauză de pierdere a vederii la un ochi pentru populaţia cuprinsă între 20-70 ani. De obicei apare la un ochi, mai rar la ambii ochi.

Poate fi cauzată de diferenţe de dioptrii între ochi, apare la 40 % din copiii cu strabism, prin obstrucţia axului vizual în cadrul unor afecţiuni oculare.Copilul cu ambliopie nu realizează că nu vede bine cu un ochi şi de aceea este extrem de important consultul oftalmologic la vârstă pre-şcolară.

Cu cât tratamentul ambiopiei începe mai repede, rezultatele sunt mai rapide şi mai bune. Acesta se face prin corecţie optică (prescrierea de ochelari) şi prin acoperirea (ocluzia) ochiului bun  pentru a favoriza recuperarea vederii la ochiul slab. Tratamentul ambliopiei  trebuie să continue până când  vederea ochiului ambliop devine egală sau aproape egală cu cea a ochiului bun. Durata ocluziei este în funcţie de profunzimea ambliopiei şi de vârstă.

La copilul mic, ocluzia totală timp de 1-2 săptămâni poate rezolva ambliopia; la un copil şcolar cu ambliopie medie care poartă ocluzia doar câteva ore, tratamentul trebuie continuat mai mult de 1 an.
Strabismul este o afectiune oculară în care axele celor doi ochi nu sunt paralele şi unul sau ambii ochi deviază.

Uneori copilul pare să privească numai cu un ochi iar celălalt ochi este în permanenţă deviat. Cel mai probabil ochiul deviat este ambliop. Uneori fixaţia alternează, adică copilul priveşte când cu un ochi, când cu celălalt. Gravitatea acestei afecţiuni o constituie lipsa vederii binoculare adică capacitatea de a vedea deodată cu amândoi ochii şi perceptia tridimensională.

Lipsa vederii binoculare implică aprecierea incorectă a distanţelor,  practic extrem de deranjantă, mai ales pentru şofat precum şi practicarea unor meserii sau sporturi care necesită vederea în spaţiu: munca la înălţime, arhitectură, pictură, chirurgie.

Odată constată prezenţa strabismului, copilul trebuie consultat rapid de către un specialst oftalmolog pediatru. Examinarea are ca scop decelarea cauzei care a produs strabismul şi decizia asupra tipului de 
tratament necesar. Prima urgenţă o reprezintă tratamentul ambliopiei.

Când copilul începe să privească alternant este un semn bun, de egalizare a vederii celor doi ochi şi din acest moment se poate face operaţia.

Când debutul strabismului este sub vârsta de 6 luni, sau chiar mai devreme, este denumit strabism congenital. Mai frecvent este strabismul convergent, când ochiul fuge spre nas.

Strabismul congenital trebuie operat pâna la vârsta de 1 an.

Dacă nu tratăm ambliopia în primele luni de viaţă sau amânam operaţia, şansele de obţinere a vederii binoculare scad.

Operaţia pentru strabism are nu numai un scop estetic, de realiniere a ochilor, ci şi un scop functional, mai important, de înlăturare a vederii duble, când acesta există, sau de recuperare a vederii binoculare.

Dacă strabismul apare peste vârsta de 6 luni, medicul oftalmolog pediatru stabileşte dacă este necesară operaţia sau sunt suficiente metodele de tratament ne-chirurgical.
Oricum, dacă strabimul nu se rezolvă în câteva luni prin purtarea ochelarilor, se recomandă operaţia, cât mai devreme. Cu cât amânăm momentul operaţiei cu atât scad şansele de recuperare a vederii binoculare.

Dacă nu tratam ambliopia în primele luni de viaţă sau amânam operaţia şansele de binocularitate scad. Dacă toate etapele de terapie sunt instituite la timp avem şanse de poziţie corectă o ochilor şi binocularitate cît mai aproape de normal.

Dr. Luminita TEODORESCU, Medic primar oftalmolog
Dr. Irina VELCEA, Medic primar oftalmolog
OFTALMIX SOP
Clinică oftalmologică
www.oftalmix.ro

Un nou concept în medicina dentară: One Stage Surgery


Pacienţii zilelor noastre se tem deseori de vizita la clinică stomatologică. Unul din principalele motive îl reprezintă frica şedinţelor interminabile, timpul de aşteptare. Dorind să depăşească acest obstacol, dr. Dragoş Popescu, specialist în implantologie şi chirurgie parodontală,  general manager al clinicii DentalMed Bucureşti, a implementat cu succes un concept dezvoltat în Statele Unite, şi anume “one stage surgery”.

Etapele premergătoare acestui pas sunt esenţiale – evaluarea radiologică a statusului dento-alveolar al pacientului prin investigaţii de tip RX panoramic şi Computer Tomograf (CT), completată de examinarea clinică a pacientului. Toate aceste informaţii se constituie în Planul de Tratament. Odată stabilite fazele tratamentului, intervenţiile chirurgicale aplicate prin conceptual “one stage surgery” deschid de obiecei suita tratamentelor restaurative. 

Echipa medicală formată din 4 medici specialisti în chirurgie maxilo facială, implantologie, parodontologie şi estetică dentară reabilitează chirurgical într-o singură intervenţie întreaga cavitate bucală. Şedinţa de tratament poate dura de la una la patru ore, în funcţie de complexitatea cazului. Pe întreg parcursul intervenţiei chirurgicale pacientul este sub efectul sedării intravenoase (i.v. sedation), care asigură un confort sporit al pacientului în timpul operaţiei; medicul anestezist monitorizează permanent pacientul pe toată durata şedinţei de tratament.

Reuşim astfel să realizăm cu succes operaţii extreme de inserare implanturi dentare, operaţii parodontale, adiţii şi autotransplanturi de os, sinus lift surgery şi extracţii – toate în cadrul unei singure şedinţe chirurgicale de tratament. Celor mai mulţi dintre pacienţi le este greu să creadă ca cea mai importantă fază a reabilitării lor orale s-a sfârşit fără durere, într-o şedinţă de doar câteva ore, fără spitalizare, şi că îşi pot relua activităţile profesionale şi sociale fără probleme încă de-a doua zi. Sunt comprimate astfel tratamente de luni de zile în acest concept revoluţionar  “one stage surgery”. Stresul pacientului se reduce astfel la minim, iar rezultatele obţinute sunt remarcabile.

Boala parodontală – „Silent killer” PENTRU 1 din 3 PACIENŢI

Deşi afecţiunile parodontale (parodontoza – numită şi „silent killer”) afectează în mod surprinzător 1 din 3 persoane, rezultatul final fiind pierderea dinţilor, această boală este tratată cu superficialitate de către majoritatea pacienţilor.

CE NU SE ŞTIE DESPRE BOALA PARODONTALĂ

Dinţi sănătoşi nu înseamnă dinţi fără carii.

Un dinte aparent sănătos poate să ascundă o afectare parodontală depistabilă doar de către medicul stomatolog. În situaţia în care diagnosticarea bolii parodontale se face într-o fază în care dintele se mai poate salva printr-o intervenţie de microchirurgie parodontală (Flap Debridemenet cu Regenerare Osoasă şi Tisulară), pacientul are şansa de a-şi păstra pe arcadă dinţii naturali. Sunt însă foarte multe situaţii ăn care pacientul este diagnosticat mult prea târziu, când singura soluţie de reabilitare rămâne aceea prin inserarea de implanturi dentare.

Boala este evolutivă având un final sigur: pierderea dinţilor.

Cauza este exclusiv microbiană, existând însă şi o predispoziţie genetică, care se combină cu factori favorizanţi precum fumatul, stresul, boli imune, diabet.

Pacienţii tineri nu sunt feriţi de atacul bacterian şi implicit de boala parodontală. Devine astfel obligatorie prezentarea la medicul stomatolog pentru controale regulate, menite a realiza un  diagnostic precoce al Parodontopatiei, pentru copiii cu antecendente parodontale în familie. Date fiind toate aceste considerente, clinica DentalMed a creat un sistem special de investigare, diagnostic şi tratament al bolii parodontale, pe care îl parcurg toţi pacienţii clinicii.

CUM SE TRATEAZĂ BOALA PARODONTALĂ?

Tratamentul activ al bolii parodontale este doar cel de natură chirurgicală.
Infecţia aflată în pungile parodontale se elimină prin chiuretaj minuţios, se adiţionează biomateriale de ultimă generaţie pentru a ajuta refacerea masei osoase diminuată datorită bolii şi, nu în ultimul rând, se readuce gingia la nivelul iniţial prin tehnici specifice de sutură.

Boala parodontală nu poate fi vindecată, prin intervenţie se realizează stoparea din evoluţie a acesteia.

Tratamentul chirurgical al bolii parodontale se completează obligatoriu cu controale şi mentenanţă periodică profesională (la fiecare 2 luni şedinţă de igienizare - detartaj, periaj, airflow).  În plan secundar există şi tratamentele antiinflamatorii şi vaccinuri, însă acestea sunt component cu rol CEL MULT ajutător, şi nicidecum determinant în tratamentul pardontozei.

NOU CONCEPT ÎN ESTETICA DENTARĂ: CHIRURGIA ESTETICĂ GINGIVALĂ

Până acum 10 ani în medicina dentară nu se ţinea cont de ansamblul dinte de porţelan sau fateţă în raport cu gingia. Conduita profesională modernă impune ca obligatorie realizarea intervenţiei parodontale şi estetice gingivale şi abia după aceea reabilitarea propriu-zisă a dinţilor prin acoperirea cu coroane ceramice pe zirconiu sau faţete ceramice.

O reabilitare estetică de top implică armonizarea perfectă a aspectului gingiei în raport cu dinţii.

În anul 2011 DentalMed Luxury Dental Clinic a finalizat procesul de extindere în aceeaşi locaţie de la 200 mp la 700 mp, cuprinzând 10 unituri, laborator de imagistică dentară, sala de chirurgie, spaţii pentru minicolocvii, amenajări pentru live surgery, printr-o investiţie de 1,5 mil euro.


OECD avertizează: utilizarea medicamentelor generice a crescut insuficient pentru asigurarea unui bun acces la tratament al pacienților

 Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), asociație care reprezintă interesele principalilor investitori de resort prezenți pe piața românească,  salută atenția acordată de către Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (The Organisation for Economic Co-operation and Development - OECD) medicamentelor generice și  rolului lor în asigurarea accesului la tratamente de înaltă calitate și accesibile că preț pentru pacienții din întreaga lume.
 
Raportul OECD "Health at a glance 2013" menționează: "Cota de piață a medicamentelor generice a crescut semnificativ în ultimul deceniu, în multe țări. Cu toate acestea, medicamentele generice reprezintă mai puțin de 25% din piață în Luxemburg, Italia, Irlanda, Elveția, Japonia și Franța, în comparație cu aproximativ 75% din piață cât reprezintă în Germania și Regatul Unit". OECD arată că rata de prescriere redusă a medicamentelor generice în Franța (12%), comparativ cu Marea Britanie (80%), indică necesitatea unei mai bune informări a medicilor, pentru reducerea costurilor sistemului de sănătate prin prescrierea de medicamente generice.
 
În România, APMGR a arătat, în cadrul unui studiu efectuat împreună cu compania de consultanță KPMG, că o creșterea volumului de prescrieri cu medicamentele generice (80% din total prescrieri) s-ar obține economii anuale de aproximativ 100 milioane de euro pentru bugetul statului și pentru pacienți. "Economiile rezultate ar putea fi direcționate către alte zone sub presiune ale sistemului de sănătate, cum ar fi construirea de noi spitale, creșterea salariilor personalului medical sau plata arieratelor sistemului medical." a declarat Laurențiu Mihai, Director Executiv APMGR.
 
 APMGR susține introducerea unor politici publice care promovează utilizarea medicamentelor generice, întrucât beneficiile acestora ar avea un impact pe termen lung asupra sănătății și cheltuielilor cu sănătatea și ar crește accesul la tratamente de înaltă calitate pentru pacienți.
 

Parodontoza, cea mai întâlnită afecțiune cronică la români!


Boala parondontală este o afecţiune cronică caracterizată prin afectarea ţesuturilor de susţinere a dinţilor și reprezintă o adevărată problemă de sănătate publică. Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, făcut public în anul 2012, boala parodontală afectează persoanele cu vârstă cuprinsă între 35 și 44 de ani într-un procent de 15-20%. Şi cum este o boală ireversibilă, cu timpul persoana afectată va ajunge să îşi piardă dinţii, dacă nu se tratează corespunzător.
  
  ”Boala parodontală este foarte frecvent întâlnită și, din păcate, este tratată când deja daunele sunt majore. Cauza principală a apariţiei bolii parodontale o reprezintă flora microbiană de la nivelul cavităţii orale. Se recomandă consultarea unui specialist în cazul în care persoanele se confruntă cu sângerări în timpul periajului dinţilor, halena persistentă, depuneri de tartru şi placă bacteriană, retragerea gingiilor de pe rădăcinile dinţilor, scurgeri purulente între dinte şi gingie, mobilitate dentară, congestionarea gingiilor şi durere”, a declarat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist ortodonţie şi ODF  la Clinica Stomatologică Multident.
   
În multe cazuri de boală parodontală, factorul genetic joacă un rol extrem de important. Nu se va ajunge însă la o formă severă, dacă pacientul va avea grijă ca igiena orală să fie una adecvată. Din acest motiv, trebuie respectate regulile de bază ale unui periaj corect, utilizarea zilnică a aței dentare, precum și indicațiile pentru o alimentație echilibrată. De asemenea, fumatul, tartrul, cariile netratate, starea de sănătate generală precară, dar şi stresul psihoemoţional, precum şi sarcina pot conduce cu uşurinţă la dezvoltarea unei boli parodontale.
   
 ”Boala parodontală are o evoluție treptată, debutând cu inflamația țesutului gingival- gingivita, inflamație favorizată de prezența plăcii bacteriene si a depunerilor de tartru. În cazul în care inflamaţia gingiei nu este tratată, atunci aceasta se extinde spre structurile profunde. Aşa se ajunge ca în timp rădăcinile dinţilor să fie dezgolite, fapt care dă o sensibilitate extrem de mare dinţilor şi chiar se va ajunge la pierderea acestora. Din acest motiv, consultul stomatologic periodic este absolut necesar”, a mai declarat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist ortodonţie şi ODF la Clinica Stomatologică Multident.
 
Boala parodontală cuprinde mai multe forme clinice și aici vorbim despre parodontoza agresivă, parodontoza cronică, parodontoza ca manifestare a bolilor sistemice și parodontoza necrotizantă.
 
Parodontoza agresivă se caracterizerază prin pierderea rapidă a ligamentelor dentare și distrugerea osului mandibular. În ceea ce privește parodontoza cronică, ea este rezultatul inflamației din țesuturile de susținere ale dinților, a pierderii progresive a ligamentelor dentare și a osului. Este cea mai întâlnită formă de boală parodontală care poate să apară la orice vârstă. Parodontoza ca manifestare a bolilor sistemice apare la vârstă tânără și poate fi asociată cu boala cardiacă, boala respiratorie și diabetul zaharat. Parodontoza necrotizantă este observabilă în cazul pacienților cu HIV, dar și în cazul celor care se luptă cu malnutriția. Această formă de parodontoză se caracterizează de necroza țesutului gingival, a ligamentelor dentare și a osului alveolar.
 
În stabilirea diagnosticului de boală parodontală, un rol important îl au examenele clinice și radiologice. Pentru a diagnostica corect boala parodontală, medicul specialist ia în calcul gradul de mobilitate a dinţilor, măsurarea pungilor parodontale sau osoase, gradul de retracţie a gingiilor, consistenţa, aspectul si culoarea gingiilor, prezenţa inflamaţiilor gingivale şi a durerii, precum și igiena dentară. După verificarea acestor aspecte, se va efectua o evaluare radiologică.
 
Traseul terapeutic depinde de gravitatea cazurilor. Pentru cele în care boala parodontală se află la debut, se va realiza un detartraj manual sau cu ultrasunete și netezirea rădăcinilor, curățând astfel șanțurile gingivale și dinții. Se poate realiza si tratament cu laser, precum si tratament medicamentos, dacă medicul stomatolog consideră necesar acest lucru. Pentru cazurile mai grave, se aplica tratamentul chirurgical, cele mai întâlnite proceduri fiind cele de reducere a pungilor gingivale, regenerative și grefe de țesut.
 
Dacă se ajunge la pierderea dinților, soluția este implantul dentar.



Iniţiative moderne în managementul spitalelor



Managerul spitalului din Buhuşi, dr. Mohanad Toron, a primit Diploma "Inițiative moderne în managementul medical", pentru atragerea şi coordonarea primei informatizări probono cu software medical, din România. Premiul a fost acordat în cadrul evenimentului Gala Premiilor Medicale, din 9 Decembrie, organizată de Oameni şi Companii. 

"Ne fixăm întotdeauna obiective şi avem iniţiative îndrăzneţe. Este singura modalitate prin care vom reuşi să livrăm servicii medicale la standarde occidentale în România şi nu ar trebui să ne blocheze lipsurile. Informatizarea spitalului cu ARMONIA®sanita, a dus la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite de unitatea noastra, micşorarea timpului de aşteptare pentru pacienţi şi în final un act medical de calitate.
 
Colaborarea cu Dedalus Teamnet a cântarit mult şi în procesul de acreditare CONAS şi certificare ISO 9001. Recomand informatizarea cu software medical tuturor spitalelor care se află în curs de acreditare CONAS şi celor care vor să ofere pacienţilor servicii medicale de calitate."  Mohanad Toron, Manager Spital Buhuşi

Spitalul din Buhuşi a obţinut în 2013 prima informatizare cu software medical, din România, finanţată şi realizată de compania Dedalus Teamnet. Pentru pacienţii din Buhuşi, această iniţiativă reduce timpul de aşteptare şi creşte siguranţa bolnavilor în circuitul intra-spitalicesc prin o mai bună gestionare a datelor medicale.
 
Medicii au acces rapid la istoricul medical, la investigaţiile şi explorările funcţionale realizate în spital, la tratament şi parametrii stării de sănătate, având datele pentru a lua decizii informate. Sistemul asigură şi o comunicare transparentă cu celelalte secţii şi compartimente din spital, pentru tratarea pacienţilor în mod colaborativ.

Reprezentanţii companiei Dedalus Teamnet vorbesc despre rolul managementului de spital în implementarea unui sistem informatic:
 
"Managerii de spitale sunt promotorii schimbării sistemului de sănătate. Iniţiativele lor sunt cele care vor forţa creşterea calităţii serviciilor din spitale, dincolo de lipsurile existente în România. Vom continua să le oferim instrumente prin care să îşi îmbunătăţească indicatorii de performanţă şi să ofere servicii medicale mai bune sau măcar comparabile cu cele din privat." Filippo di Marco, Vice President of the Board Dedalus Teamnet

Sistemul informatic implementat la Buhuşi acoperă integral fluxurile de lucru dintr-un spital : Programare Pacienţi, Spitalizare, Laborator, Farmacie, Managementul Blocului Operator, Ambulatoriu, DRG, Clinica, Terapie etc. Note ale doctorilor, imagini, trimiteri pentru chimioterapie, teste laborator şi alte tipuri de date sunt stocate într-un singur loc, astfel încât toţi cei care participă la serviciul medical să aibă o perspectivă clară, completă, asupra stării de sănătate a pacientului.

Valentina Olaru
Marketing Leader Dedalus Teamnet

Remodelarea sânilor te scapă de dureri și îți redă aspectul unui bust mai tânăr!

Cea mai frecventă schimbare a aspectului fizic, care este notabilă fără prea mari eforturi și care sporește considerabil stima de sine, este remodelarea sânilor, unul din punctele cheie ale chirurgiei estetice, intervențiile din această categorie fiind dintre cele mai complexe.
 
Totodată, acestea sunt și extrem de solicitate, fiind reale soluții pentru femeille care doresc un bust impresionant, cât și pentru cele care vor sa reducă din volum, sau care în urma unei mastectomii, doresc să-și recupereze imaginea de altădată.
 
”Cea mai întâlnită intervenție din această gamă este mărirea sânilor cu implant siliconic. Acesta se plasează sub glanda mamară sau sub mușchiul pectoral, având ca scop mărirea bustului în cazul persoanelor nemulțumite de dimensiunea lor naturală, redarea volumului sau atenuarea unei asimetrii. Aspectele legate de forma și volumul siliconului  se vor discuta în cadrul unui consult preoperator, pentru a obține un echilibru al proporțiilor corporale și un aspect atrăgător și armonios”, a declarat dr. Cristian Nițescu, medic primarchirurgieplasticăşi doctor înştiinţemedicale, Clinica Dr. Cristian Nițescu.
 
O altă procedură solicitată este cea de ridicare a sânilor. Pierderea în greutate, sarcina, alăptarea pot afecta forma și fermitatea acestora. În acest caz, femeile pot recurge la acest tip de intervenție, cunoscută și sub denumirea de mastopexie. Operația presupune rearanjarea țesutului mamar și mutarea poziției areolei, fără a modifica dimensiunea sânului. Fermitatea sânilor se obține prin îndepărtarea excesului de piele.
 
”Acest tip de procedură este adesea solicitatăde femei care au născut, care au alăptat, sau care au slăbit mult în urma unui regim alimentar. Elasticitatea cutanată scade și odată cu înaintarea în vârstă, și multe persoane, deși sunt mulțumite de mărimea sânilor, doresc un plus de fermitate și o formă tinerească. Bineînțeles că ridicarea sânilor se poate realiza concomitent cu implantul mamar, în cazul în care se dorește și un plus de volum”, a mai declarat dr. Cristian Nițescu, medic primarchirurgieplasticăşi doctor înştiinţemedicale, Clinica Dr. Cristian Nițescu.
 
Tot în cadrul chirurgiei sânilor, este inclusă și reducția mamară. Acestă operație, pe lângă redarea unui aspect fizic echilibrat, ajută la îmbunătățirea calității vieții prin eliminarea durerilor de spate, gât și umeri cu care se confruntă majoritatea femeilor cu sâni mari.

”Majoritatea persoanelor care apelează la această intervenție o fac cu scopul de a ameliora sau chiar de a scăpa definitiv de durerile provocate de mărimea bustului. Reducția mamară le permite totodată, să se simtă mult mai bine în propria piele și să îmbrace haine care altădată nu le avantajau”, a declarat dr. Cristian Nițescu, medic primarchirurgieplasticăşi doctor înştiinţemedicale, Clinica Dr. Cristian Nițescu.
 
Orice intervenție de chirurgie a sânilor trebuie să deservească unui scop bine definit și să respecte normele estetice prinvind proporțiile, mărimea și forma. Aici intervine măiestria și experința chirurgului plastician, persoana potrivită care poate îmbina cerințele, dorințele și necesitățile cliențilorcu abordarea estetică corespunzătoare fiecărei persoane în parte.